Ghidul care luminează istoria de la granița dintre Orient și Occident: „Erau restaurante, hotel și cinema care aparțineau de etnii diferite“

Într-o
perioadă în care plimbarea înseamnă să mergi cu telefonul în mână, istoricul
Cristian Cealera face tururi ghidate prin orașul vechi și le arată turiștilor
ce se ascunde dincolo de zidurile caselor pe lângă care mulți trec nepăsători,
cine sunt înaintașii noștri care au făcut ca acest oraș multietnic și
multicultural să fie unic pe harta României şi le spune istoria pietrelor ce
cândva au fost ziduri de cetăți antice. 

Piața Independenței (Colecție Istoria în alb și negru)

Orice
tur efectuat în orașul vechi Constanța începe de la Lupa Capitolina, de la
statuia emblematică ce reflectă practic latinitatea acestei zone. „Lupoaica, cu
cei doi copii, Romulus și Remus, este un simbol milenar al Romei. Istoria orașului
începe în urmă cu aproximativ 2.500 de ani, pentru că Tomisul este un oraș
întemeiat de către grecii din Milet în secolul VI î.Hr. și aici s-au derulat
foarte multe tranzacții comerciale. Orașul a devenit, încet-încet, dintr-un mic
târg de escală pentru coloniștii greci, o cetate în adevăratul sens al cuvântului,
o «polis», cum spuneau vechii eleni. De aceea spunem că urbea constănțeană este
una deosebită, iar vestigiile care ne înconjoară spun această poveste, pentru
că astăzi, într-o scurtă preumblare prin acest sector al orașului modern
Constanța, noi descoperim atât situri arheologice grecești și romane, cât și
edificii din epoca modernă sau chiar din perioada otomană“, începe să
povestească Cristian Cealera.

La Biserica greacă

În
jurul său stau câțiva zeci de turiști și de constăneni, care vor să cunoască
istoria orașului și care, timp de mai bine de o oră, ascultă povești despre
greci și romani, despre musulmani și armeni, despre viața de altădată a
Tomisului. Câteodată îl opresc și mai pun întrebări, vrăjiți de poveștile
aflate. Începe să picure, dar nimeni nu-și desface umbrela. Merg, vrăjiți, după
ghid: „Vă spuneam despre edifiicile care ne înconjoară. În stânga statuii Lupa
Capitolina se află un complex deosebit, inaugurat în 1906, care cuprinde
vechiul Palat Administrativ, fostul Palat Regal, astăzi Tribunalul și Palatul
de Justiție din timpul administrației românești. În 1878, Dobrogea intră sub
administrație românească, iar Constanța devine un loc preferat de Familia
regală, care venea în sezonul estival în urbea de la malul mării. Regalitatea
românească a investit sume foarte mari la sfârșitul secolului XIX și începutul
secoului XX în acest oraș. Palatul Regal este un edificiu
impresionant, de asemenea și celelalte două clădiri ce o înconjoară, dar
practic putem spune că începutul de secol XX ne aduce multe dintre clădirile pe
care putem să le admirăm acum“.

Pașii
tuturor se îndreaptă apoi spre mare: „Vorbeam de administrația turcească
existentă înainte de 1878. În această zonă istorică a orașului se află geamia
Hunchiar, «hunchiar» însemnând guvernator. Foarte probabil, această geamie a
fost numită așa în cinstea unui guvernator otoman care controla provincia
Dunării în acele vremuri“.

Cristian Cealera spune istoria Casei de piatră

Primul
Palat Comunal cu parfum oriental

La mica
distanță este Muzeul de Artă Populară, care funcționează într-o clădire de
asemenea istorică. „Ceea ce vedem astăzi ca Muzeu de Artă Populară este practic
primul Palat Comunal al orașului Constanța, funcțional între 1896 și 1906.
Această construcție este creată în stilul neoromânesc de
către Ion Socolescu, un arhitect foarte cunoscut la acea vreme, și cuprinde
practic elemente atât de artă brâncovenească, cât și elemente de arhitectură
orientală, nimic surprinzător aici, în această urbe cu parfum oriental.

