Acum câteva zile, în presă și pe site-ul
Administrației Prezidențiale a fost pus în dezbatere publică un document
așteptat de mult timp, proiectul pentru Strategia Națională de Apărare a Țării
pentru perioada 2025-2030. În cele de mai jos vom prezenta o analiză concisă și
realistă structurată în puncte pe baza acestui document, încercând să oferim și
un context pentru unele dintre chestiuni, întrebări pentru altele, critici sau aprecieri
acolo unde este cazul.
Foto: Președintele Nicușor Dan a preluat mandatul de șef al statului, la Palatul Cotroceni, în cadrul unei ceremonii militare care a fost organizată pe Platoul Marinescu (mai 2025). Sursa foto aici.
O primă impresie este că documentul încearcă să abordeze totul. Pe de o parte, acesta este un
lucru pozitiv, înseamnă că pe undeva există o privire de ansamblu și concepții
care înțeleg sau încearcă să înțeleagă contextul actual de securitate globală
și națională și cât mai multe dintre implicațiile acestuia. Pe de altă parte,
documentul relevă pe alocuri parti-pris-uri ideologice și politice care ne fac
să ne întrebăm care este de fapt adevărata strategie din spatele unei
strategii?
Bineînțeles, analiza noastră nu este exhaustivă și
prezintă doar un punct de vedere analitic și câteva criterii de analiză a
strategiei. Diferite alte expertize au cu siguranță și alte puncte de vedere și
lucruri valoroase de adăugat. Iar un astfel de docuemnt trebuie obligatoriu
privit prin prisma mai multor tipuri de expertiză pentru a avea o imagine de
ansamblu asupra lui. Continuăm mai jos cu analiza noastră, citând din textul
original.
1. „Să o spunem fără ocolișuri: cetățenii noștri ar putea
ezita să apere o Românie coruptă, dar vor fi pe deplin solidari cu o țară care
le apără cu bună credință libertățile și interesele.” (p. 4). Cu toate că,
într-adevăr, corupția este o problemă foarte gravă, afirmația nu este adevărată.
Apărarea și riscarea propriei vieți se fac de obicei pentru chestiuni ce țin de
familie, valori, credințe, identitate. De ce lipsește „identitatea” din
lucrurile pe care o țară le apără, conform celor menționate mai sus? Lipsa
cultivării unei identități naționale în România este cea responsabilă pentru
ezitările în privința apărării țării, iar nu corupția. Drept dovadă, cetățenii
unor țări cu corupție mult mai mare decât România (loc 65) conform indexului
Transparency, ca de exemplu Ungaria (loc 82), Turcia (loc 107), Ucraina
(loc 105), sunt gata să își apere țara în
procente foarte ridicate.
2. „România își va urmări responsabil și matur propriile
interese, manifestându-se, pe de altă parte, ca și până acum, drept un asociat
loial al partenerilor și aliaților. Suntem convinși că doar în acest fel
valoarea noastră adăugată în UE și în NATO își va atinge cu adevărat
potențialul. Ne vom manifesta, așadar, ca un membru activ și responsabil al UE
și al NATO. Vom rămâne același promotor decis al parteneriatului strategic cu
SUA și al unei relații transatlantice din ce în ce mai strânse, mai profunde și
mai diversificate.” (p. 5) De ce, atunci când vorbim despre securitate, punem
UE mai întâi, NATO pe locul 2 și SUA abia a 3-a? Ce atribuții are UE pe
securitate? Are atribuții mai mari decât NATO sau SUA? Federația Rusă nu ne
atacă pentru că suntem în NATO, nu pentru că suntem în UE. Pe parcursul
documentului alternanța UE-NATO diferă, dar faptul că în partea introductivă
ordinea este strict UE-NATO ni se pare un semnal important.
