Istoria neștiută a Palatului Cotroceni: distrus de cutremure, ars de foc și zguduit de lupte politice

Vreme de peste trei
secole, la Cotroceni s-au luat cele mai importante decizii pentru țară: fie că
a fost mănăstire, locuință princiară sau sediu oficial al Președinției
României. Fiecare epocă și-a lăsat asupra sa amprenta. Dacă boierimea și regii
l-au transformat în diamant, regimul comunist a distrus tot ceea ce era nobil
și frumos și l-a transformat în Palat al pionierilor. Președinții de după
Revoluție au lăsat umbre și lumini în palatul ridicat în Codrii Vlăsiei.

Biserica de la Cotroceni în imagini de arhivă

În urmă cu patru secole,
în Codrii Vlăsiei din apropierea Bucureștilor trăiau țărani liberi, așa cum ne
spune hrisovul lui Radu-Vodă Mihnea din noiembrie 1614. În vârful dealului
exista un schit de călugări, închinat sfinților Serghie şi Vah. Apoi, documentele
vremii vorbesc de Stoica, Preda și Ivan, ca fiind stăpânii Cotrocenilor, „moșia
bătrână şi dreaptă de la moşii lor, din zilele altor domni bătrâni“.

Istoria consemnează
faptul că în anul 1669, aici a avut loc o răscoală a boierilor condusă de
Şerban Cantacuzino, mare spătar pe atunci, pentru a cere sultanului „curăţirea
pămîntului de greci, spre a reveni la bunele datini de pe vremea lui vodă Matei
bătrînul“. Prigonit fiind, s-a ascuns în păduri vreme de câteva zile de furia
domnului Gheorghe Duca. Atunci a jurat în faţa lui Dumnezeu că va ridica în
acest loc o mănăstire în semn de recunoștință. Zidirea mănăstirii a început la
26 mai 1679, iar întregul ansamblu a fost ridicat între 1679 şi 1681 sub
directa supraveghere a domnului, fiind înconjurat de o incintă cu ziduri
masive, care îi confereau aspectul unei cetăți. Realizarea construcțiilor a
fost sarcina lui Mihai Cantacuzino, fratele domnului, care avea studii de
arhitectură la Padova.

În anul 1716, Mănăstirea
Cotroceni era una dintre cele mai bogate din țară, având în proprietate 20 de
mari moșii în zonele învecinate, stăpânind 10 sate de ţigani şi administrând 18
prăvălii în Bucureşti. Importante venituri pentru întreţinerea mănăstirii
veneau, pe de o parte, de la lăcașurile de cult închinate Mănăstirii Cotroceni,
pe care le administra direct şi în totalitate, iar, pe de altă parte, de la
hanul Şerban-vodă, scrie Gabriel Constantin în „Orașul București în vremea lui
Șerban Cantacuzino“.

Cronicile călătorilor străini care au vizitat aceste
meleaguri descriu casele domneşti care se aflau situate pe latura de nord a
curţii, pivnița de mari dimensiuni, care, nu de puține ori, a servit și ca
temniță, turnul de clopotniță și paraclisul pentru casele domnești. Şerban
Cantacuzino a murit de tânăr, la vârsta de 54 de ani, iar conform dorinţei lui
a fost înmormântat în naosul Bisericii de la Cotroceni.

Mănăstirea Cotroceni

Focul care a
distrus chiliile și hambarele

Cotrocenii n-au fost
feriți nici de incendii, nici de cutremure. O mărturie în acest sens ne-a
lăsat-o George Potra în „Bucureștii de ieri“: „În 1787, bucureștenii, fără să
poată veni în ajutor, au văzut cum flăcările au distrus chiliile si hambarele Mănăstirii
Cotroceni, precum și casele domnești de acolo. La 13 septembrie 1804, focul a
mistuit o parte din centrul orașului, cauzând pagube destul de mari și
distrugând în același timp renumitele și vechile hanuri Sf. Gheorghe și Șerban
Vodă“. O însemnare grecească pe o carte veche, citată de Ilie Corfus, vorbește
despre cutremurul cumplit din vremea lui Constantin Mavrocordat: „1738 mai, pe
când domnea Constantin vodă Mavrocordat s-a întâmplat un cutremur foarte
cumplit… când s-a ruinat clopotnița bisericii și au căzut trei coloane de la
Foișor și s-au zdruncinat casele mănăstirii Cotroceni“.

