Corespondență din Liban: „Simți cum îți revine puterea”. În satul unde luptătorii Hezbollah sunt considerați martiri, nu teroriști

La doar doi kilometri de granița cu Israel, Ayta al-Shaab e un sat libanez cu o istorie de patru secole, care a fost ras de două ori de pe fața pământului de armata Israelului, în ultimii 20 de ani. În 2024 satul a fost distrus în proporție de 80% de bombardamente și demolări deliberate. Acum, oamenii se întorc, nu pentru a-și reclădi viața, ci pentru a scotoci printre ruinele propriilor case în căutare de fier vechi, ca să-și poată plăti chiria în alte localități din sudul Libanului. Corespondenta HotNews a fost în Ayta al-Shaab ca să vorbească cu sătenii.

• „Când îți amintești că martirii sunt încă sub dărâmături, simți cum îți revine puterea,” spune unul dintre localnici în discuția cu corespondenta HotNews. 
• Cel mai recent atac asupra satului a fost pe 23 martie, când o dronă israeliană a lovit o mașină. Ministerul Sănătății din Liban spune că persoana ucisă în atac era un civil.
• Primele trei articole din seria despre Liban, după încheierea războiului dintre Israel și Hezbollah, pot fi citite aici, aici și aici. 

Pe 27 noiembrie 2024, Israelul și Libanul au semnat un acord de încetare a focului, menit să reinstaureze pacea după un an și 11 luni de ostilități, începute odată cu primele rachete lansate de gruparea șiită Hezbollah asupra localităților din nordul Israelului, ca răspuns la războiul din Gaza. Însă, pentru mulți dintre locuitorii din sudul Libanului, războiul nu a luat sfârșit odată cu semnarea armistițiului. 

Patru secole au trecut molcom peste Ayta al-Shaab, un sat libanez cu 7000 de locuitori, îngrămădit printre dealurile din sudul Libanului, la doi kilometri de granița cu Israel. În jurul său, țări noi au apărut, fără ca multe să se schimbe în localitatea înconjurată de terase săpate în dealuri și cultivate cu viță-de-vie, smochini, aluni, măslini și pomi care atârnă greu cu rodii. 

Așezarea a crescut de la un sătuc cu cinci familii, care în secolul al 16-lea plătea tribut în grâu, orz, capre și miere Porții Otomane, la o localitate comercială prosperă ce atrăgea cumpărători din întregul district Bint Jbeil. 

Dar asta e istorie. Pe 26 ianuarie 2025, în ziua în care s-a împlinit primul termen pentru retragerea armatei israeliene din teritoriile libaneze ocupate, sătenii s-au îngrămădit la intrarea în Ayta. N-au stat să aștepte soldații libanezi pentru a securiza zona, intrând din mai multe direcții în satul pe care l-au părăsit în urmă cu 1 an și 3, la scurt timp după ce bombele israeliene au început să plouă peste Ayta. 

Cei întorși au găsit un peisaj apocaliptic. Două săptămâni mai târziu, am intrat în sat pe un drum de pământ roșiatic, păzit acum de armata libaneză și de trupele de menținere a păcii UNIFL. În Ayta, o mare de ruine se întinde cât vezi cu ochii, din centru și peste dealuri. Nicio casă nu a rămas neatinsă de bombardamente. Dintre dărâmături se ivesc cutii de rahat cu gust de trandafir și tot felul de obiecte ce se vindeau în magazinele din Ayta al-Shaab.

Din mijlocul ruinelor, e greu de aproximat câte clădiri au fost distruse. Jurnaliștii Le Monde, care au analizat fotografii din satelit, relatau cu puțin timp înainte de semnarea armistițiului că 80% din clădirile rezidențiale au fost puse la pământ în Ayta al-Shaab. Aici, bombele israeliene au început să cadă din cer încă de pe 9 octombrie, după ce Hezbollah a început să lanseze rachete peste graniță ca reacție la războiul din Fâșia Gaza. 

În următoarele săptămâni și luni, în timp ce bombardamentele s-au intensificat, sătenii au început să părăsească Ayta. Însă, distrugerea absolută găsită de cei întorși nu se datorează în mare parte bombardamentelor, ci demolărilor deliberate executate de soldații israelieni după ce au trecut granița pe 1 octombrie 2024. 