3. „dialog și reconciliere, în vremuri în care
provocările interne și primejdiile externe fac unitatea națională mai prețioasă
ca oricând.” (p. 6). Este foarte bine că s-a vorbit despre reconciliere,
polarizarea și fracturarea propriei societăți sunt probleme foarte grave. Noi am semnalat acest
lucru în repetate rânduri și am vorbit chiar de la începutul războiului din
Ucraina despre crizele care ne vor privi
și care urmau să se manifeste, dacă nu facem nimic. Nu doar că nu am făcut
nimic să le contracarăm din 2022 până astăzi, dar chiar le-am făcut și mai
grave. Sperăm ca această Strategie să conștientizeze realmente aceste pericole
și să le contracareze, nu doar să le menționeze într-un document și atât.
4. Este foarte bine și important faptul că se vorbește de
două ori despre necesitatea ca România să găzduiască Centrul de securitate
maritimă propus de Abordarea strategică a Uniunii Europene pentru Marea Neagră.
5. „În sens simetric, urmărindu-și consecvent propriile
interese și contribuind cu expertiza sa unică la politicile aliate și europene,
România a știut să dea o valoare deplină solidarității sale cu aliații și
partenerii.” (pp. 7-8). Când au urmărit reprezentanții României consecvent
interesele României în ultima vreme? Deranjează faptul că entității România îi
sunt atribuite pe de o parte chestiuni cu conotație pozitivă apreciate
într-adevăr de aproape toată colectivitatea generalizată drept „România”, cum ar
fi solidaritatea cu aliații și partenerii, dar căreia i se alătură un fals
grosolan de care se fac vinovați doar reprezentanții României, iar nu „România”
ca și entitate colectivă, respectiv urmărirea propriilor interese ale Țării. Se
confundă în mod voit România profundă, România reală, cu România unor elite
politice, a unor reprezentanți doar, pentru a încerca să mutăm
responsabilitatea urmăririi intereselor României către o entitate generalizată
și să mai și pretindem că aceasta s-a făcut „consecvent”. Deși este limpede
pentru toată lumea că afirmația este un fals.
6. „această Strategie oferă un rol prioritar diplomației,
informațiilor și contrainformațiilor, armatei naționale și economiei României.
Argumentul definitiv în favoarea acestei prioritizări ni-l oferă dinamica
războiului din Ucraina și importanța precumpănitoare a celor patru domenii
prioritare de mai sus.” (p. 9). Greșit. Suportul de bază pentru rezistența
Ucrainei l-a constituit identitatea națională, rezistența societală, pe care
s-au putut construi toate cele patru dimensiuni de mai sus, cu ajutor
occidental fără de care nu s-ar fi putut face nimic. Iar noi ar trebui să
pornim și de la firul ierbii, ca să spunem așa, bineânțeles, fără să neglijăm
cele patru domenii menționate mai sus. Dar ideea simplă este că fără o
identitate națională, fără valori pe care să le aperi, cele patru domenii
menționate vor avea mereu lipsă de oameni, de voință, de obiectivitate, de
pasiune, de energie, patriotism și, poate cel mai important, de spirit de
sacrificiu pentru ceilalți.
7. „a doua mare putere la est de Germania, după Polonia” (p.
10). După cum a arătat dl prof. Dan Dungaciu într-o emisiune, această exprimare arată o
gândire mică în continuare. De ce „a doua putere după Polonia” și nu „împreună”
cu Polonia sau „alături” de Polonia? Măcar la nivel de năzuință.
8. Care sunt valorile supreme ale Constituției României?
Aici ni se spune că acestea sunt „respectarea și promovarea statului de drept,
a democrației, a drepturilor și libertăților cetățenilor, valori supreme
afirmate în Constituția României.” (p. 10), dar în Constituția României la articolul 1 avem
„România este stat național,
suveran și independent, unitar și indivizibil”, „România este stat de drept,
democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile
cetăţenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul
politic reprezintă valori supreme”, iar prevederile alineatului (4) sună pe
deplin ironic mai ales în contextual acestor săptămâni din România:
„principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi
judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”.