Cișmeaua de lângă
palat

Pe acest domeniu s-a
scris istorie în fiecare veac și domnie. De la Cotroceni au guvernat Constantin
Brâncoveanu (între 1688 și 1714, una dintre cele mai lungi domnii din istoria
principatelor române), Neculai Mavrocordat (două mandate în Țara Românească: 21
ianuarie 1716 – 25 noiembrie 1716 și martie 1719 – 14 septembrie 1730) sau
Alexandru Moruzi (două mandate în Țara Românească: ianuarie 1793 – august 1796
și martie 1799 – octombrie 1801). În vara lui 1796, acesta și-a mutat reședința
la Cotroceni, unde era aer mai mult și mai puțină lume. Într-o zi, cei trei feciori
ai săi, în timp ce se plimbau, au descoperit, în apropierea mănăstirii, niște
izvoare, care au fost captate, și așa a apărut „Cișmeaua Beizadelelor“. Prin
hrisov domnesc, la data de 20 august 1799, domnul Moruzi a recunoscut și a
decis că această cișmea este pentru „folosul, îndestularea și a mângâerei
norodului de obște“. În jurul acestei cișmele s-a aranjat un minunat loc de
petrecere pentru bucureșteni.

Alexandru Ipsilanti a
ridicat în apropiere un chioșc după moda de la Constantinopol, iar familiile domnești
veneau aici și se recreau. Cișmeaua, reparată în anul 1863 de dr. Carol Davila,
care o vreme i-a purtat și numele, a funcționat până în jurul anului 1900. De
altfel, fondatorul Facultății de Medicină a locuit la poalele Cotrocenilor,
„într-o casă comodă cu parter şi etaj, acoperită cu viţă-de-vie şi aşezată la
marginea grădinii dinspre Sf. Elefterie, alături de mlaştinile gârlei. Stăpân
peste Azil şi favorit al lui Vodă, Davila apărea ca un paşă cu drept de comandă
peste toată regiunea, adevărată provincie suburbană a Bucureştilor, cu moravuri
deosebite şi cu o populaţie de sacagii, de grădinari şi de pescari, ce nu
recunoşteau decât autoritatea domnului general“, conform mărturiilor lui Constantin
Argetoianu din volumul „Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri“.

Reședința mea de
vară e la… Cotroceni

În anul 1821, Tudor
Vladimirescu și-a stabilit tabăra la Cotroceni, fortificând locurile prin „șanțuri
cu table (redute) și meterezuri împrejurul mănăstirii“, Cotrocenii devenind centrul
revoluţiei. După citirea documentului, au urmat arestarea şi încarcerarea la
Cotroceni a numeroşi revoluţionari şi notabili ai Capitalei. 

În vremea lui Alexandru
Ioan Cuza, Cotroceniul a devenit reședință domnească de vară, după ce domnitorul
a renovat casele domneşti şi le-a mobilat cu piese rare aduse de la Viena și
Paris. Peste 4.000 de galbeni au fost dați „pentru facerea mobilaţiei
trebuitoare la Palatul Domnesc de la Cotroceni“ și alți 600 de galbeni au fost
cheltuiți pentru „pregătirea definitivă a dotaţiunei palatului nostru de la
Cotroceni“, conform lui Mihai Ipate, în „Documente privind istoria
Cotrocenilor. Perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1863)“. În urma
secularizării averilor mănăstirești din 1863, mănăstirea a pierdut posesiunile
funciare, terenurile urbane, dar și prăvăliile din Bucureşti.

