„Mi-a spus și oncologul, atunci au început marile probleme”

De peste patru decenii, numele lui Mircea Sandu este legat strâns de fotbalul românesc. Fost jucător emblematic, apoi președinte al Federației Române de Fotbal timp de peste 20 de ani, Mircea Sandu a traversat toate etapele, de la jucător pe teren la marile decizii din postura de conducător, unele extrem de controversate.

– Un invitat-surpriză, greu de prins. Fostul președinte al FRF, fostul internațional Mircea Sandu, pe care nu l-ați mai văzut de mult. Stă mai mult în Franța decât în România.
– Da, da. Stăm la Beausoleil, unde e o climă blândă pentru noi, oamenii de peste șaptezeci de ani. Iarna este inexistentă, sunt temperaturi cu plus și asta ne avantajează.

– Stați la vilă?
– Nu, nu, la apartament.

– Și în țară veniți des?
– În țară venim de două-trei ori pe an. Stăm aproximativ egal, ca timp. Vara, stăm în general în România, din mai și până prin septembrie.

– Și unde e mai bine, aici sau acolo?
– Acum, țara noastră e atât de frumoasă încât merită să umbli prin ea. Acolo, în afară de condițiile de climă, care sunt extraordinar de bune, utilitățile sunt mai ieftine ca în România. Acolo nu există decât electricitate, nu e gaz, și plătim foarte puțin. De fapt, și Andone spunea că în Spania e aceeași situație. Hrana, calitativ, din punctul meu de vedere, fiind foarte atent la ceea ce mănânc după operația de acum 16 ani, este superioară. Prețurile, cam pe acolo. Sigur: multe fructe, multe legume, pește.

– Mai aveți și acum procese după perioada de 24 de ani de la FRF?
– Mai am un proces. Am avut vreo cinci sau șase până acum, plus alte dosare care au fost închise la DNA din lipsă de probe. Am avut mulți prieteni…

– Între ghilimele.
– Absolut! Inclusiv dintre cei de la Federație. Deși, fără să-mi arog merite sau să mă laud, am construit două baze extraordinar de frumoase.

– Mogoșoaia și Buftea.
– La Buftea am și donat un teren de 4.000 de metri și, cu toate astea, Federația mi-a făcut plângere că am delapidat, că am făcut, că am dres. Și sunt în proces, la ora actuală, cu DIICOT, că e și “grup infracțional”.

– 4.000 de metri de teren i-ați donat Federației?
– Am donat, da. Pe care i-am cumpărat acum 18 ani. Sau mai bine, poate.

– V-au dat în judecată că le-ați dat terenul? Sau de ce?
– Nu, au făcut plângere la DIICOT. Este ceva… Eu eram în Franța și pe burtiere la TV vedeam, în 2016: “Delapidare la Federația Română de Fotbal”. Mă uitam la un canal românesc. Când colo, eu eram delapidatorul. Ne judecăm, suntem pe fond de vreo patru ani. S-a schimbat acum judecătoarea, a plecat la Curtea de Apel. S-a schimbat completul, o luăm de la capăt. Ce să facem? Din 2010 stau în procese.

– Înțeleg că prindeți televiziune română.
– Da, da, da, și română. Mă mai uit și la meciuri, dar mai mult la alte campionate.

Mircea Sandu: „Am avut trei cancere! O ședință de chimioterapie: 3.000 de euro”

– Vreau să vă întreb cum stați cu sănătatea, că ați avut un cancer declarat, nu?
– Am avut trei cancere! Am avut un cancer direct cu metastaze la ficat, acum 16 ani. Am făcut chimioterapie, radioterapie, intervenție chirurgicală. Mulțumesc lui Dumnezeu, e în regulă. Am mai avut, după aia, în 2020, o tumoră la plămâni, dar a fost benignă. M-am dus și am rezolvat-o. După 5 ani s-a constatat că nu sunt evoluții, deci stop. Și în 2023 am avut și o problemă cu prostata. Dar a fost fără intervenție chirurgicală, cu un bombardament cu iod 125, țintit. Da, mulțumesc lui Dumnezeu, mă bucur de familie, de copii, de nevastă, de nepoți!