9. „tendințelor autoritare și extremiste în numeroase
țări.” (p. 12). Anularea unor alegeri este o tendință autoritară? Retrogradarea
României de la „democrație defectuoasă” la „regim hibrid” nu
este un semnal că avem de a face cu tendințe autoritare? Ce inseamnă
„extremism”? Acum 2 ani, toată mass media mainstream, oficiali ai Comisiei
Europene și dintre „analiști” spuneau că Giorgia Meloni era extremistă. Astăzi
nu mai este? Aceeași mass media spunea că Donald Trump este extremist și, fără
dovezi, susțin că un întreg partid politic din România ar fi extremist. Aceeași
mass media și aceiași indivizi care împart acuze de extremism cu multă larghețe
oponenților politici/ideologici vorbesc deschis despre interzicerea unor
libertăți cetățenești:
– „nu
aș exclude în anii care vin chiar și instituirea unei stări de urgență”, care
știți și voi „ce posibilități îți dă” (de la min. 6:30);
– „până
unde putem merge, chiar și cu limitarea temporară a unor drepturi și libertăți
sau cu interzicerea unor actori politici pentru a ne apăra propriile
democrații” (de la min. 7:10).
Bineînțeles,
totul doar „temporar” și „nișat” și e pentru noi, pentru „apărare”. Același
discurs ca cel care pregătea eventuala vaccinare obligatorie din pandemie și
încălcarea unor libertăți fundamentale.
Deci,
cine mai exact sunt extremiștii și cei responsabili de tendințe autoritare?
10. „Protecționismul economic afectează derularea normală
a schimburilor comerciale la nivel internațional și perspectivele de creștere
economică mondială. La aceasta se adaugă acțiunile de control și limitare a
accesului la resurse critice și metale rare, care pot adânci decalajul
tehnologic între state.” (p. 13). Este o critică directă la adresa lui Donald
Trump și a SUA, dar și la adresa Chinei. Reflectă de fapt o slăbiciune a UE pe
ambele domenii criticate și o nemulțumire de factură ideologică a unor lideri
europeni asupra faptului că Donald Trump a câștigat alegerile din SUA,
nemulțumire ideologică pe care încearcă să o confirme atât prin propriile
acțiuni de subminare a unor alte tipuri de înțelegeri cu SUA, cât și prin
găsirea unor pretexte. De fapt, așa cum observă mai mulți analiști, războiul
ideologic și politic din SUA dintre democrați și republicani s-a transferat la
nivel statal între SUA și state din Europa, iar noi, ca simpli cetățeni,
suferim cu toții de pe urma acestui război politic pe care unii poate nu ni-l
dorim. Suferim atât prin inadecvarea propriilor lideri europeni, cât și prin
politicile acestora, inclusiv în chestiunea taxelor vamale sau irelevanța
strategică a Europei pe chestiunea metalelor rare în comparație cu China. Doar
ca exemplu, în timp ce națiunile africane au respins Franța pe bandă rulantă în
ultima vreme, din cauza politicilor inconștiente ale unor lideri francezi,
China a reușit să se insereze în Africa pe domeniul metalelor rare fără
probleme, construindu-și aproape un monopol de importanță strategică. Chiar și
Ungaria dezvoltă strategii proprii
pe zona Africii care pot avea pe termen mediu mai mult succes decât cele ale
unor alte mari națiuni europene.
11. „Infrastructura critică terestră ori submarină,
relevantă pentru sistemele naționale de securitate, energie, comunicații și
tehnologia informației, va continua să fie, probabil cu intensitate crescută,
ținta unor atacuri deliberate cu scopul de a perturba sau de a compromite
funcțiile și serviciile esențiale ale statului.” (p. 13). Să nu uităm că
această Cutie a Pandorei a fost deschisă recent de Ucraina cu atacul asupra
Nord Stream. Bineînțeles că, din păcate, ne putem aștepta la replici. Federația
Rusă, Ucraina, ca moștenitoare ale URSS, sunt foarte experimentate în sabotaje.
Dar ce s-a mai aflat despre explozia recentă de la rafinăria Petrotel din
România, explozia din Slovacia sau cea din Ungaria, despre care se bucura presa
de stat din Ucraina?