Muzeul
atrage foarte mulți turiști, interesați de etnografia și de portul acestei zone
multietnice. Palatul Comunal și-a schimbat funcționalitatea în 1906, când
orașul se dezvolta tot mai mult și devenise neîncăpător. Primăria a funcționat
aici doar zece ani, după care s-a mutat în diverse sedii, tot din zona
peninsulară, pentru ca în 1921 să se mute în Piața Ovidiu, cum îi spunem noi
astăzi, fosta Piața Independenței, unde avem Marele Palat Comunal, actualul
Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța, unde Primăria a funcționat
între anii 1921 și 1977“.

În
mahalaua grecească

Pelerinaj istoric și cultural în Constanța

Mergem
mai departe și ajungem în mahalaua grecească. Aici, la Kustenge, comunitatea
greacă numeroasă și foarte potentă din punct de vedere financiar a reușit, cu
ajutorul patriarhului de la Constantinopol, să ridice o biserică, un spital și
o școală pentru membrii comunități. „Biserica greacă Metamorphosis (Schimbarea
la Față) se află aici, în zona de răsărit a orașului vechi. Cum era singura
biserică creștină din Constanța, aici, la 23 noiembrie 1878 a avut loc Te
Deum-ul desfășurat cu ocazia instalării administrației românești în oraș. Acest
moment este sărbătorit anual de către întreaga suflare a urbei constănțene.
Ridicată din contribuții și donații ale grecilor din Constanța, din România și
din Europa, ea nu avea inițial clopotniță. Turla bisericii a fost adăugată
ulterior, întrucât la vremea la care a fost terminată, în 1867, în plină
stăpânire otomană, un lăcaș de cult creștin nu trebuia să depășească în
înălțime geamia Hunchiar“, explică istoricul. Turiștii parcă văd pentru prima
dată construcția bisericii pe lângă care au trecut de atâtea ori.

Mergem mai
departe, trecem și de Teatrul Elpis, ridicat de comunitatea grecească la
sfârșitul secolului XIX și ajungem pe Stradela Vântului, care făcea legătura
între două mahalale: grecească și armenească. Aici este și casa în care a
locuit un vestit biograf al Dobrogei, Marin Ionescu Dobrogianu, un istoric care
ne-a lăsat date foarte, foarte importante despre acest ținut.

Pe
strada Mircea este o parcare, care nu pare a avea nimic special, dar aici a
fost cândva o sinagoga de rit sefard, în stil gotic, demolată după cutremurul
din 1977, povestește Cristian Cealera. A supravieţuit timpurilor doar sinagoga
aşkenază de pe strada C.A. Rosetti, care multă vreme a fost ruină, însă acum se
lucrează la reabilitarea ei. „Comunitatea evreiască din Constanța era foarte
potentă financiar, nu era foarte numeroasă, dar erau foarte bine poziționați. Evreii
erau de două rituri: așkenazii, care veneau din Germania, Polonia, și sefarzii,
cei care veneau din zona spaniolă, din Peninsula Iberică. Și așa s-a făcut ca
două comunități de evrei să-și ridice două lăcașuri de culturi diferite“. 

Muzeul
de la Prefectură

Pașii
tuturor se îndreaptă apoi spre Liceul Eminescu. În imediata apropiere a școlii,
în această zonă era un conac, fostul palat administrativ al otomanilor, iar
când prefect a fost numit Remus Opreanu, după instaurarea administrației
românești în această provincie, el s-a instalat în acest conac, spune ghidul.
„Acest sediu al Prefecturii dispunea de mult spațiu verde unde se puteau admira
tot felul de statui găsite de către elevi. Când te duceai la Prefectură, găseai
toate artefactele astea antice și de multe ori chiar și în biroul prefectului
se aflau statui și inscripții. Așa a apărut Muzeul de la Prefectură, cum i s-a
spus. În 1883, clădirea a ars și pe locul ei a fost ridicat un liceu care se
numea Liceul Mircea, care a funcționat până în 1928, iar în același an a avut
loc inaugurarea sediului pe care îl știm astăzi“.