– Ați fost 24 de ani la Federație, dar și în spitale ați stat multă vreme.
– În 2009 am avut prima intervenție. Atunci am stat în spital nu mult ca timp, ci mult ca tratament. Am făcut chimioterapie, radioterapie în fiecare săptămână. Plecam duminica din țară cu Blue Air, ajungeam seara la 9 acolo. Luni și marți făceam tratamentul, miercuri mă urcam în avion, veneam înapoi. Miercuri, joi, vineri eram la Federație, duminica plecam înapoi și asta a fost 9 luni de zile. Dar organismul a rezistat foarte bine; nu mai spun că sistemul de sănătate din Franța este extraordinar de bine organizat.

– Dar nu costă foarte mult?
– Pentru că n-aveam cardul de sănătate, cardul vital și “mutuelle” (n.r. o asigurare de sănătate privată prin care se decontează toate sau o parte din cheltuielile medicale care nu sunt acoperite de sistemul de asigurare de sănătate de stat), pe care le am acum puse la punct. N-am avut atunci și a costat, una peste alta, cam 120 și ceva de mii de euro.

– Intervențiile de până la obținerea cardului?
– Intervenții, chimioterapie, radioterapie, spitalizare. Era o ședință de chimioterapie 3.000 de euro. Ce băgau, ce nu băgau, nu știu, dar m-a ajutat foarte mult. Acum avem rezidență locativă în Franța și ne-am făcut cardul de sănătate, iar “mutuelle” înseamnă aproximativ 100 de euro pe lună în plus, care îți acoperă diferența între ce îți asigură statul și costul respectiv. Sigur, acolo dacă nu te asiguri, n-ai voie să circuli cu mașina… Ceea ce este un lucru foarte bun.

– La 73 de ani arătați foarte bine…
– Are grijă soția de modul în care mănânc, mă hrănesc, mă odihnesc. Mai merg și pe la sală, mai fac mișcare, simt că mă ajută. Ce să fac? Gena… Tata a trăit doar 51 de ani, mama a trăit 88 de ani.

„Nu există plăcere și bucurie mai mare decât să fii pe teren”

– Cu Federația în ce relații mai sunteți?
– Niciuna. Zero!

– Procese?
– Am mai avut unul cu contractul de rentă viageră. Ne-am judecat. Dar, în sfârșit, nu mai contează.

– La un moment dat s-a stabilit să luați o pensie viageră, după care v-au blocat-o și v-au cerut banii înapoi.
– Am pierdut la apel. Îl aveau avocat pe ăsta care e cu Coldea. Înțelegi, da? Am câștigat fondul, pe care ei l-au deschis, am pierdut în apel și, bineînțeles, am respectat hotărârea. Am plătit costurile pentru avocata pe care au avut-o, adică cheltuielile de judecată. Plus că am dat înapoi vreo trei luni, să spunem, de rentă viageră.

– Dar de ce ați pierdut procesul?
– Aprobase Comitetul Executiv și au zis “de ce n-a fost în Adunarea Generală”. Nu mai contează… Mi-am fixat să mă las după 50 de ani de fotbal!

– Și v-au ajuns? Ați mai candida?
– La vârsta asta, nu; dacă aș avea 50 de ani, da. Drumul l-am parcurs. Acum am alt drum de parcurs în continuare. Oricum, nu există plăcere și bucurie mai mare decât să fii pe teren, să-ți bucuri suporterii, colegii, anturajul.

– Ați jucat o viață la Sportul Studențesc. Nu regretați faptul că echipa asta nu mai există?
– Întotdeauna am făcut adresări către cluburile care au probleme, să și le rezolve. Nu ne-am dus din prima să dăm în cap cuiva. Cei care au înțeles au continuat. Cei care nu au înțeles…

– Lui Mititelu i-ați “dat în cap”.
– Nu i-am dat nimănui în cap. Dacă te afiliezi, ai obligațiile respective.

– Eu am o vorbă: bună-rea, legea trebuie respectată!
– Asta-i problema. N-a avut nimeni de-a face cu cineva sau împotriva cuiva. În aceeași situație a fost și Pădureanu, care s-a adresat instanțelor civile, și Clujul sau Oradea.