În haina de gală a
monarhiei

Casele domnești de la
Cotroceni au servit ca reşedintă de vară lui Carol I, care a urcat pe tron în
anul 1866, până la construirea Peleşului. Tânărul domnitor și-a pus și el
amprenta asupra caselor domnești, pe care le-a remodelat după gustul său, păstrând
fundaţiile şi pivniţele vechi. În 1888, Regele Carol a atribuit palatul
prinţului moştenitor Ferdinand de Hohenzollern. „Palatul Cotroceni n-avea încă
aspect de castel modern, nu l-a dobândit decât mai târziu. Nici grădina ce
cobora în vale nu fusese încă transformată în parc decât în imediata vecinătate
a locuinţei princiare, de o parte şi de cealaltă Ograda Palatului şi a Azilului
Elena Doamna se cam confundau şi toată valea era mai mult sau mai puţin
neglijată şi încurcată prin plantaţiuni neregulate, prin răsaduri şi prin
şanţuri adânci pentru scursul smârcurilor“, scria Constantin Argetoianu în
memoriile sale.

La sfârşitul secolului al
XIX-lea, a început la Cotroceni construcția unui palat după planurile
arhitectului francez Paul Gottereau, cel care și-a pus semnătura și pe Palatul
Regal din Calea Victoriei, dar şi pe Palatul CEC. Somptuoasa construcție cu
trei niveluri a fost ridicată în stilul eclectismului francez.

Palatul Reginei

Ferdinand şi Regina Maria
s-au mutat la Cotroceni în 1896. În acea perioadă, palatul a fost extins cu noi
aripi și au fost reamenajate unele spații. Spre exemplu, în aripa dinspre miază-noapte
a fost construită o sală nouă, acoperită cu o largă terasă şi înfrumusețată cu
un foișor. Un alt foişor mai mare, din care scoboară pe lângă zid în grădină o
elegantă scară, a fost lipit de faţada dinspre Răsărit a corpului adăugat, la
nivelul sălii de mâncare. Toată arhitectura acestei părți noi a palatului este
românească. Foişorul de la parter cu scara şi cu toate detaliile lui a fost
copiat după cunoscutul foişor al lui Dionisie de la Mănăstirea Hurez al lui
Constantin Brâncoveanu, scrie Grigore Ionescu în „Bucureşti. Ghid istoric şi
artistic“. Mai apoi, în mandatul primarului Pache Protopopescu (1888-1891) s-a
deschis noul bulevard care lega cartierul Cotroceni cu mahalaua Oborului.

Funeralii la
Cotroceni

Regele Ferdinand a murit
la Pelișor în anul 1927, însă trupul său a fost depus la Palatul Cotroceni. Funeraliile
sale au fost descrise pe larg în presa vremii: „La Palatul Regal, la Palatul
Cotroceni și la Palatul Princiar de la Șosea s-a arborat steagul regal în bernă
(la jumătatea prăjinei), în semn de doliu. (…) Balconul din faţa palatului e
cernit în mare doliu. Crepul atârnă de ambele părţi ale intrarei principale –
dând un aspect nespus de trist scărilor pe care de atâtea ori în viaţa sa le-a
urcat şi coborât defunctul Suveran. Drapelul de pe acoperiş e coborât până la
jumătate în semn de doliu. Pe grilajul de fier al Palatului Regal din Calea Victoriei
– în dreptul sălei Tronului – s-a aşezat un enorm panou drapat în negru – pe
care s-au pus numeroase fotografii şi stampe reprezentând episoade din timpul
glorioasei domnii a Regelui Ferdinand I“, relata ziarul „Cuvântul“.

Mii de români au trecut
atunci pe la catafalcul regelui: „Toată dimineața a fost un nemaipomenit
pelerinajiu la Cotroceni. Coada care începea în fața palatului era lungă de
aproape doi km. Până la amiazi, mulțimea s-a transformat într-un adevărat
puhoiu. Măsurile de ordine au fost foarte dificile. Cordoanele de jandarmi au
fost întărite fiind temeri să nu fie rupte sub presiunea invaziei mulțimei.
Până la amiazi au defilat înaintea catafalcului circa 20.000 de oameni“,
consemna publicația „Națiunea“.