Tot atunci a fost sărbătorit
semicentenarul Dobrogei, 50 de ani de la reintrarea administrației românești în
provincie. După ce au plecat cei de la Mircea, aici a fost externatul de fete
„Domnița Ileana“. Sub construcție s-a descoperit o bazilică paleocreștină veche
de 1.500 de ani. De-a lungul timpului au fost descoperite șapte astfel de
biserici: două sunt pe strada Traian, sub blocurile turn, una se află în sensul
giratoriu de la Poarta 1 și altele în diferite zone ale orașului.

Istoria
neștiută a Casei de piatră

În
ochii turiștilor apare o casă de piatră, care uimește, deși în paragină și
această construcție, de pe strada C.A. Rosetti, strada mahalalei evreiești acum
mai bine de 120 de ani. „Sigur ați trecut de multe ori pe lângă această casă.
Este Casa Alleon sau Casa Engleză, numită așa pentru că initial aici a fost
casa unui consul englez. În 1857, în timpul stăpânirii otomane, aici a venit o
companie britanică, Danube and Black Sea Railway Company, care a funcționat
până în anul 1882, având ca obiectiv construirea căii ferate
Cernavodă-Constanța. Pe acest loc a fost casa unui consul englez, James Plant,
și de aceea i s-a spus Casa Engleză. Ceea ce vedem noi este casa construită în
anul 1881 pentru un bancher francez, care se numea Jean Gerard Alleon,
vicepreședintele comunității evreiești de aici. Casa are 40 de camere, fără
sală de bal, însă camerele aveau balcoane superbe în stil gotic venețian.
Alleon a fost un extraordinar ornitolog, iar povestea spune că în camerele
vilei de aici se găseau numeroase păsări împăiate“.

Evreul a murit în 1904 la
Constantinopol, iar fiul său Abel a vândut casa Societății de Asigurare Dacia
Română. În 1915, clădirea a fost preluată de Curtea de Apel, dar această
instituție s-a mutat în fostul Palat Regal al lui Carol I. A fost sediu de
birouri pentru diverse agenții, locuință pentru ofițeri ruși în timpul celui de-Al
Doilea Război Mondial, apoi din anii ’50 cămin de nefamiliști pentru muncitorii
din Port. În anii ’70 a fost preluată de CFR care a folosit casa drept hotel cu
circuit închis. Tot în zonă se află și blocul comunității evreiești, de la
sfârșitul anilor ’30, astăzi monument istoric. Aici erau cazați membrii
comunității care aveau probleme financiare.

Mafiotul
deghizat în negustor de vinuri

Ghidul
îi poartă vrăjiți apoi spre Piața Ovidius, poate cel mai frumos loc al
vechiului Tomis, care cândva se numea Piața Independenței. Una dintre cele mai
legendare case este Casa Hrisicos, de pe strada Traian, la numărul 1.
„Gândiți-vă că acum 100 și ceva de ani aici veneau Alexandru Vlahuță și Ion
Luca Caragiale, beau câte o cafea și admirau Piața Independenței, Barbu
Ștefănescu Delavrancea ieșea la balcon și ținea prelegeri pentru intrarea
României în război de partea Antantei“.

Casa
Hrisicos a fost construită în anul 1900 de către Gheorghe Hrisicos, un negustor
de vinuri. Numai că el era un pic mafiot; supranumit „escrocul bancher din
Constanţa“, a comis câteva fraude și apoi a fugit în Rusia, când au început
reprezentanții băncilor să-l caute. Prins la Sankt Petersburg, mafiotul a fost
predat autorităților române. Legenda spune că Hrisicos avea în căptușeala
hainei 8.000 de lei, iar în borul pălăriei câteva ruble. Nu a stat închis decât
vreo doi ani. Această clădire a continuat să funcționeze și scandalurile legate
de patronii ei au adus și celebritate aici.