„Nu poate nimeni să mă arate cu degetul că am vrut răul cuiva”

– Sentimental nu v-a durut când s-a desființat Sportul Studențesc?
– Eu, înainte să ajung la Sportul Studențesc, am fost la Craiova, ca să mă transfer acolo. Sportul Studențesc a fost mai iute de picior și m-a “răpit” de acolo. Mi-a convenit extraordinar de mult, pentru că eram acasă, cu părinții, cu totul.

– Așa.
– M-au luat cu un Renault Gordini, apoi am intrat și la facultate. Și am rămas la Sportul Studențesc 14 ani.

– Deci nu ați putut să ajutați Sportul ca să nu se desființeze.
– Nu, nu, legal nu. Doar dacă făceam o nelegiuire.

– Dar cu Mititelu ce-ați avut?
– Același lucru… Am câștigat toate procesele până acum. Spre mulțumirea mea sufletească, știu tot ce am făcut și ce n-am făcut pe acest pământ până acum. N-am dorit răul absolut nimănui. Nu poate nimeni să mă arate cu degetul că am vrut răul cuiva. Binele, da! Dar nu poți să mulțumești pe toată lumea.

– Mititelu de ce v-a reclamat? V-a dat în judecată pe dumneavoastră și pe Dragomir.
– Păi, noi eram țintele. Au fost și membri ai Comitetului Executiv. Cred că și de pe la poarta din Craiova… Olguța Vasilescu, Ponta, toți… Sincer, îmi pare rău de Universitatea Craiova, cea veche. Dar ambițiile depășesc forma normală de existență în acest moment.

– Mititelu cu Rotaru nu se pot împăca.
– E păcat! Ăsta e impulsiv, domnul Rotaru e un tip mai discret. Are o relație bună, văd, și cu autoritățile locale. Probabil că se ajută reciproc pe acolo, nu știu, n-am detalii, dar în orice caz…

„Ai mai pomenit așa ceva?! Cum adică să-l omor?!”

– Federația vă mai invită la…?
– Am participat mai mult decât activ și intelectual. Am conceput construirea stadionului cu Videanu. Ne înjură lumea, și pe Videanu, și pe mine. În 2007 s-a început demolarea. Eu eram în Comitetul Executiv UEFA, iar când ești acolo știi tot ce se întâmplă. Am acționat în sensul de a depune candidatura pentru finala Europa League în 2011 și am obținut-o în 2012. Și cu scrisoarea de la Platini și de la Infantino am început să umblu la Guvern, la Primărie, peste tot. Adriean Videanu a înțeles care este marele avantaj ca România, București, să organizeze un astfel de eveniment.

– Corect, da.
– Mai departe, m-am bătut foarte tare pentru Campionatul European din 2020, când au fost 13 capitale. Cu câteva luni înainte să-mi expire mie mandatul s-a votat. Și atunci a venit unul, care zice că-i secretar general sau nu știu ce e pe la Federație, să-mi spună: “Să nu cumva să votezi împotriva dosarului României”. Ai mai pomenit așa ceva?!

– Vișan?
– Nu, Bodescu! Eram la Geneva. Păi ăsta este copilul meu de suflet. Cum adică să-l omor?! Atunci am început demersurile și pentru stadioane noi. Ne-am ales cu mulți bani în bugetul Bucureștiului, cu niște stadioane, cu imagine pentru București și așa mai departe.

Mircea Sandu vs. Răzvan Burleanu: „Bă băiatule, pe mine nu mă duci cu vorba!”

– Mai aveți pensie și de la UEFA?
– Nu. Am avut 8 ani, cât am fost în Comitetul Executiv. Pentru că în 2015, când a fost cazul să candidez din nou, de la Federație nu m-au mai propus. Atunci probabil eram vicepreședinte.

– Cât luați de la UEFA?
– 18.000 de euro pe lună. Ei au plătit inclusiv taxele pe teritoriul Elveției.

