Ce spune Andreea Raicu despre întâlnirea cu celebra psihoterapeută Esther Perell. „Este foarte important să înțelegem că vulnerabilitatea nu este exibiționism”

Andreea Raicu revine la interviurile „Adevărul” alături de Irina Petraru, într-o discuție sinceră despre relații toxice și relații sănătoase, despre evenimentul ROOTS – Search for Self – și despre întâlnirea cu celebra psihoterapeută Esther Perell.

Sursă foto: Instagram

Dincolo de aceste teme, Andreea vorbește despre presiunea social media, despre cum oamenii ajung să-și trăiască viața după standardele altora, despre nevoia de a celebra micile reușite și de a rămâne conectați la prezent. Interviul atinge și zona de dezvoltare personală, experiențe profesionale și pregătiri pentru festivalul ROOTS, care urmează să aibă loc în curând.

Și dacă e să vorbim despre autenticitate, autenticitate, vulnerabilitate de asemenea.
Vulnerabilitatea era asociată cu slăbiciunea. Cum poți să le păstrezi în astfel
de vremuri în care trebuie să dai bine?

Andreea
Raicu: Trebuie să dai bine dacă vrei să trăiești pentru exterior. Și cu cât
trăiești mai mult pentru exterior, ajungi să fii din ce în ce mai nefericit,
din ce în ce mai izolat, din ce în ce mai deprimat. Cred că în momentul de fata, în care trăim într-o lume în care autenticitatea și vulnerabilitatea sunt
niște concepte, deși noi vorbim de ele în cercuri restrânse, vorbim despre
autenticitate și vulnerabilitate, cred că sunt niște concepte pe cale de
dispariție dacă stăm să ne uităm în social media și chiar și în jurul nostrum,
la oamenii cu care ne întâlnim. Dar cred că sunt niște concepte extrem de
importante în acest moment în care, exact cum spuneai și tu, ne simțim din ce
în ce mai izolați. Și este singurul mod în care putem să avem o conexiune
reală. Pentru că atunci când eu… vin în fața ta și îmi pun toate măștile care
să mă facă cum cred eu că ți-ar plăcea ție să fiu, nu am cum să mă conectez cu
tine. Și, pentru că și tu la rândul tău vei avea foarte multe măști, deci noi
vorbim la nivelul măștilor și nu la nivelul a cine suntem. Și atunci ne simțim
foarte singuri și izolați. Pentru că suntem foarte preocupați de felul în care
suntem percepuți din afară. Dacă nu ajungem să fim vulnerabili și autentici,
ajungem să ne simțim extrem de singuri, să petrecem cât mai mult timp în social
media, în relații toxice, în relații care nu ne fac absolut deloc bine și se
ajunge la izolare, depresie, anxietate, stres cronic, burnout, lucruri pe care
le vedem din ce în ce mai des și cred că problema cea mai mare pe care o văd
foarte des în ultima vreme este că s-a creat din această stare o normalitate. E
normal să fii stresat, e normal să fii anxios, e normal să fii tot timpul
extrem de oboist, dar aceste stări nu pot duce decât într-un loc foarte foarte
dureros pentru fiecare dintre noi

Apropo de
burnout, apropo de stresul de zi cu zi. Într-adevăr, par lucrurile absolut
normale. Crezi că în România s-a creat, poate, chiar o atmosferă în care aceste
senzații pe care le ai să fie și mai puternice? Adică e vorba și de competiție
în cuplu, în familie, la serviciu, poate din cauza asta?

