Cea mai mare controversă a creștinismului românesc: a fost sau nu Sfântul Andrei în Dobrogea? Ce spun istoricii

Omenirea
a avut întotdeauna nevoie de zei, de divinități, de legende. Cel mai legendar
personaj al Dobrogei rămâne Sfântul Apostol Andrei, unul din cei 12 apostoli ai lui Iisus
Hristos şi despre care se spune că a adus creștinismul pe aceste meleaguri. Ba
chiar i s-a atribuit și o localitate în care a ajuns și o peșteră în care s-a
ascuns, vreme de 20 de ani. Dovezile
istorice însă spun altceva…

Pestera Sf Andrei din Dobrogea FOTO Shutterstock

Legenda
spune că Sfântul Apostol Andrei a adus creștinismul pe teritoriul Dobrogei de
astăzi. „Creștinismul românesc are origine apostolică. Populația geto-dacă din
regiunea vestică a Mării Negre (Sciția Minor, Dobrogea de astăzi) a primit
cuvântul Evangheliei prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei şi a
ucenicilor săi, în a doua jumătate a secolului I. De aceea, ziua de 30
Noiembrie marchează o sărbătoare națională bisericească, fiind dedicată
Sfântului Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României“, anunță Biserica
Ortodoxă Română pe site-ul oficial. De altfel, mari clerici au vorbit, în
predicile lor, despre acest sfânt pe care l-au numit apostol și de numele
căruia se leagă creștinismul în Dobrogea. „Sfântul Apostol Andrei ne-a
creștinat şi a săvârșit prima Sfântă Liturghie pe pământul României. El ne-a
eliberat de demoni şi de patimi şi ne-a unit cu Hristos prin jertfă şi
Liturghie. El ne-a învăţat cum să ne mântuim prin smerenie, prin rugăciune şi
prin iubire“, spunea părintele Ilie Cleopa, în una din predicile sale.

Și
preoții dobrogeni aveau aceeași credință. Astfel, în anul 1995,
Înaltpreasfinţitul Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, la slujba de
sfințire a unei bisericuțe în zona peșterii, a spus: „Prin noi se scrie istoria
acestui aşezământ. Avem Peştera Sfântul Apostol Andrei, iar acum avem şi acest
paraclis… şi nu în ultimul rând temelia bisericii mari, aşezată în centrul
acestui aşezământ monahal… Să daţi dovadă de buni credincioşi, de buni
vieţuitori, ţinând candela aprinsă aici pe pământul dobrogean sfinţit de
Sfântul Apostol Andrei“.

În anul
1997, Sinodul BOR l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei ca Ocrotitor al
României. Era un fel de redobândire a identității, după ce, în perioada
comunistă, și preoții ortodocși, alături de cei greco-catolici au avut de
suferit și au murit în temnițe și lagăre, iar multe lăcașuri de cult au devenit grajduri pentru vite sau au
fost distruse de Armata Roșie. Însă niciodată Biserica nu a adus vreo dovadă că Apostolul Andrei a
predicat pe teritoriul actual al României, cu atât mai puțin în Dobrogea. S-a
ales Dobrogea ca loc al predicilor apostolului probabil ca urmare a faptului că
pe aceste meleaguri arheologii au identificat primele manifestări ale
creștinismului.

Sf Andrei GettyImages

„Scythia
Minor nu exista“

Aici se
sfârșește legenda și începe să vorbească trecutul. Toată discuția legată de
venirea Sfântului Apostol Andrei este pusă sub semnul relatărilor făcute de doi
scriitori care au trăit în perioada
secolelor III-IV d.Hr. și care au scris o istorie a
creștinismului timpuriu: Origen și Eusebiu, ambii din Cezareea. Cei doi vorbeau despre faptul că „Sfântul Apostol Andrei
a propovăduit creștinismul şi în Dacia Pontică, viitoarea provincie romană
Scythia Minor“.