– Ce părere aveți? Burleanu are vreo șansă să prindă ceva la UEFA?
– Nu vreau să discut despre ceea ce se întâmplă astăzi în fotbalul românesc, pentru că atât timp cât… Vreau să spun că la Mogoșoaia m-au pus să plătesc, că mi-au dat interzis să intru, m-au pus să plătesc spălarea echipamentului.

– La Mogoșoaia?
– Da… Nici nu mă interesează! Să facă ce vor!

– Dar ați mai vorbit vreodată cu el? V-ați mai întâlnit? V-a mai dat un telefon?
– Eu am vorbit odată în fostul meu birou. Poate că e al lui, acum nu știu… Erau Iordănescu, Gino Iorgulescu, Burleanu și cu mine. Și am spus: “Bă băiatule, pe mine nu mă duci cu vorba! Mie îmi spui dacă ai nevoie de mine sau nu ai nevoie de mine, dacă poți să ajungi sau nu poți.” “Nu se poate, cu experiența dumneavoastră, cu reprezentare”… Buf! Buf! Buf!

– Și a doua zi nu m-a mai lăsat la Mogoșoaia.
– Mă duceam la sală, dar am plătit. Nu era mult, erau 150 de lei pe lună. Dar nu asta contează.

– Deci ați plătit și după nu v-a mai lăsat să intrați.
– Exact. Că Iordănescu, că nu știu ce… Să-mi spună mie Iordănescu. În sfârșit, nu mai contează. Eu mă duceam la 7 dimineața acolo.

– Și nu v-au mai invitat niciodată la o aniversare, la o inaugurare.
– O singură dată, la un meci. Cred când au fost și băieții pe la tribuna a doua, cred că atunci. În rest, vorba lui nea Mitică Dragomir: “Păi, bă frate, astea sunt rodul unei activități”, da? Stadioanele, bazele de pregătire. El a construit Liga, nu? Clădirea Ligii, a început primele milioane din drepturile de televiziune și așa mai departe. Dom’le, măcar, așa, recunoștință. Ce înseamnă? O invitație la un meci… Atât timp cât s-au îndreptat în instanță cu niște tâmpenii, ce pot să spun?

– Și ați câștigat toate procesele.
– Mai puțin ăsta cu renta viageră. Dar a intrat Trăilă, sau cum îl cheamă pe ăla, avocatul?

– Cel legat de Coldea.
– Nici nu mai contează.

„Dacă am sta să dăm răspuns tuturor aberațiilor, ce am face?”

– E normal ca politicul să se amestece în sport?
– Păi uitați-vă că se alege praful de toate… Dom’le, eu nu înțeleg. Suntem după 35 de ani. Am spus-o, am introdus-o și în statut: dom’le, să terminăm cu fondurile publice în sportul profesionist. Sportul profesionist, că e handbal, că e fotbal, orice sport, tenis.

– E privat!
– Ăla numai din bani privați: drepturi de televiziune, ticketing, sponsorizări. Trebuie o lege care să ajute investitorul, adică marile societăți, marile concerne și așa mai departe, care să mai scadă la impozite. Dar asta e simplu: du-te, mă, în Germania, du-te, mă, în Italia, du-te, mă, în Spania, ia legea de acolo și aplic-o aici. Pentru că suntem în UE și ar trebui să fie uniformizare. Păi la noi primăria cutare, primăria cutare, ce fac? Primarii comandă: pe cine pun antrenor, pe cine dau afară, cine intră în echipă, câți bani trebuie să întoarcă și așa mai departe. Terminați odată, dom’le, cu problemele astea.

– Cât ați fost președinte nu era presiunea asta?
– Cum să nu sune? Păi săracul Vadim de câte ori mă suna. Nu pentru intervenții, dar să meargă într-o deplasare, să aibă invitații la meciuri. Măcar Vadim, tot ce povestea el și cu Adrian Păunescu atunci se întâmplă azi. Negativ.

– Da, da.
– Deci eu n-am avut-o cu politicienii și cu politica, decât dacă a fost interesul societății pe care o conduceam.