High-life
la Constanța

O altă
casă care a scris istorie în Constanța este Casa Damadian, care a aparținut unor
armeni bogați. „Aici era high-life, era și hotel și magazin, dar cu intrare din
strada Traian“. Dacă balcoanele au elemente decorative în stil neoromânesc, și
în pământ ea ascunde comori. Aici exista o gură de tunel care, în timpul celui
de-Al Doilea Război Mondial, era folosit pentru o retragere spre cheiurile
portului, dar și o fântână romană, căptușită în piatră, cu o adâncime de 23 de metri.
Terenul n-a fost dintotdeauna al armenilor. În 1865, aflăm dintr-un document
turcesc, suprafața de pământ a fost cumpărată de Bagdasar, fiul lui Cahalic, un
armean din Constantinopol. Au urmat și alți proprietari până când, în anul
1914, casa a fost cumpărată la licitație de soții Damadian, Armenag și
Haighouhy. Ei ridică o construcție nouă și modernă ce înglobează în ea și
vechea casă ridicată aici. Turiștii care stau la restaurantul select de aici și
privesc spre Portul Constanța sau spre Piața Ovidius trebuie să știe că superba
construcție a fost renovate de un norvegian, Børge Kallesten, îndrăgostit de
Constanța și de oamenii ei.

La picioarele
lui Ovidius

Picioarele
turiștilor se odihnesc o clipă lângă statuia lui Ovidius și citesc epitaful
care sunt chiar propriile versuri: „Sub astă piatră zace Ovidiu/ Cântăreţul
iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent/ O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai
iubit vreodată/ Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin“. Ce știm de la el
este că a fost trimis aici, la marginea imperiului, pentru o poezie și o
greșeală. „Și acum se ceartă istoricii pe poezia care l-a supărat pe împăratul
Augustus, care a fost greșeala pe care a făcut-o Ovidius de a fost trimis aici.
Statuia a avut mai multe poziții în piața care-i poartă numele. Dacă o să vă
uitați pe imaginile din perioada interbelică, el este cu fața spre oraș“. În
timpul Primului Război Mondial, bulgarii au dărâmat-o și au vrut să ia statuia
de bronz s-o topească în Bulgaria, dar nu i-au lăsat nemții.

Istoricul
povestește că, mai demult, în fața statuii lui Ovidius au existat cinci
clădiri, cinci case care ne vorbesc despre multietnicitate. Erau aici
restaurante, hotel, cinematograf, care aparțineau a cinci persoane de etnii
diferite: un evreu, un armean, un grec, un român și un bulgar. Era casa lui
Nazaret Torosian, un armean bogat, care deschisese aici „Bristol“, un local de
high-life, iar la etaj un hotel de lux. Lângă casa armeanului era cea a
grecului, Alexandru Logaridis, comerciant de cereale şi lână. Urma apoi casa
unui avocat român, Constantin Nichifor, care avea la parter o cofetărie celebră
în epocă, „Pariziana“, unde se vindeau prăjituri cu dichis, ceai, dar și
șampanie.

Statuia lui Ovidius FOTO Shutterstock

Ben
Takvor, un evreu comerciant, a cumpărat și el un teren în Piaţa Ovidiu,
deschizând la parter un cinematograf modern, care s-a numit „Palat“. Ultima
construcție care făcea parte din acest ansamblu era Hotelul „Elita“ al
bulgarului Hagi Zecio Lulov. În anii ’80 exista și o braserie, care se numea
„Victoria“. Aceste case, numite Casele Torosian, pentru că fuseseră făcute de
același arhitect, au avut de suferit în timpul cutremurului din 1977 și prin
anii ’80 au fost demolate.

A
rezistat însă Muzeul de Istorie și Arheologie, locul unde s-au luat decizii
cruciale pentru Kustenge, aici funcționând o lungă perioadă de timp Palatul
Comunal. Clădirea este făcută de către Victor Ștefănescu, un arhitect foarte
valoros care și-a pus amprenta aici la Constanța asupra mai multor clădiri, el
fiind unul dintre cei doi arhitecți care au lucrat și la Marea Moschee, și tot
el a făcut și Catedrala Încoronării de la Alba Iulia. „Când vă plimbați prin
Piața Ovidiu, pășiți pe aleea spre Edificiul Roman cu Mozaic, pentru că acolo
sunt niște povești de viață și de moarte foarte interesante. Sunt niște
etichete care ne spun istoriile tomitanilor care au trăit acum 1.800 de ani, ce
suferințe aveau, care erau problemele lor, de unde veneau“, le spune ghidul.