Andreea
Raicu: Chiar vorbeam zilele trecute cu o prietenă despre subiectul ăsta și nu
cred că are legătură doar cu România Cred că e la nivel global și cred că totul
a început în momentul în care a apărut social media. Pentru că tu practic,
înainte de social media, te comparai cu prietenii, cu oamenii din jurul tău.
Acum, dintr-o dată, te compari cu foarte mulți oameni din lumea întreagă. Iar
tu, când te uiți în social media, tu nu te uiți… Mintea ta nu percepe că tu te
compari cu multe persoane, ci te compari cu una singură. Și atunci când tu ai
un job, ai o casă, ai un anumit statut și vezi încă 100 de oameni care au un
statut extraordinar… mașină, îți dorești să faci mai mult și cumva societatea
noastră s-a dus într-o direcție în care dacă vecinul sau omul de pe Instagram
sau colegul are o mașină mai bună, o casă mai bună, drive-ul tău care este? Să
ai ceva mai bun decât celălalt. Și atunci te duci într-o direcție care poate
nici măcar nu e direcția ta, doar ca să faci bani, să fii mai puternic, mai
bogat, să ai un statut extraordinar și de aceea de cele mai multe ori ne
pierdem pe drum. Pentru că nu mai mergem pe drumul nostru, mergem pe drumul
altcuiva să obținem niște lucruri care poate nouă nici nu ne trebuie. De foarte
multe ori am observat că sunt oameni care muncesc foarte mult, obțin acele
lucruri și nu se bucură de ele. Și am mai observant ceva. De curând am intrat
pe Farfetch cu brandul Amalin și am fost în birou, am vorbit cu fetele,
haide să ne bucurăm, să celebrăm momentul ăsta și cum ai zis, da, da, da, stai
că avem niște întâlniri acum. Oamenii nu se mai bucură de ceea ce au în
momentul ăla, de ceea ce obțin, de pas cu pas, ci merg la următorul task,
pentru că nu e vina noastră, e vina a.. cuiva. Este societatea, ne-a obișnuit
să fim atât de alergați încât nici măcar nu putem să ne oprim, să spunem, hei,
mi s-a întâmplat asta. Hai să ne luăm un moment în care să simțim, pentru că
noi simțim mult mai mult supărarea, mult mai mult tristețea. Stăm trei zile cu
furia, stăm trei zile cu ura, stăm trei zile cu… Dar cât stăm cu bucuria? Cât
stăm cu satisfacția?

Și apropo de
autenticitate, e probabil vorba despre lucrurile pe care crezi că și le-ar dori
alții pentru tine… și le-ar dori părinții tăi, și le-ar dori cercul tău
apropiat de prietenie și le-ar dori partenerul sau partenera sau copiii tăi. E
o anumită imagine apropo de măști, o imagine despre tine pe care poate tu nu ai?

Andreea
Raicu: Știi, pot să-ți dau un exemplu din viața mea personală. La un moment dat
am spus, dar sunt atât de obosită și nu mai vreau să fac toate lucrurile astea
și pur și simplu am obosit și la un moment dat oamenii din jurul meu m-au spus,
tu ești obosită? Tu ai foarte multă energie, tu nu par niciodată obosită. Este
foarte important să vedem ce arătăm în exterior și de fapt cum ne simțim înăuntru,
pentru că dacă e o diferență foarte mare, de fapt oamenii de jurul nostru nici
nu ne cunosc. Și atunci e un gest foarte curajos în această societate în care
noi trăim să ne arătăm exact așa cum suntem… cu momentele în care nu suntem
bine, nu ne place, nu putem, nu avem încredere în noi, suntem obositi, suntem
lipsiți, suntem frustrați. Și am să-ți dau un exemplu foarte simplu la trecerea
timpului, la îmbătrânire. Te uiți în Instagram, toate femeile sunt absolut
perfecte. Te uiți în realitate, poate nu mai sunt chiar atât de perfecte. Dar e
clar că este extrem de greu să îmbătrânești natural, într-o societate în care
nu exista asta. Ai nevoie de foarte mult curaj să poți să faci lucrurile
acestea și să zici, măi, eu sunt ok așa, nu vreau să mă duc să fac toate
intervențiile alea care mă vor transforma în altcineva. Și la fiecare zonă ai
nevoie de foarte mult curaj: să spui ce nu-ți place, ce-ți dorești de la
partenerul respectiv, pentru că de multe ori ne este frică să spunem ce nu ne
place, ce vrem, din această frică de a nu-l răni, de a nu-l deranja, de a nu-l
supăra, ca să nu pierdem ceva.

Legat de
relațiile de cuplu, au femeile și bărbații un limbaj diferit? Și dacă e
adevărat, unde se pot întâlni la mijloc cele două tipuri de limbaj?