– Ce credeți că a mai rămas în urma noastră în fotbal?
– În 1990, când eu am fost, în august, ales președinte, erau regulile comuniste. Eu nu înjur comunismul, pentru că am trăit în perioada aia. Și fotbalul pe care l-am parcurs în perioada aia a fost extraordinar, de la copii și până la echipa națională. Din păcate, lumea nu a înțeles că trebuie să modificăm foarte rapid legislația, regulamentele.

– Da.
– Păi erau niște cărți, dar cu lipituri, ale lui Mircea Cezar Ionescu, care era la competiții, și a trebuit să lucrăm. A trebuit să intrăm în Adunarea Generală, să le votăm, să le promovăm, să le emitem, să edităm. Nu că era internet și toate astea. Să edităm cărți pe care să le dăm tuturor membrilor, ca să aibă la îndemână cunoștință de tot ceea ce se întâmplă.

– Mititelu susține că Federația e ilegală!
– Dacă am sta să dăm răspuns tuturor aberațiilor, ce am face? Aș putea să zic că nu, că e Burleanu acum. Nu, e legal constituită, cu hotărâri judecătorești. Sigur, poate sunt niște mici scăpări pe acolo, care pot fi îndreptate tot în justiție, niciun fel de problemă. Dar noi am plecat cu 0 lei, zero patrimoniu.

„Finul lui Lupescu, Florea, ne-a făcut plângere la DNA!”

– Ce vă pare rău că n-ați făcut ca președinte FRF?
– S-a vorbit foarte mult despre meciuri aranjate, au fost…

– Exact, despre blaturi.
– Bine, astea… Altceva ce pot să spun? Au fost, am văzut, am sesizat Comisia de Disciplină, s-au luat măsuri. La unele meciuri s-au luat măsuri.

– Piatra Neamț – Dinamo.
– Știi ce am pățit cu finul lui Lupescu? Cred că era președintele Comisiei de Apel. Florea.

– Așa.
– Dom’le, a fost “Cazul Valiza”. Și Comisia de Disciplină a dat o decizie. Nici nu mai știu care e aia. Sincer să fiu, nu știu care e. Acum, cu Meche, cu Bela, eu, cred că era și Gabi Popescu. Niște oameni care știam să lucrăm cu legile, cu regulile. L-am chemat pe Florea și i-am spus: “Dom’le, noi am analizat hotărârea și motivarea Comisiei de Disciplină și mi se pare că au respectat întru totul”. Nu i-am spus ce decizie să ia. Un pic l-am atenționat.

– Da.
– Și ne-a făcut plângere la DNA! Nașului lui, Lupescu, mie, Prunea, Kassai, Mihăilă și așa mai departe. Înțelegi?

– Că ați încercat să-l influențați.
– Da. Deci cum să te duci să-i spui unuia de la o comisie: “Băi, fă așa”? Sau la arbitri. Păi cine am avut eu? Dan Petrescu, Crăciunescu, Grigorescu, Rainea, Igna…

– Nu v-ați băgat niciodată peste ei?
– Păi întrebați-l pe Crăciunescu. Întrebați-l dacă vreo secundă, vreodată, i-am bătut la ușă.

– Deci spuneți că…
– Regret că n-am avut pârghii. Președintele României, conform Constituției, are anumite atribuții. Păi numai pe alea poate să le folosească. Deci n-am fost implicat în manevre, în meciuri aranjate, absolut deloc.

– Direct, nu.
– Nici în problemele cu arbitrajul. Absolut deloc!

– Dacă Mircea Sandu era în Comitetul Executiv UEFA, lumea spunea că aveți influență.
– Când Vassaras a greșit la faza aia cu ofsaidul cu Olanda… Ce treabă am avut eu cu Vassaras?! Da, eu l-am adus apoi președinte pentru “dezvoltare”, nu președinte de Comisie.

„De atunci au început marile probleme pentru mine! Apoi s-a ridicat piciorul de pe accelerație”

– Credeți că poate fi făcută o legătură între alegerea lui Burleanu prima oară și arestarea lui Gică Popescu?
– Nu Burleanu l-a arestat. Să fie clar. Dom’le, nu putea să se dea decât de la cel mai înalt nivel acest ordin. Și ce am citit în presă a fost că Ponta i-a propus lui Băsescu să dea un decret prin care să-l grațieze pe Gică Popescu. Și că Băsescu n-ar fi vrut.