Dar să
ne întoarcem în timp, în secolul I d.Hr., atunci când trebuia să ajungă pe aceste meleaguri Apostolul lui
Iisus Hristos, care a trăit între anii 6 î.Hr. şi 60 d.Hr. Prin istoria de început de creștinism în
spațiul dobrogean ne poartă Radu Petcu, cercetător științific pe arheologie
creștină timpurie la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța: „La vremea respectivă,
Scythia Minor, de care vorbesc cei doi scriitori antici, nu exista, exista doar
Moesia, care mai apoi a devenit Moesia Inferioară – Dobrogea s-a numit astfel până prin anii 280-290,
apoi și-a schimbat numele în Scythia și capitala a fost Tomis. Provincia capătă acest
nume după reformele lui Diocletian“. Așadar, în secolul I, când se presupune că ar fi venit aici
apostolul Andrei, dacă vorbim de anii 30-40, teritoriul Dobrogei de astăzi abia
fusese de puțin timp alipit Moesiei și devenise parte din provincie.

Mergând
pe firul poveștii, soarta provinciei de la acest capăt de lume a fost decisă de
conducătorii Imperiului Roman. La acea vreme, pe fondul crizei din Imperiul
Roman, când la tronul Romei s-au perindat vreo 70 de împărați, pentru ca să
pună capăt războaielor civile, împăratul Diocletian a făcut niște reforme
administrative, teritoriale, monetară, dar și în armată. Una dintre reforme a
vizat Dobrogea, care a fost ruptă de provincia Moesia și a devenit provincie
separată, cu capitala la Tomis. Așa Tomisul a devenit foarte cunoscut pe harta
istorică pentru că, la un moment dat, începând cu sfârșitul secolului III și
începutul secolului IV, capătă statutul de capitală de provincie. Atunci apare
și provincia Scythia.

Mai mult
decât atât, explică istoricul, Scythia Minor este, de fapt, o interpretare
medievală a textelor antice. „Ea nu s-a numit niciodată Scythia Minor, adică
Scythia Mică. Ea s-a numit doar Scithya. Denumirea de Scythia Minor este
datorată traducerilor medievale care s-au făcut după textele antice, când se
mai copia greșit. Aici apare o problemă de nuanță. Acești părinți care scriu
istoria Dobrogei timpurii și care relatează despre călătoriile timpurii ale
apostolilor spun că Apostolul Andrei a venit în Scythia, dar Scythia este
provincia de la nord de Marea Neagră. Numele provinciei vine de la numele
sciților, popoare de stepă, care trăiau în nordul Mării Negre și care, la un
moment dat, au venit și în Dobrogea în secolele VI-V î.Hr., iar câteva secole
mai târziu întemeiază aici un regat“.

Istoricul
consideră că Apostolul Andrei poate a trecut pe aici în drumul lui spre nordul
Mării Negre. „În Antichitate, corăbiile navigau mai mult pe zona țărmului,
fiind foarte periculos să se avânte în largul mării. Deci, există
probabilitatea să fi trecut pe la Tomis sau Callatis“.

„Toate
sunt speculații“

Începutul
creștinismului în România este văzut diferit de teologi și de arheologi. Dacă
primii spun că aici creștinismul a pătruns încă din secolul I, arheologii vin
cu dovezi ce arată că de ideile creștine vorbim abia din secolul III. Prof.
univ. dr. Ioan Marian Țiplic de la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu declară în documentarul
„Istorii ascunse: începutul creștinismului în România“ că din perspectiva unor
dovezi concrete nu se poate vorbi de prezența apostolului pe aceste meleaguri.
„Toate sunt speculații care provin din informații legate de prezența, care și
ea este cumva teoretică, a apostolului Andrei în Scythia“.