În anul 1929, publicația
„Primăvara“ nota pe prima pagină „Marea catastrofă de la Cotroceni“: „În cursul
zilei de Miercuri, locuitorii Capitalei au trecut prin momente de groază, din
cauza unor puternice explozii ce s-au produs la depozitul central de muniţiuni
dela Cotroceni, situat lângă Pirotechnia armatei, explozii provenite în urma
unui incendiu ce s-a declarat la o magazie cu muniţiuni de infanterie şi care
au provocat mai târziu un groaznic dezastru. Pompierii s-au retras pe şoseaua
Cotroceni, iar pe linia ferată ce duce la Cotroceni s-a aşezat un cordon de
soldaţi ce nu permitea absolut nimenui trecerea spre depozit“. 

Palatul Cotroceni în timpul ocupației bulgare

Din aceeași
publicație aflăm și cum s-a petrecut totul: „La orele 3 s-a produs prima
explozie. O puternică coloană de fum, străbătută de limbi mari de flăcări, s-a
înălţat în aer. Imediat după aceasta o detunătură puternică a zguduit întreaga
Capitală, producând o panică îngrozitoare. Exploziile au continuat tot timpul,
unele mai puternice, altele mai slabe. În apropiere de Cotroceni aveai impresia
că te găseşti pe front în timpul unui violent bombardament. Schije de obuze
sburau în toate direcţiunile, căzând pe case, în grădini şi pe străzile din
apropiere, periclitând viaţa trecătorilor. Din cauza presiunei aerului,
geamurile de la palatul Cotroceni, care deasemenea fusese evacuat, s-au spart,
tavanele de la câteva camere s-au crăpat, iar tavanul spălătoriei a căzut. O
schijă mare de obuză a căzut într-un boschet“.

Locul unde s-a
proclamat neutralitatea României

După moartea Reginei
Maria, în iulie 1938, Palatul de la Cotroceni a fost folosit de regele Carol al
II-lea, aici având loc Consiliul de Coroană care a proclamat neutralitatea
României la 6 septembrie 1939, iar din „Însemnările politice“ ale lui Grigore Gafencu aflăm că vestea
asasinării lui Armand Călinescu la 21 septembrie 1939 i-a dat-o regele Carol la
Palatul Cotroceni.

Palatul urma să-i fie
casă și Regelui Mihai, însă istoria a decis să fie altfel. În urma cutremurului
devastator din toamna anului 1940, cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara
Richter, etajul care se amenajase pentru a-l primi pe Regele Mihai s-a
prăbușit. Cutremurul a afectat puternic Cotroceniul. „Devizul pentru punerea
Palatului Cotroceni în stare de locuire s-ar ridica la câteva zeci de milioane“,
scria arhitectul Al.Th. Crivez în referat. Autoritățile au aprobat lucrări de
strictă necesitate întrucât venea iarna. Și biserica Mănăstirii Cotroceni a
fost grav avariată. Arhitectul D. Ionescu-Berechet ne vorbește despre impactul
pe care cutremurul l-a avut asupra ei: „Au plesnit complet arcadele pridvorului
principal, ameninţând cu desprinderea bolţilor la arce şi deplasarea
coloanelor. Tencuiala bolţilor pridvorului este de asemenea plesnită, însă nu
ameninţătoare din cauză că este construită din şipci. Interiorul este plin de
fisuri şi deplasări ca şi cupola Pantocratorului. Punctul mai ameninţat însă
este pronaosul, ale cărui coloane din piatră au cedat şi sunt frânte şi
înclinate ameninţând cu desprinderea, fapt ce ar duce cu sine năruirea
întregului Sfânt Locaş“. Însuși Regele Mihai a dat, în decembrie 1942, un
milion de lei din Lista Civilă pentru repararea bisericii. Bombardamentele
anglo-americane de la 4 aprilie 1944 şi bombardamentele germane din 24-26
august 1944 au lăsat alte răni pe ansamblul de la Cotroceni. Reparațiile au
fost făcute de mântuială, date fiind criza și inflația de după război.