La finele lui octombrie, Washington Post relata că majoritatea demolărilor au început după 14 octombrie 2024, când brigada Golani a intrat în Ayta al-Shaab. Aceeași brigadă a IDF a fost implicată și în demolări controversate efectuate în nordul Fâșiei Gaza. 

În ziua în care soldații israelieni au invadat satul de graniță, IDF a publicat o animație a unei presupuse rețele de tuneluri subterane construite de Hezbollah între Ayta și Israel. Aceste imagini arată distrugerea largă cauzată satului, ca urmare a faptului că Hezbollah a folosit infrastructura civilă pentru activitățile sale teroriste,” a spus IDF-ul. 

Însă, în același comunicat, armata israeliană a precizat că tunelurile construite de militanții șiiți nu erau în interiorul localității, ci la marginea Ayta al-Shaab. 

„IDF a lansat un raid asupra tranșeelor, în timpul căruia a descoperit o ieșire a unui tunel subteran în direcția satului libanez Ayta. În tuneluri au fost găsite numeroase arme și muniție, precum și camere subterane destinate locuirii,” arată comunicatul IDF. 

În mijlocul ruinelor satului Ayta, soldații israelieni au ridicat drapelul Israelului, potrivit imaginilor obținute de Washington Post. 

Întorși în Ayta, localnicii nu au găsit drapelul, ci doar o mare de ruine din care au distins cu greu care munte de moloz aparține cui. Și asta-i important, explică Mahdi, un localnic cu părul grizonat care scormonește cu mâinile goale printre ruinele propriei locuințe în căutare de fier vechi. Nu a mai muncit de un an, de când a fost forțat să evacueze Ayta. Speră că fierul vechi recuperat de sub ruine îl va ajuta să plătească chiria în Tyre, cel mai mare oraș din sudul Libanului.

O senzație de sfârșit de lume

„În momentul în care intri în Ayta, te cuprinde un sentiment straniu, o disperare absolută. Simți de parcă lumea s-a sfârșit, dar noi am supraviețuit cumva să vedem ce urmează. Casele pot fi reconstruite. Nu jelim după niște pietre, ci după amintirile noastre,” spune Mahdi. 

Când privește distrugerea absolută din jur, Mahdi încearcă să se gândească la cei îngropați sub ruinele satului Ayta al-Shaab. Localnicii spun că au pierdut 50 dintre ai lor în război, dar că numărul celor uciși în sat s-ar ridica la 200, restul fiind militanți Hezbollah veniți din alte sate din sudul Libanului. Dar, aici, nu sunt numiți militanți ori teroriști (n.r. aripa militară a Hezbollah este considerată grupare teroristă de către UE), ci martiri. „Când îți amintești că martirii sunt încă sub dărâmături, simți cum îți revine puterea,” continuă Mahdi.

Localnicii îi ridică la gradul de sfinți pe militanții Hezbollah uciși în războiul cu Israel. De la distanță, sunt ușor de condamnat. Peste unii munți de moloz, sătenii au ridicat steagurile galbene ale Hezbollah. Dar, în această așezare îngrămădită lângă granița Israelului, care a fost rasă de pe fața pământului de două ori în ultimele două decenii de IDF, oamenii i-au văzut pe militanții șiiți drept singurii dispuși să apere Ayta.

În 2006, Ayta al-Shaab a devenit un simbol pentru Hezbollah, după ce militanții săi au reușit să țină piept aici invaziei a cinci divizii IDF. Atunci, războiul a pornit chiar de la marginea satului, de unde militanții șiiți au lansat pe 12 iulie 2006 un raid peste graniță pentru a răpi soldați israelieni, cu scopul de a forța Tel Aviv-ul să elibereze prizonierii libanezii care zăceau în închisorile sale după retragerea IDF-ului din sudul Libanului în 2000. 

Scopul invaziei Israelului era creearea unui zone de securitate de 6-8 kilometri în sudul Libanului. 85% din clădirile rezidențiale ale satului au fost distruse în urma bombardamentelor și incursiunilor din 2006.