Conf.
univ. dr.
Claudiu T. Arieșan de la Universitatea de Vest Timișoara consideră, în același
documentar, că este foarte greu de spus unde și cum, dar, cu siguranță, „în
perimetrul acesta al Dobrogei încărcate de tradiții, colonizată de greci, și cu
nenumărate influențe romane, tradiția episcopilor, care ne este documentată,
dintre care unii martiri, alții participanți la sinoade ale Bisericii, notați
acolo în grafia respectivă, ne dau cvasicertitudine, atât cât poate să fie
aceea a unor evenimente de acum 2.000 de ani“.

Radu
Ota, arheolog la Muzeul Național Alba Iulia, spune că s-a scris mult despre acest subiect controversat,
dar că pentru cercetători nu mai este niciun fel de controversă. „Totul a
pornit de la anumite pasaje din izvoare narative. În istoria ecleziastică,
Eusebiu din Cezareea de la începutul secolului al IV-lea spune că acest Apostol
Andrei ar fi venit și ar fi propovăduit în Scythia. Scythia nu însemna neapărat
numai Dobrogea, putea fi și zona de nord a Mării Negre, dar vorbim de începutul
secolului al IV-lea, or, Apostolul Andrei, știm bine că a trăit în secolul I. Deci avem o știre la
aproape trei secole după“.

Predica
printre antropofagi

La
rândul său, un alt istoric, Nelu Zugravu, profesor la Facultatea de Istorie din
cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, scrie în „Geneza
creștinismului popular al românilor“ că „Fabulațiile din jurul Sfântului Andrei
coboară în timpurile primare ale creștinismului. Cauza o constituie datele
foarte sărace existente despre el în Noul Testament. Se știe că provenea din
Betsaida (Galileea), era frate cu Simon-Petru și pescar asemenea acestuia și că
a fost cel dintâi chemat de Mântuitor să i se alăture. După pogorârea Sfântului
Duh, orice informație despre Andrei dispare din documentele neotestamentare,
astfel încât nu vom ști niciodată care a fost adevăratul traseu parcurs de el
în misiunea sa evanghelizatoare. B. Zimmerman a presupus că l-ar fi însoțit pe
fratele său Petru în propovăduirea Legii Noi în provinciile Pontus, Galatia,
Cappadocia, Asia, Bithynia, iar după plecarea celui din urmă la Roma, Andrei s-ar fi îndreptat
spre popoarele «din jurul Mării Negre». Nimic sigur în această supoziție, dar,
după opinia noastră, ea ar putea constitui o explicație pentru menționarea
teritoriilor romane amintite în cea mai veche scriere apocrifă realizată despre
Andrei – «Acta Andreae» (AA), redactată în a doua jumătate a secolului al
II-lea, probabil la Alexandria. Conform acesteia, itinerarul apostolic a
debutat în provinciile Pontus et Bithynia (Amasia, Sinope, Nicaea, Nicomedia),
a continuat în Thracia (Byzantion, Perinthos, Philippopolis), Macedonia
(Thessalonice), a revenit la Philippopolis și apoi la Thessalonice și, urmând
calea maritimă până la Patrae, s-a încheiat în orașele din Achaia (Corinthus,
Megara, Patrae, unde a și fost răstignit). Așadar, AA nu oferă nicio informație
despre prezența apostolului în Scythia“.

Sf Andrei pictura FOTO Shutterstock

O altă
scriere apocrifă, citată în documentar, intitulată „Acta Andreae et Matthaei
apud antropophagos“ („Faptele lui Andrei și Matei la antropofagi“), face pentru
prima dată aluzie la prezența apostolului într-o regiune din afara spațiului
roman. „Conform acesteia, Matei ar fi predicat printre antropofagi, dar, cum
aceștia respingeau învățătura Mântuitorului, a fost închis într-un oraș, al
cărui nume nu este pomenit. Urmând o poruncă a îngerului Domnului, Andrei ar fi
călătorit pe mare până în ținuturile antropofagilor și, după ce l-a găsit pe
antemergătorul său, s-a îndreptat spre Achaia. (…) acțiunea s-ar desfășura la
nordul Mării Negre, apocrifa respectivă confirmând, astfel, o tradiție orală
despre activitatea Sfântului Andrei în «Scythia»“.