– Băsescu l-a refuzat, da.
– Asta spune Ponta! Eu sunt de acord cu Ponta. Adică Gică Popescu a greșit și a îndreptat greșeala. A plătit bani. El a reprezentat România la cel mai înalt nivel al fotbalului, la cele mai mari performanțe, Champions League… Și tu îl bagi în pușcărie. Dă, bă, un decret, ca ăștia prin America.

– Când ai anumite merite.
– Multe s-au întâmplat rele fotbalului în acea perioadă. Multe. Inclusiv procesele mele, pe care le am de 15 ani. Dar asta-i viața. Îți asumi. Că la final, când s-a tras linie, s-a achitat: fapta nu există. Achitat. Respins… Cel care te apără tu trebuie să-l plătești, statul român nu-ți dă niciodată.

– Când a câștigat Burleanu, dumneavoastră n-ați mai candidat. Poate alta era situația dacă participați la alegeri. Nu vă pare rău?
– Eram ca Gică Popescu! Aveam o presiune fantastică de doi ani de zile, cu procese… Pentru că am câștigat procesul cu Loteria. De atunci au început marile probleme pentru mine și sunt de 15 ani cu problemele astea, dar trec. Oncologul care m-a tratat mi-a spus: stresul, alimentația, poluarea. Cei trei factori care determină apariția unei tumori. A fost stres cât am fost președinte. N-a fost doar lapte și miere.

– Absolut!
– Deci dacă atunci candidam, câștigam aceeași poziție ca Gică Popescu! În 2012, pentru că era o presiune pe care o simțeam extraordinară, am anunțat că nu mai candidez. S-a ridicat piciorul de pe accelerație. Mă înțelegi?

– Da!
– Deci s-a înțeles: “Hai că am scăpat de ăsta. Nu mai trebuie să-l băgăm înăuntru. Îl lăsăm”. Eram arestat! Sută la sută eram arestat!

– De-aia n-ați mai candidat? De teamă?!
– Sigur! Atunci maică-mea a fost un pic neutră: “Hai, mă mamă, că-ți ajunge!”. Din copilăria noastră frumoasă de pe stradă am ajuns la cel mai înalt nivel. O realizare de care se bucura tot timpul.

„Dacă în 2012 nu anunțam că nu mai candidez, eram arestat”

– Deci, credeți că dacă ați fi candidat, atunci vă arestau?
– Da! Ăsta e crezul meu, credința mea. Dacă în 2012 nu anunțam că nu mai candidez, eram arestat. E trist, pentru că știi cum se spune, nu vreau să fac comparații, plecarea Regelui înseamnă bucuria proștilor, da?

– Nebunilor.
– Nebunilor. Au fost destui care m-au condamnat. Unii, poate pe bună dreptate. Dar mulți m-au înjurat… Au fost 50 de ani și cu bune, și cu rele. Nu poți să ai numai realizări. Sunt și decepții, sunt și nerealizări. Istoria va fi cea care va face balanța între bune și rele.

– Care e cel mai mare regret din perioada de președinție?
– Sunt mai multe. N-am mai apucat; a fost un proiect pe care îl aveam în capul meu: să fac la Mogoșoaia un mini-hotel pentru cel puțin 40 de foști fotbaliști care ar fi locuit acolo, care n-au condiții. Făcusem niște sere de unde se aprovizionau bucătăriile.

– Să-i ajutați.
– Da, exact. Unul din marile mele regrete. Și doi: că m-am grăbit la numirea sau îndepărtarea selecționerilor.

– Cu cine v-ați mai certat?
– Cu Puiu și cu Piți am avut contre. “Procurorul” m-a înjurat când l-am dat afară și l-am pus pe Iordănescu, după Kosice.

„Dom’le, FCSB-ul, după părerea mea, este Steaua”

– La fotbalul românesc vă mai uitați?
– N-am nicio echipă cu care să țin, să fiu suporter. Admir că domnul Șucu a făcut un proiect: investiții, modul de organizare, seriozitate.