Sursa foto Facebook.
12. „radicalizarea mișcărilor anti-sistem.” (p. 13) Nu
înțelegem exact la ce se referă mențiunea. Dar dacă sistemul este corupt, așa
cum spune strategia, unele mișcări anti-sistem, așa cum ar fi chiar această
strategie ce include corupția printre principalele probleme, de ce ar fi
neapărat ceva rău?
13. „Persistă și se vor amplifica riscurile și
amenințările transnaționale, îndeosebi cele generate de traficul de droguri și
de persoane, migrația ilegală, crima organizată transfrontalieră și terorism,
ceea ce va continua să pună presiune asupra frontierelor și serviciilor publice
cu potențial de a genera reacții sociale nedorite.” (p. 13). De ce nu se spune
și despre traficul de arme? Avem în România un caz de potențială corupție
anchetat la nivel înalt unde este vorba fix despre potențial trafic de armament
și muniție (sau de influență vizând acestea), s-a spus că în Ucraina nu mai
exista trasabilitate pentru arme ale SUA în
valoare de miliarde de dolari, iar Rusia și-a eliberat acum 3 ani unul dintre
cei mai prolifici traficanți de arme din lume, Viktor Bout. Conflictele
încheiate din fosta Iugoslavie și Cecenia ne arată fără dubiu că, după
încheierea lor, grupările de traficanți de arme, mercenari etc. abundă și
exportă violență în toată lumea, nu doar în regiunea lor, așa cum am arătat și
noi într-o analiză LARICS unde
avertizam despre exodul de armament, mercenari, tehnică și tehnici militare
rusești și ucrainene care vor urma sfârșitului războiului, indiferent cum el se
va încheia. Spre deosebire, precedenta Strategie Națională de Apărare a Țării
menționa la pag. 22 traficul de arme,
iar atunci nu era nici măcar un război la granițele noastre. Acum, cu un război
la graniță, nu ne mai îngrijorăm despre traficul de arme? Sau nu vorbim despre
el tocmai pentru că știm adevărata anvergură a potențialului pericol și
impactul subiectului asupra opiniei publice?
Foto: Viktor Bout, traficant rus de arme.
Sursa foto: Alexander Nemenov/Afp Via
Getty Images, Foreign
Policy
14. „Situația flotei militare a României și lipsa unor
achiziții de nave și de echipamente necesare pentru întărirea capacității sale
operaționale reprezintă provocări pentru consolidarea capabilităților de
asigurare a securității naționale. Situația șantierelor navale din România
impune măsuri pentru creșterea capacității acestora de producție pentru a
acoperi necesitățile de nave militare și pentru paza de coastă.” (p. 15). Este
foarte bine că s-a vorbit despre lipsa noastră de nave și necesitatea ca
acestea să fie produse în șantiere navale din România.
15. „Tranziția energetică globală și restructurarea
economiei mondiale, prin construirea unor noi alianțe internaționale, introduc
noi dependențe și vulnerabilități legate de accesul la materiile prime critice,
asociate cu tehnologiile verzi și securitatea lanțurilor de aprovizionare,
domenii din ce în ce mai vizate de concurența geopolitică.” (pp. 15). Este fals. Nu avem
o tranziție energetică globală, ci
vorbim despre o obsesie ideologică strict europeană cu Green Deal și „emisii
zero”, „neutralitate” și „decarbonizare”, obsesii transpuse în politici
dezastruoase care au afectat grav competitivitatea statelor UE, reziliența și
independența lor. Protejarea mediului este într-adevăr o urgență, oprirea
defrișărilor excesive (nu doar cele catalogate drept „ilegale”) din România
este o urgență (pe care nimeni nu o abordează, ca să nu deranjeze mari companii
și mari fluxuri de bani), dar instrumentalizarea acestor probleme din punct de
vedere ideologic și implementarea de politici fără legătură cu realitatea și cu
nevoile reale ale oamenilor este o greșeală cu mare impact societal și
securitar.