Lăcaș
de cult pentru musulmani ridicat de un rege creștin

Se lasă
înserarea și pe cerul Constanței se proiectează minaretul moscheii. Este vremea
pentru povești din 1.001 de nopți. Ne oprim la Moscheea Carol I, ridicată între
anii 1910 și 1913, singurul lăcaș de cult deschis în cinstea supușilor
musulmani de către un rege creștin. „Carol I a participat împreună cu Regina
Elisabeta la inaugurarea acestei construcții monumentale care are ca model una
din Konya, Turcia. Ideea este că până la 1910 a existat o altă geamie care era la
câțiva metri distanță, dar când au început construcția acestei moschei au
dărâmat-o pe cea veche. Dacă vă țin vreodată picioarele vă recomand să urcați
până sus, minaretul având 47 de metri înălțime, fiind peste 100 de trepte în
melc. Gândiți-vă că, pe vremuri, imamul urca de cinci ori pe zi pentru a face
chemarea la rugăciuni“. În interior se află acel covor superb adus din Insula
Ada Kaleh, dăruit musulmanilor din Constanța după ce insula a dispărut sub
apele Dunării. Legenda spune că acest covor, care nu a fost desfăcut niciodată,
întrucât este mult prea lung, a fost țesut de o fată oarbă timp de 20 de ani.

Moscheea din Constanța FOTO Călin Gavrilaș

Strada
cu parfum de epocă

După
povești orientale, ascultăm poveștile pe care ni le spune fiecare casă de pe Strada
Nicolae Titulescu, fostă Strada Elenă, fostă Lascăr Catargiu, o stradă foarte
frumoasă, încărcată de istorie, cu multe clădiri în stil Art Nouveau. „Undeva
în stânga s-a aflat Hotelul Danubiu, unde a stat în anul 1864 timp de câteva
ore Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul venea de la București și se ducea la
Constantinopol, iar în trecere a fost cazat la Constanța timp de câteva ore în
hotelul care nu mai există. În apropiere sunt casele lui Albert Tailer care era
președintele comunității evreiești. Veți recunoaște clădirile făcute în stil
Art Nouveau: intrările cu fier forjat și decorațiuni. Sunt și glume legate de
problemele pe care le aveau arhitecții din București atunci când veneau la
Constanța să construiască o casă, în sensul că vorbeau între ei și spuneau că
«indiferent ce case le faci constănțenilor, la sfârșit o să-ți ceară și două
coloane grecești»“.

Și fără
să ne dăm seama, am ajuns la Casa cu Lei a negustorului armean Dicran Emirzian,
realizată de arhitectul Ion Berindei. „Dacă vă duceți în București, veți mai
găsi clădiri făcute de Berindei la care subiectul principal sunt leii, animale
care semnifică regalitate, putere. La un moment dat, Emirzian închiriază casa
unor persoane importante cum era șeful 
Tribunalului, Lazăr Munteanu, prieten cu mulți pictori și care, la
parterul acestei case, avea un adevărat muzeu“.

Casa
unde a funcționat Cabaret Britania, vestit în epoca sa, nu este foarte
spectaculoasă din punct de vedere arhitectural, dar ea era celebră în perioda
interbelică. Aici veneau cântărețe și dansatoare de la „Moulin Rouge“ jumătate
curtezane, jumătate artiste. „Ce este interesant este că tinerii greci se
amorezau imediat de ele și sunt tot felul de povestiri anecdotice legate de
grecoaicele care veneau duminică dimineața și începeau să urle după ei să vină
acasă“, dezvăluie ghidul şi mici picanterii.