– Deci sunteți rapidist.
– Nu, eu am fost dinamovist! Dar Dinamo nu mai are niciun fel de identitate, după părerea mea. Nu știi care e Dinamo.

– Sunt mai multe.
– Steaua nu mai există.

– Sunteți cu FCSB sau cu Steaua?
– Dom’le, FCSB-ul, după părerea mea, este Steaua.

– Și, din ce vedeți acum, cum vi se pare fotbalul românesc?
– În comparație cu fotbalul mare, acești oameni care investesc ies un pic cam mult în față. Bine, Gigi e proverbial, dar și Rotaru, și domnul Varga. Domnul Șucu poate schimbă mentalitatea.

– Șucu nu prea mai apare.
– E foarte bine că nu mai apare! Fotbalul e al suporterilor. Statul trebuie să creeze legi pentru ca oamenii să plătească din taxele către stat către sport și sănătate. Altfel… Sunt banii lor!

„Nu sunt fan, dar nici adversar al lui Mircea Lucescu”

– De echipa națională ce-mi spuneți?
– Mă uit. Au fost niște momente în care am fost foarte dezamăgit, dar meciul cu Austria m-a întors. Am jucat bine, am controlat, au muncit extraordinar de mult.

– Sunteți fan Lucescu? Sunt unii care-l contestă.
– Nu sunt fan, dar nici adversar. Nu l-am adus antrenor la echipa națională, deși odată am vrut.

– Știți că vi s-a imputat asta de-a lungul timpului.
– Și era și mai tânăr. Dar e un antrenor mare. E un antrenor cu performanță, un antrenor care a crescut foarte mult jucători. Eu am jucat în Elveția cu Lucescu pe bancă.

– Aveți încredere în națională să câștigăm cu Bosnia?
– N-am. Dar Bosnia, San Marino sunt adversari… De patru-cinci ani am avut adversari abordabili. Elveția, Austria, Israel, Kosovo, Bosnia.

– Mulți care erau în război, aveau alte probleme…
– Belarus, Lituania, Cipru. N-am avut niște adversari cu adevărat mari, să ne măsurăm ca lumea și să vedem: “Bă, am crescut? Am scăzut?”. Așa, suntem sub nivelul Austriei, sub nivelul Elveției, dar pe acolo cu Cipru, cu Israel, cu Bosnia și Kosovo.

„Aș elimina regula Under 21 pentru că este artificială”

– Dacă ați mai fi o dată președintele Federației, care ar fi prima măsură pe care ați lua-o?
– Aș elimina regula de U21 și aș crea un campionat de 18 echipe.

– Regula U21 nu vă place?
– E artificială. Eu am debutat la 17 ani jumate și nu eram… Balaci, la 17 ani; Dobrin, la 16 ani și ceva; Gică Hagi, la 16 ani și ceva. Dă-i drumul copilului să joace…

– Dar nu erau nici atâtea tentații pe vremea aia.
– Păi da, văd ceva. Nu-mi place play-off-ul, play-out-ul și așa ceva.

– Vreți clasic.
– Care se joacă în marea majoritate a Europei. Iar regula Under 21 este un impediment în performanța clubului privat. Problema e că Federația se laudă. Nu de-aia ne-am calificat. Ne-am calificat că am avut șansă, aduceți-vă aminte cu Pancu, cu Elveția. Aia a lui Rădoi a fost o generație mai bună.

– Am ajuns pe final. Aveți un mesaj pentru cei ce se uită la noi?
– I-aș ruga pe cei care sunt suporteri să fie adevărați, să-și susțină echipa. Sigur, există și momente de supărare, dar să creadă că jucătorii vor să dea totul pentru ei. E un moment de adunare între cluburi și suporteri, pentru că altfel nu se poate face performanță. Dacă, după două partide mai slabe, începem să-i înjurăm și intrăm într-un conflict, îl demoralizăm pe jucătorul respectiv. Și atunci randamentul lui va scădea. Dacă el simte că și la greu e aproape cel care îl susține, atunci lucrurile se vor îndrepta.