16. „creșterea atacurilor cibernetice, a manipulării
informaționale pe scară largă și a interferențelor maligne. Acestea pot viza
funcționarea democrației, prin influențarea sau limitarea dezbaterii
democratice din societate, manipularea proceselor electorale și creșterea
neîncrederii în instituții, a economiei prin atacuri cibernetice în sectoare
critice sau crearea de diviziuni între categorii socio-economice.” (p. 16). Foarte
de acord cu afirmația, sunt probleme grave. Dar, de exemplu, cine susținea
limitarea dezbaterii democratice din societate? Același membru de vârf al
partidului principal susținător al peședintelui citat mai devreme, care a
susținut într-o conferință publică:
–
„nu aș exclude în anii care vin chiar și instituirea unei stări de urgență”,
care știți și voi „ce posibilități îți dă” (de la min. 6:30);
–
„până unde putem merge, chiar și cu limitarea temporară a unor drepturi și
libertăți sau cu interzicerea unor actori politici pentru a ne apăra propriile
democrații” (de la min. 7:10).
17. „România trebuie să aibă o economie competitivă, pe
care să se întemeieze prosperitatea cetățenilor, care să poată susține
industria națională de apărare și care să nu fie limitată de dependențe critice
de state care nu împărtășesc valorile noastre.” (p. 18). Foarte corect spus,
dar ceea ce vedem în practică este cum decidenți politici au demantelat
industria românească de apărare până am ajuns să importăm praf de pușcă din
Serbia produs cu materii prime rusești, cumpărăm nave slabe calitativ produse
în Turcia în loc să le cumpărăm de la șantiere navale din România, vindem
industrii strategice producătoare de oțel rușilor (Mechel Târgoviște, care au
trimis în Rusia echipamente certificate NATO) și posibil ucrainenilor
(Galați), care au tot interesul să le devalizeze astfel încât propriile lor
facilități de producție din statele lor să nu aibă competiție din România.
18. „temerile legate de afectarea mediului pot fi
exploatate de actori externi pentru a bloca anumite politici ale României sau
ale aliaților săi.” (p. 20). Așa cum se întâmplă acum cu diverse ONG-uri
sponsorizate inclusiv din exterior care blochează terminarea unor baraje de
acumulare și altor investiții?
19. „dezvoltarea, în premieră, de capabilități naționale
în domeniul spațial, cu potențial de valorificare inclusiv în plan militar.” (p.
21.) Este foarte bine să se facă acest lucru, însă afirmația este falsă. Aceste
capabilități nu ar fi dezvoltate acum în premieră, ci încă de acum câțiva ani instituții
ale statului au anulat inexplicabil un zbor de rachetă revoluționară și lansare
a unui satelit, ambele românești.
20. „consolidarea valorilor identitare naționale,
inclusiv prin păstrarea, protejarea, restaurarea, valorificarea și promovarea
patrimoniului cultural și istoric al României” (p. 26). Acestea sunt esențiale
pentru atingerea oricăror obiective naționale de securitate și este foarte bine
că au fost inserate explicit în strategie.
21. „participarea activă la implementarea unei păci juste
și durabile, la oferirea garanțiilor de securitate și la reconstrucția statului
ucrainean” (p. 27). Ce înseamnă mai exact „participarea activă (n.r. a
României) la implementarea unei păci juste și durabile, la oferirea garanțiilor
de securitate” pentru Ucraina? Exact la punctul precedent, despre sprijinirea Republicii
Moldova, nu se spune nimic despre vreo participare activă a României și nici
despre oferirea vreunei garanții de securitate a României pentru Republica
Moldova. De ce pentru Ucraina se oferă, pentru Republica Moldova, nu? A fost
vreo dictare din partea vreunui stat sau instituții terțe?
22. Totuși, la obiectivele concrete de securitate la
Marea Neagră (p. 28), de ce nu s-a trecut și găzduirea de către România a
Centrului de securitate maritimă la Marea Neagră al UE? Ar fi însemnat un
semnal clar pentru toate instituțiile Statului Român și pentru cele europene că
trebuie să facem acest centru aici, în România. Este totuși menționat mai jos
la Domenii și direcții de acțiune, p. 31.