„Momentan nu există condițiile necesare vieții în Ayta”

Mahdi visează că se va întoarce să reconstruiască la vară, după încheierea anului școlar, căci fiul său este acum înscris la o școală din Tyre. 

„Momentan nu există condițiile necesare vieții în Ayta. Școlile au fost distruse. Nu există apă, nici electricitate. Sperăm că până în vară să se schimbe situația. Dar, indiferent ce va fi, eu mă voi întoarce să trăiesc în cort dacă va fi necesar, doar să fiu în Ayta,” spune Mahdi.

Câteva dealuri de moloz mai departe, o femeie îmbrăcată în abaya neagră stă nemișcată sub scheletul unei sere distruse.  În jurul ei, o mare de flori galbene. E ce a mai rămas din cultura de tutun a Fatimei. Florile au răsărit deși nu le-a plantat, din semințele căzute pe pământ cât timp femeia a trăit în refugiu într-o altă parte din Liban. 

„Timp de șase ani am plantat tutun doar ca să-mi țin fiul la universitate. Acum el e doctor în Franța. Mă bucur că măcar casa lui din sat a supraviețuit bombardamentelor. Dar celălalt fiu al meu a pierdut tot ce avea, un restaurant și patru magazine pe strada principală din Ayta. A rămas doar molozul,” povestește Fatima. 

Femeia îmi întinde mâinile. „Uite, așa arată niște mâini care au muncit pământul ăsta o viață întreagă. Nu a mai rămas nimic din munca mea, decât realizările copiilor mei. E haram ce a ajuns Ayta,” adaugă Fatima. 

La cealaltă margine de sat, mai aproape de granița israeliană, sunt cam toate clădirile rămase încă în picioare din Ayta. Aici, Nasser a deschis un restaurant cu falafel improvizat într-un fost magazin de telefoane. 

„Ne-am întors în sat încă din prima zi în care am putut să o facem. A doua zi am deschis acest restaurant pentru a le oferi o masă caldă celor întorși printre ruine. Am sperat că așa îi încurajăm și pe alții să se întoarcă și să vadă cum viața poate înflori din nou în Ayta,” spune Nasser.

Discursul său e întrerupt de sunetul unei explozii care zguduie clădirile instabile din jur, dar nu și pe bărbații din restaurant. „Nu vă temeți. Sunt doar avioanele israeliene care sparg bariera sunetului pentru a ne speria. Dar noi rămânem neclintiți,” explică Nasser. 

Bărbatul cere autorităților libaneze să vină pentru a vedea condițiile improprii de viață din Ayta. „Să ne aducă corturi măcar, ca să ne putem întoarce printre ruine și să ne ridicăm casele mai mari decât înainte. Ne-am săturat de refugiu,” spune Nasser, care zilnic conduce o oră din Tyre până în Ayta.

 „Noi nu putem trăi fără acest pământ. L-am părăsit timp de un an și trei luni, timp în care ne-am mutat dintr-o casă în alta. Ne-am săturat de atâta strămutare. Indiferent care va fi situația, eu vreau să rămân în Ayta,” încheie Nasser.

Atacurile Israelului continuă, în ciuda armistițiului

Acțiunile militare ale IDF au continuat în Ayta și după semnarea armistițiului. Pe 14 ianuarie, IDF a lansat un raid asupra satului, trimițând soldați, dar și tancuri Merkava. 

Buldozere au ridicat bariere de pământ în interiorul satului, în timp ce soldații au mitraliat cartiere întregi din Ayta al-Shaab, potrivit agenției naționale de știri din Liban. Urmele de gloanțe se văd și astăzi în clădirile distruse din Ayta. 

Cel mai recent, o dronă israeliană a lovit o mașină în Ayta pe 23 martie. Ministerul Sănătății din Liban spune că persoana ucisă în atac era un civil. Atacul a avut loc la o zi după ce șase rachete au fost lansate din teritoriul libanez spre nordul Israelului. Doar două rachete au reușit să treacă granița și au fost interceptate de Domul de Fier. Armata libaneză a identificat ulterior locul lansării, la peste 50 de kilometri nord de Ayta al-Shaab.

Într-un morman de moloz din Ayta, un migdal înflorește. E primăvară.