De la Palatul
pionierilor la Palatul președinților

O imagine a ceea ce
reprezenta Cotroceniul în perioada imediată de după război ne-a fost lăsată de prim-ministrul
comunist Petru Groza: „Eu am cercetat Palatul Cotroceni cu deamănuntul, fiindcă
s-au făcut repetate cereri pentru dărâmarea lui, sub cuvânt că este o ruină.
Într-o Duminică m-am dus acolo şi l-am vizitat cameră cu cameră. Ei bine, spre
surprinderea mea, am constatat că Palatul Cotroceni este foarte puţin sau dacă
vreţi nu este deloc o ruină. Afirmaţia aceasta a fost făcută de arhitecţii din
jurul palatului şi a fost crezută de toată lumea. Eu rog pe cei care îi
interesează această chestiune să se ducă să se convingă“, spunea el într-o
ședință de Guvern.

Marea prăduire

Chiar și așa, domeniul
era râvnit de mai multe instituții, însă autoritățile comuniste au decis ca
Palatul Cotroceni „compus din 5 corpuri cu un total de 150 camere inclusiv
parcul“ să fie dat Ministerului Afacerilor Interne, iar biserica palatului a
trecut în administraţia Ministerului Artelor şi Informaţiilor. Valorile din
palat au fost împărțite ca la piață: obiectele de artă şi mobilele de valoare
la Ministerul Artelor şi Informaţiilor, mărfurile, motoarele, obiectele de
inventar agricol la Ministerul Agriculturii, autovehiculele la Preşedinţia
Consiliului de Miniştri, așa cum dezvăluie Nicoleta Ionescu-Gură de la Muzeul
Naţional Cotroceni în volumul „Palatul Cotroceni, de la reședință regală la
Palat al pionierilor“.

În octombrie 1948,
Palatul Cotroceni şi parcul au fost cedate Ministerului Artelor şi
Informaţiilor, perioadă în care a fost golit de toate valorile care se mai
găseau după prima prăduire, autoritățile comuniste dorind să șteargă orice urmă
care să amintească de Familia Regală. Astfel, în momentul atribuirii lui
organizaţiei de pionieri, în mai 1949, palatul era golit de ceea ce avusese el
mai valoros. La inaugurarea care a avut loc la 1 iunie 1950, au fost prezenți
Ana Pauker, Vasile Luca, Th. Georgescu, dar și reprezentanți ai Ambasadei
Sovietice. 

Perioada cât a funcționat
ca Palat al pionierilor, vreme de 26 de ani, a fost văzută de arhitectul
Nicolae Vlădescu, restauratorul Palatului Cotroceni din anii ’80, ca o perioadă
dramatică în istoria monumentului: lampadarele baldachinului de la intrarea
principală au fost demontate, iar scara din lemn sculptat din dreapta intrării
principale, demolată. Sufrageria Regelui Carol I şi Salonul de aur au fost
devastate, dormitorul Regelui Ferdinand a fost complet devastat, iar Salonul de
pictură a fost desfiinţat. Superbele coloane din piatră de Rusciuc au fost
vopsite cu vinacet cenuşiu închis.

Imaginea 1/8:
poza 16 jpeg

Salonul Reginei Maria a devenit sala de
poveşti a pionierilor, iar în salonul de pictură, pionierii învățau balet.
Într-o altă sală a palatului a fost amenajată o expoziţie cu obiecte trimise de
pionierii din toate colţurile ţării: cusături româneşti, păpuși, jucării, obiecte
artistice din rafie şi pai etc. La etaj au fost amenajate laboratoare unde
pionierii făceau experiențe de fizică și chimie. Toate cărțile din biblioteca
Regelui Ferdinand au dispărut, pe etajerele luxoase luând locul revistele
„Pionierul“, „Licurici“, „Pogonici“. În parcul palatului au fost amenajate
terenuri de volei, tenis, o pistă de alergări, un teren de jocuri pentru
pionierii mai mici, cu leagăne circulare, un mare bazin de înot cu ecluze, un
mic labirint.

După 1950, biserica Mănăstirii
Cotroceni a fost închisă. La 1 aprilie 1968, patriarhul Justin Moisescu hotăra
ca biserica să primească funcţia de muzeu de artă religioasă. Patriarhia a
numit un preot ghid care avea în grijă şi gestiune tuturor odoarelor bisericii,
rezistând astfel până la demolarea ei în vara anului 1984.