23. „promovarea relațiilor cu țările din Asia Centrală și
Caucaz pe toate palierele relevante și de interes comun.” (p. 28). Foarte bine
că s-au trecut aceste relații la obiective, noi am participat la coordonarea unui volum recent centrat
pe securitate, diplomație și societate dedicat explicit acestui spațiu, un
demers posibil unicat în România pe acest subiect.
24. „combaterea riscurilor determinate de coagularea unor
grupuri de interese ilegitime care vizează deturnarea sau afectarea actului de
decizie în domenii relevante, fără a aduce atingere dreptului fundamental la
liberă asociere” (p. 31). Suntem de acord, dar ce înseamnă „interese
ilegitime”? Cine decide care sunt explicit interesele legitime și cele
ilegitime? Din punctul cui de vedere? De exemplu, pentru noi faptul că
decidenții politici au cumpărat o navă produsă în Turcia, cu multiple carențe
de calitate și înzestrare, în loc să fie produsă în șantiere navale românești,
ar putea reprezenta produsul unui grup de interese ilegitime.
25. „susținerea păstrării și afirmării identității
culturale, lingvistice și spirituale a românilor din diaspora și din
comunitățile istorice de români aflate pe teritoriul altor state și încurajarea
implicării comunităților de români de peste hotare în promovarea intereselor
țării” (p. 35). O singură dată sunt menționate comunitățile istorice ale românilor
de pe teritoriul altor state. În condițiile în care școlile românești se reduc
ca număr în Ucraina, libertatea folosirii limbii române se îngrădește, Ucraina
nu acordă libertate religioasă elementară minoritarilor români să aparțină de
Biserica Ortodoxă Română dacă ei vor asta, în schimb îi amenință cu
trimiterea să moară pe front în linia întâi dacă mai cer apartenența la BOR,
considerăm că interesul manifestat de Președinție față de minoritarii români
din comunitățile istorice de peste granițe trebuia menționat mult mai apăsat.
Cu atât mai mult cu cât lipsa de grijă a României pentru libertatea religioasă
a românilor din Ucraina și Republica Moldova (unde avem o Mitropolie
predominantă ce aparține de Patriarhia Rusă) este folosită de Federația Rusă
chiar împotriva intereselor României și românilor, inserând diverse narațiuni
toxice.
26. „obiectivul României de a găzdui un Centru de
Securitate Maritimă” (p. 36). Se vorbește despre acest obiectiv esențial din
punctul nostru de edere, dar el nu este trecut la „Obiective” mai sus, ci la
Domenii și direcții de acțiune.
27. „Implicarea activă a societății civile completează
eforturile instituțiilor publice și conferă un plus de transparență,
legitimitate și eficiență în procesul de asigurare a securității naționale” (p.
37). Ce se înțelege mai exact prin „societate civilă”? Problema este că se
poate înțelege orice. Inclusiv ONG-uri finanțate din exterior? Mai devreme,
astfel de grupuri ale „societății civile” au fost evidențiate în mod indirect
ca prevalându-se de considerente de mediu pentru a bloca anumite proiecte ale
României, în defavoarea României și în favoarea unor actori externi. Dar
același fel de „societate civilă” este invitată să participe în mod direct la
securitatea națională? Dar dacă „societatea civilă” este finanțată din
exterior? A cui securitate națională o interesează atunci pe „societatea
civilă”? Dăm și noi legi asemănătoare cu cele criticate la Federația Rusă prin
care cerem să vedem finanțările ONG-urilor?
Sursa:
youtube
28. Nu putem să nu observăm cum „societatea civilă” are
dedicat un întreg sucapitol, 5.2, în timp
ce comunitățile istorice de români din afara granițelor au dedicată o singură
mențiune trecătoare. Cu tot cu cetățenii și etnicii români din Republica
Moldova, Ucraina, Serbia, vorbim despre cel puțin 2,5 milioane de români doar
în aceste 3 state. Tot ce merită ei este un singur cuvânt din 40 de pagini de
strategie, pe când „societatea civilă” are un întreg subcapitol?