Așadar,
conchide el, o tradiție explicită privitoare la evanghelizarea Scythiei de
către Sfântul Andrei „nu are relevanță în cele mai vechi scrieri apocrife“, iar
„ea nu apare, de altfel, nici în alte lucrări de acest gen, care, influențate
de literatura populară păgână, descriu viața minunată și fantastică a eroilor
lor – apostoli ai Mântuitorului și ucenici ai acestora – prin ținuturi
îndepărtate și printre popoare străine și ostile“. Prin urmare, concluzionează
el, „creștinismul din spațiul carpato-dunăreano-pontic nu are o origine
apostolică, debutul său plasându-se abia după instaurarea stăpânirii romane“.

În
același studiu, autorul vorbește despre creativitatea populară, care a făcut
din Sfântul Andrei protagonistul unor întâmplări miraculoase, întemeietorul
unor comunități și ziditorul unor biserici așezate în locuri ciudate (păduri,
peșteri), a căror amintire ar fi păstrat-o toponomastica de factură populară
(Pârâiașul Sfântului Andrei, Apa Sfântului, Peștera Sfântului Andrei). „Pe
drept cuvânt, Petre Ș. Năsturel a arătat că tradițiile populare ce fac din
apostolul Andrei evanghelizatorul românilor sunt lipsite de orice valoare
documentară și ele trebuie respinse din rândul mărturiilor invocate în
sprijinul tradiției scitice a misiunii Protocletului“, iar „pentru absența
Protocletului din spațiul românesc pledează și lipsa de popularitate a numelui
«Andrei» în onomastica medievală românească, inexistența vreunui «Andrei» în
familiile domnești din cele două țări românești extracarpatice și mai ales
faptul că acestui apostol nu i s-a dedicat nicio biserică în veacurile de
mijloc“.

Propovăduirea din peșteră

O altă
legendă născută, răspândită și pe deplin acceptată de lumea creștină este aceea
că Apostolul Andrei a locuit într-o peșteră pe teritoriul dobrogean, la mare
distanță de malul Mării Negre, astăzi situată în apropierea localității Ion
Corvin. Este greu de înțeles, dacă nu imposibil, cum un apostol care venea să
propovăduiască creștinismul stătea departe de oameni, în pustietate. Cineva
care ar fi vrut să le vorbească locuitorilor acestor ținuturi despre morala
creștină și despre învățătura lui Iisus Hristos nu ar fi stat departe de ei, ci
în mijlocul lor, în agora. Mai mult decât atât, în secolul I d.Hr., zona nu reprezenta
nimic. Cetatea de la Tropaeum Traiani, aflată în partea de sud-vest a satului
Adamclisi de astăzi, s-a ridicat mult mai târziu, pe la 107-108. Deci, putem
presupune că după această dată zona s-a dezvoltat și a fost locuită.

În
secolul I d.Hr., locuitorii Dobrogei se rugau la divinități păgâne din panteonul
greco-roman și cel local, cum ar fi Artemis, Aphrodita, Hera, Zeus sau Apollo.
În secolul II, spune istoricul Radu Petcu, sigur existau aici comunități de
creștini, dovadă fiind și simbolurile creștine timpurii, care nu erau crucea,
ci peștele, ancora și porumbelul. Creștinii însă se fereau să fie descoperiți,
pentru că altfel ar fi fost masacrați în spectacole publice. „Creștinii erau
aruncați în arenă, unde erau mâncați de animale. În scrierile antice se spune
că înainte de luptele de gladiatori de la Roma se sacrificau creștini, care
erau sfâșiați de animale“. Și Tomisul a avut o astfel de arenă, care se afla
sub vechiul Hotel Ibis. „Probabil aici au fost executați destui creștini. Pe
amprenta fostei arene a fost construită cea mai mare bazilică descoperită
vreodată la Tomis, care, din păcate, a fost distrusă în perioada comunistă când
s-a construit hotelul Ibis. Era un obicei ca în zonele unde au fost martirizați
creștinii să se construiască astfel de biserici. De altfel, Basilica San Pietro
de la Roma este construită pe fosta arenă a luptelor unde fost martirizat
Apostolul Petru“.  