Casa cu lei FOTO Shutterstock

Cu
marea la braț, pe Bulevardul Istoriei

Trecând
pe lângă statuia lui Anghel Saligny, cel căruia orașul îi datorează aproape
totul, el legând prin podul de la Cernavodă provincia de restul țării, dar și
construcția portului, a silozurilor, intrăm pe Bulevardul Elisabeta, unde
într-un colț este Muzeul lui Ion Jalea. Înainte a fost casa lui Constantin
Pariano, prefect și mare agricultor cerealier, deținător de pământuri. Povestea
interesantă a acestei case ne-o spune tot ghidul: „Constantin Pariano a vrut în
anii ’20 o casă în stil tradițional românesc și l-a angajat pe nimeni altul
decât pe Victor Stephănescu, dar acesta avea o problemă: tocmai ce-l trimisese
Regina Maria în Anglia, unde a stat șase luni ca să învețe să facă o biserică
anglicană în București. Numai că s-a lăsat vrăjit de stilul victorian și toate
planurile începuseră să fie victoriene. Atunci, Constantin Pariano i-a spus:
«Lasă-mă cu englezii tăi, tu fă-o în stil neoromânesc și te las să-ți ridici și
tu o casă în stilul tău». Și așa a apărut lângă casa sa o construcție în stil
victorian. Dar nu a apucat să o termine pentru că a venit recesiunea economică
și a rămas doar fațada“.

Locul
unde a stat Principele Carol I

Înainte
de a fi Casa Pariano, la 1879, aici era casa unui britanic, inginerul portului,
Eduard Harris al III-lea, care l-a primit în 30 octombrie în casa sa pe Principele
Carol I. „Când a venit prima oară în Constanța să vadă ce a obținut, după
revenirea Dobrogei în granițele României, nu a găsit un hotel care să
găzduiască toată suita. Sunt și niște glume care nu prea ne plac nouă. Ideea
este că după ce pleacă suveranul, Eduard Harris al III-lea îi scrie mamei sale
o scrisoare în care spune că totul a fost minunat, că Principele Carol e un om
extraordinar și că este foarte mulțumit că nu i-a dispărut nimic din argintărie“.

Ne
apropiem apoi de Catedrala Sfinții Apostol Petru și Pavel, care a rămas inima
religioasă a orașului nostrum, deși a fost măcinată de scandaluri și bombardată
în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1941, când a fost grav
avariată. În imediata ei vecinătate este un parc arheologic, parcul arheologic
al catedralei, descoperit în anii ’70. „Când spui Tomis, oraș vechi de 2.500 de
ani, de aici pleci, pentru că aici au fost descoperite obiecte de ceramică
greacă și indigenă, pentru că atunci când grecii au venit în secolul VI înainte
de Hristos au găsit aici o așezare cu ai cărei localnici au început să facă
tranzacții comerciale. Aici se văd locuințe de acum 1.500 de ani. Practic, dacă
ai rade toate clădirile moderne din zonă, ai găsi așa ceva“, spune ghidul.
Parcă pentru prima dată, turiștii se uită mirați la pietrele ce desenează
zidurile unei case în care au locuit, cu mii de ani în urmă, tomitani.

Bloc
pentru muncitori pe locul unui palat

Dar
mirajul în care sunt cuprinși cu toții dispare după ce, în colțul Bulevardului
Regina Elisabeta, chiar cu fața spre mare, apare un bloc comunist. Este Blocul
SNC, iar această construcție a fost ridicată pe ruinele unui palat foarte
frumos al unui armean, care se numea Palatul Manissalian. Bombardat în anul
1941 de avioanele rusești, a ajuns o ruină, și în anii ’50 s-a construit acest
bloc al SNC-ului.

Continuând plimbarea pe Bulevardul Regina Elisabeta, pașii
ajung în fața unei alte case celebre, Casă Cănănău. Proiectată de vestitul
arhitect Victor Stephanescu, aici a locuit Titus Cănănău, primar al Constanței
între anii 1910-1912, apoi consultant la Cazinou. Este o clădire superbă, în
care se îmbină elemente în stil victorian și neoromânesc. Aici a fost sediul
Băncii Naționale a României dar și al Consulatului Republicii Populare Chineze
la Constanța. Astăzi, la parterul clădirii boeme, renovată cu mult gust, este
deschis un restaurant.

Povești
cu lumini și umbre

Peste
drum de această casă așteaptă Cazinoul, simbolul orașului de peste un secol, să
spună povești pline de umbre sau luminate de lampadare. Proiectat de arhitectul
Daniel Renard, în stil Art Nouveau, Cazinoul a fost inaugurat la data de 15
august 1910, în prezența Principelui Ferdinand. La vremea aceea, era cel mai
mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României, ale cărui costuri, evident,
erau fabuloase: 1.300.000 de lei. Redeschis în luna mai a acestui an, clădirea
superbă de pe faleză adăpostește acum mai multe muzee. Înaintea lui au mai fost
două cazinouri, unul din lemn, Kursaal, chiar lângă Farul Genovez, iar al
doilea, Casin, pe locul Acvariului.