29. Este un lucru foarte bun, esențial chiar, faptul că
s-a vorbit explicit și de mai multe ori despre necesitatea adaptării deopotrivă
militar, dar și civil, la noile dezvoltări tehnologice, strategice, în domeniul
dronelor, Inteligenței Artificiale etc.
30. Cuvântul „minoritate” nu există în Strategie.
Considerăm că ar trebui inserată o prevedere atât pentru protecția și
dezvoltarea minorităților din România, cât și pentru protecția și dezvoltarea
minorităților românești din afara țării. Nu poate exista o Strategie Națională
de Apărare a Țării unde abandonăm apărarea drepturilor românilor din afara și
dimprejurul țării sau abandonăm formarea, întreținerea și dezvoltarea punților
de legătură între minoritățile din România și majoritatea românească.
31. În niciun context când s-a vorbit despre Republica
Moldova nu s-a făcut nicio referire la etnonimul de „român”, nici raportat la
numărul mare de cetățeni români care locuiesc în Republica Moldova, nici la
numărul mare de etnici români din Republica Moldova, nici la limba română
denumită explicit ca atare. Pare un demers intenționat de a evita orice
alăturare măcar contextuală a etnonimului „român” și Republica Moldova. Ceea ce,
evident, este un reproș din partea noastră, pentru că nu face decât să
încurajeze și să continue o confuzie istorică de sorginte stalinistă inventată
în 1924 pe teritoriul fostei URSS.
Spre deosebire, în precedenta Strategie Națională de
Apărare a Țării se avea mai mult curaj și la pagina 9 se vorbea despre „beneficii
directe pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova şi pentru întreaga comunitate
de limbă, identitate, istorie şi cultură românească
(subl. noastră).”
Primul lucru pe care trebuie să-l conștientizeze o
Strategie Națională de Apărare a Țării sau cei din spatele ei ar trebui să fie
că nu putem unii fără alții, că orientarea ideologică trebuie să fie mereu în
urma interesului comun, că atunci când este vorba despre a face ceea ce trebuie
pentru Țară trebuie să mergem împreună.
Dacă la nivel declarativ Strategia a spus aceasta, și este foarte bine că a
făcut-o, ceea ce se citește printre rânduri răzbate de mult bias politic și
ideologic și, în urma anulării unor alegeri, a interzicerii unor candidați, a
interferenței în actul justiției, a cumpărării de mass media, a propagandei, a
retrogradării României drept „regim hibrid” ne putem întreba pe bună dreptate
ce mai urmează. Federația Rusă este desigur un mare pericol pentru România și
istoria ne arată că așa a fost mereu, dar se naște și întrebarea dacă nu cumva
unele forțe și entități folosesc Federația Rusă drept pretext pentru a devaliza
și mai mult România, pentru a vinde puținele mari companii strategice
rămase, pentru a avansa interesele unor alți actori străini, care desigur că nu
coincid cu interesele României și ale cetățenilor români.
Revenind la biasul ideologic, avem un subcapitol întreg
dedicat „societății civile” despre care am văzut cu toții de cine a fost în
mare parte crescută și finanțată, niciun cuvânt despre minoritățile din România
și un singur cuvânt despre comunitățile istorice românești care înconjoară
țara, numărând milioane de oameni care așteaptă ca cei din fruntea Statului
Român să le apere libertățile religioase, de conștiință și cetățenești, în fața
presiunilor xenofobe la care sunt supuși de către statele-gazdă.
Ca întotdeauna atunci când vine vorba despre securitatea
unei națiuni, sperăm ca vorbele frumoase să se adeverească, dar suntem datori
să citim printre rânduri și să nu facem concesii atunci când ele sunt făcute pe
seama prezentului și viitorului a milioane dintre compatrioții noștri.
Matei Blănaru este absolvent al Masterului De Studii de Securitate al Universității din București și doctorand al Universității din București.