Primele
obiecte cu simboluri creștine

Primele
obiecte cu simboluri creștine descoperite la Tomis au fost datate în secolul al
III-lea: două
opaițe și un gât de amforă. Unul dintre opaițe are pe el încrustate semnul
crucii și un delfin, iar cel de-al doilea are doar cruci. „Unul a fost descoperit
într-un mormânt, iar cel de-al doilea în cetatea Tomis. Gâtul de amforă a fost
găsit la Carsium. Aceste obiecte puteau fi aduse în regiune fie pe mare, fie pe
uscat, dar ele erau asumate, altfel obiectul cu simbol creștin nu ar fi fost
găsit într-un mormânt“, explică specialistul. În prezent, opaițele se află în
depozitul Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța, spațiul fiind închis
pentru renovare, iar amfora este piesă într-o expoziție itinerantă care acum
poate fi admirată la Iași.

De
altfel, creștinismul s-a răspândit din Asia, din Orientul Apropiat, fiind adus
pe meleagurile dobrogene de călători, iar primii creștini au fost în Antiohia,
un oraș din Siria antică, unde apar primele simboluri creștinești. „Se făceau
schimburi de mărfuri, de idei și de populație. Oamenii călătoreau dintr-o parte
în alta a imperiului. Creștinismul a fost răspândit foarte mult și de către
soldații din Imperiul Roman. Cum era obiceiul la vremea respectivă: se recrutau
soldați dintr-o provincie cucerită și se făcea o unitate militară și trimisă
din Dobrogea în nordul Africii, spre exemplu, pentru că ei nu voiau ca în
zonele nou cucerite să-i înarmeze pe bărbați pentru ca aceștia să se răscoale
într-o bună zi, ci îi înarmau și-i trimiteau într-o altă provincie. Noi, de
exemplu, în Dobrogea, avem atestate din punct de vedere militar în epoca romană
timpurie niște trupe de asiatici, de palmireni. Palmira a fost un oraș antic
situat în deșertul sirian“.

Sf Andrei FOTO Shutterstock

De
altfel, învățăturile lui Iisus Hristos au pătruns cu greu, și mult timp oamenii
s-au închinat la zei, iar superstițiile au însoțit poporul român mii de ani.
Nicolae Iorga spune în „Istoria românilor“ că „Din păgânismul adânc înrădăcinat
care a căzut încetul într-un folklore insondabil, au rămas, în jurul dracului,
o sumedenie de superstiții, care leagă și dezleagă, cu strige și strigoi, cu
vergelatul și alte obiceiuri care, supt nume slavone, dar desigur iară să vie
de la o influență slavă, s-au păstrat până la noi“.

Capul
Sfântului Andrei, adus spre închinare

După
moartea sa, sfintele moaşte au fost duse la Constantinopol în timpul
împăratului Constanţiu, în anul 357. Capul Sfântului a fost trimis în Patras, la rugămintea creştinilor
de acolo, în timpul împăratului bizantin Vasile I Macedoneanul. După cucerirea
Constantinopolului de către cruciaţi, în anul 1204, moaştele sale au fost duse în oraşul
italian Amalfi, iar în anul 1460 şi capul a fost dus la Roma, pentru a nu fi
pângărit de otomani. În anul 1964, Vaticanul a trimis la Patras capul Sfântului
Apostol Andrei. În anul 1995, Sfântul Sinod a hotărât înscrierea sărbătorii lui
cu cruce roşie în calendar. În anul 1997, Sinodul BOR l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei ca
Ocrotitor al României.