Următoarea
oprire este la Farul Genovez de pe faleza orașului, care cândva a luminat
drumul de întoarcere al corăbierilor. „Farul nu este de pe vremea genovezilor,
dar se pare că, atunci când s-a început construcția, în anul 1860, s-au
descoperit și ruinele farului din Evul Mediu. Actualul far a fost ridicat de o
societate engleză care opera în port, constructorul ei fiind Artin Aslan, un
ofiţer francez de origine armeană, bunicul Anei Aslan. El era francez etnic
armean care a venit în Dobrogea otomană, a început să lucreze pentru englezi,
s-a îndrăgostit de o hangiță croată și a rămas la Constanța“, spune Cristian
Cealera.

Pe
construcție, el a desenat simbolic un vas medieval, menit să aducă aminte de
vremurile când genovezii făceau comerț aici, la Pontul Euxin. Farul a
funcționat până în 1905, când a fost pus în funcţiune Farul din Port și de
atunci este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale orașului.

Primul
hotel al Constanței

Alături
de Farul Genovez se află o clădire superbă, pe care noi o știm ca fiind
Comandamentul Marinei. De fapt, aici a fost primul hotel al Constanței
românești care se numea „Carol I“. Impresionantul hotel a fost
ridicat cu bani tot de la englezi, de Compania britanică Danube and Black Sea
Railway. Lumea bună avea la dispoziție 90 de camere, cu ferestre care dădeau
spre mare, saloane spațioase, unde se țineau cercuri, serate familiale, bal săptămânal,
reprezentaţii cinematografice şi de violină. Prin curtea hotelului a avut loc
defilarea trupelor, cu ocazia vizitei la Constanţa a ţarului Nicolae al II-lea
al Rusiei, la 1 iunie 1914. După război, clădirea a fost folosită de Liga
Navală Română, Yacht Clubul Regal Român, având şi destinaţia de Cămin Ofiţeresc
şi sediu al Cercului Militar „Regele Carol I“, iar acum este Comandamentul
Marinei Române, nefiind deschis, deși este renovat.

Linie
de transatlantice Constanța-New York

În perioada
interbelică, Constanța cunoaște un boom economic și aveam chiar și o companie
grecească, Embiricos, o companie de navigație care a inaugurat o linie de
transatlantice Constanța-New York. Se pleca cu trei nave pe ruta Constanța-Pireu,
Marsilia și New York. „Așa ajungeau americanii și moda americană la noi în
perioada aceea și chiar erau formații care cântau atât la Britania, cât și pe
alte terase și restaurante din zonă“.

Și așa
am ajuns pe nesimțite în fața Hotelului Intim, pe locurile unde cândva a călcat
și Mihai Eminescu. „Știm că Mihai Eminescu a venit timp de zece zile la
Constanța, știți despre scrisorile pe care i le scrie Veronicăi Micle. Hotelul
în care a stat Eminescu se numea Hotelul d’Angleterre, care a fost demolat însă
și pe locul lui a fost ridicat actualul Hotel Intim. Numele a fost dat de la
cercul literar care funcționa la parter, însă până la venirea la putere a
comuniștilor hotelul s-a numit „Regina“.

O ușă
trainică, simplă, te invită parcă să intri să stai puțin la răcoare și să te
rogi lui Dumnezeu în orice religie și în orice limbă. Este intrarea în
Catedrala Catolică Sfântul Anton de Padova, construită  în anii ’30 în stilul lăcașurilor de cult din
nordul Italiei, ridicată pentru comunitățile de germani și italieni care au
venit în aceste ținuturi din cele mai vechi timpuri, vestiții cioplitori în
piatră care emigraseră în Munții Măcin, dar care la un moment dat au venit să
lucreze în port. Apoi, necesitatea ridicării unei case de rugăciune este dată
și de faptul că în Constanța veneau foarte multe persoane de cetățenie străină
care lucrau la companiile de navigație.