Începând din 1976,
Palatul Cotroceni a fost preluat de Protocolul de Stat. După cutremurul din
1977, care a afectat domeniul, Palatul a fost refăcut în mare parte. Tot atunci
a fost ridicată și aripa nouă, proiectată de arhitectul Nicolae Vlădescu, care este
în prezent sediul Administraţiei Prezidenţiale a României.

„Spiritul
Cotroceniului“ de după Revoluție

Din toamna anului 1990,
Palatul Cotroceni a devenit sediul oficial al Preşedinţiei României. Primul
președinte care a ocupat fotoliul a fost Ion Iliescu, în 1990. „Întâmplarea
fericită era că se terminaseră lucrările în cursul anului 1989 la această zonă
a Cotrocenilor. Şi parcul, şi clădirea respectivă. Cred că ideea iniţială era
să fie un fel de casă de odihnă, casă de recepţie pe care şeful statului să o
aibă pentru şefii de stat care vin în vizită în ţara noastră. Cam asta era
destinaţia acestor clădiri. Or, neavând un spaţiu pentru noua instituție,
Administraţia Prezidenţială, am vizitat complexul Cotroceni şi mi s-a părut că
este un loc adecvat şi întâmplarea fericită a făcut să existe această
construcţie terminată şi încă neutilizată“, își amintea Ion Iliescu pentru un documentar Digi24.

Administrația Prezidențială

Lui Iliescu, în anul
1996, i-a urmat în funcţie Emil Constantinescu, cel care a anunțat încă din
primele zile ale mandatului său că va deschide porțile Palatului Cotroceni,
inclusiv biroul său de lucru, iar biserica demolată la ordinul lui Nicolae
Ceaușescu va fi reconstruită cu toate cărămizile și toate podoabele care au
fost păstrate, iar credincioșii vor avea acces liber. El a mai spus că nu vor
mai fi aduse TAB-uri în curtea Palatului și s-a întrebat unde era restul celor
două transportoare care au dispărut după ce Iliescu a părăsit Cotrocenii.

Dar istoria l-a mai adus
încă o dată la Cotroceni pe Ion Iliescu, din 2000 până în 2004, de data aceasta
predând mandatul definitiv lui Traian Băsescu. Cu acea ocazie, Ion Iliescu a
spus că îi lasă moștenire noului președinte „spiritul Cotrocenilor, de
deschidere si dialog“. După instalarea sa în fotoliul de șef al statului,
Traian Băsescu a fost nemulțumit de faptul că biserica din incinta Palatului
Cotroceni nu avea și funcție liturgică și a decis să o îmbogățească cu cele
sfinte. Numai că, scria ziarul „Cotidianul“ la acea vreme, Administrația
Prezidențială a cheltuit peste un miliard și jumătate de lei numai pentru
turnarea clopotului bisericii. Tot în mandatul lui Băsescu, plăcuța
comemorativă montată la inițiativa lui Ion Iliescu a dispărut cu totul:
„Biserica fostei Mănăstiri Cotroceni a fost reconstruită la inițiativa
președintelui României, domnul Ion Iliescu, de către SC Aedificia Carpați SA,
director ing. Petre Badea. 10 septembrie 2004“.

Traian Băsescu a plecat după
două mandate de preşedinte de la Palatul Cotroceni sărutând tricolorul, lăsându-l
în locul său pe Klaus Iohannis, care la rândul său a avut tot două mandate
prezidenţiale. Acesta a părăsit funcția și, totodată, palatul după ce a
demisionat în februarie 2025. Ilie Bolojan, preşedintele Senatului, devine
astfel președinte interimar al României şi este și primul președinte
postdecembrist care este cazat la Palatul Cotroceni, la cererea sa, „pentru
eficientizarea activității și pentru limitarea cheltuielilor privind cazarea și
transportul zilnic“. Predecesorii săi, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și
Traian Băsescu au locuit în vile de protocol ale RA-APPS, iar reședința
oficială a lui Klaus Iohannis a fost Vila Lac 3 din cartierul de lux Primăverii.