Andreea
Raicu: Cred că și unele femei față de alte femei, au un limbaj diferit de
iubire, din foarte multe perspective. Pentru că, în primul rând, noi suntem
diferiți, femei și bărbați, și doi, noi toți am primit educații diferite. Și ce
avem nevoie este să comunicăm. În primul rând să ne cunoaștem, să înțelegem ce
avem nevoie, pentru că vorbeam mai devreme de faptul că ceilalți vor lucruri de
la noi. Ajungem să… Nu mai știm ce vrem și să-i ascultăm și pe ceilalți. De
multe ori, sunt oameni care vin și… „eu nu știu ce să fac. Ajută-mă!” Păi eu nu
pot să spun ce să faci. Pentru că singurul om care este în măsură să aleagă
pentru tine ești tu. Tu știi ce-ți place, tu știi dacă vrei să faci lucrul ăla,
tu știi dacă te face fericit lucrul respectiv. Eu pot să spun niște întrebări
care să te ajute să ajungi acolo. Dar de multe ori alergăm în exterior să aflăm
răspunsuri pentru problemele noastre.

Și poate că
nici nu reușim să le găsim la un moment dat.

Andreea
Raicu: Dar nimeni nu poate să spună. Tu, de exemplu, poți să-mi spui acum, eu
mă simt obosită. Și eu o să vin și o să spun, nu-i adevărat, nu te simți
obosită. Pentru că mie mi se pare că ești veselă. Eu am cum să știu cum te simți
tu pe interior? Nu, tu poate ți-ai pus o mască pentru că ești la serviciu și nu
poți să fii obosită aici. Dar, de fapt, în interiorul tău te simți obosită.

Ce poți să
faci ca să redescoperi această autenticitate? Să-ți dai seama, domnule, eu nu
sunt ceea ce-și dorește mama mea, eu nu sunt mama mea în primul rând, nu sunt
tatăl meu, ce și-ar dori soțul meu să fiu, eu sunt eu. Cum îți dai seama, ca
exercițiu?

Andreea
Raicu: În primul rând, te oprești. Te oprești din goana asta în care cu toții
alergăm. Alergăm cu toții. Unii mai încet, alții mai puțin. Unii mai
conștienți, alții mai puțin conștient. Te oprești și primul lucru, faci un
check-in cu corpul tău. E ca și când te întâlnești cu o persoană pe care n-ai
mai văzut-o de foarte mult timp și ești foarte curioasă să știi ce face, o
persoană pe care iubești. Ce faci? Cum te simți? Cum se simte corpul tău? E
obosit? Ce ai nevoie? Ai același dialog pe care l-ai avea cu cineva de care
ți-ar păsa? Și din aproape… cum cunoști o persoană? Cum afli ce are nevoie? Punându-i
întrebări, comunicând. Același lucru, doar că noi nu avem timp să facem asta.
Noi suntem atât de ocupați, cu atât de multe lucruri, încât conexiunea cu noi
este atât de puțin importantă, încât, de fapt, ea nu există. Și nu ai cum să-ți
dai ceea ce ai nevoie, atâta vreme cât nu știi ce ai nevoie. Și ajungi să ai
atât de multe frustrări, care duc la anxietăți, depresii, pentru că nu primești
ceea ce-ți dorești. Pur și simplu e un cerc.

Ziceai ceva
mai devreme de social media. Social media e un curent acum despre care se
vorbește foarte mult, în special în străinătate, dar și în România a ajuns,
pentru că se pare că e o realitate cu care și bărbații din România se
confruntă. Male loneliness. Singurătatea bărbaților. Bărbatul care se simte
singur într-o relație sau poate care nu-și găsește o parteneră pe gustul lui.
De ce apare acest fenomen, male loneliness, și nu există și women loneliness.
Poate există și nu s-a vorbit?

Andreea
Raicu: Cred că era un loneliness al femeilor în relații nepotrivite, dacă mă
întrebi. Pentru că foarte mulți ani, femeile au stat în relații nepotrivite
pentru că societatea spunea că trebuie să fii măritată, pentru că poate aveai
nevoie de un anumit statut, pentru că aveai nevoie de o poziție financiară. În
momentul acesta, femeile și-au câștigat poziția de a fi independente. Înainte,
asta spuneam, că aveai nevoie de un bărbat care să-ți dea aceste lucruri în
societate. Astăzi, femeile și le fac singure. Femeile își fac o independență
financiară, o independență emoțională, o poziție în societate, se pot apăra
singure dacă e, adică își pot furniza toate lucrurile astea. În momentul de
față, femeile ce își doresc într-o relație este să aibă intimitate și
conexiune. și un partener, nu pe cineva pe care să îl tragă după ele sau de un
om de care să aibă grijă ca de un copil mic. Asta aud foarte des și la multe
persoane din jurul meu care spun, m-am săturat, nu mai vreau să am doi copii,
trei copii acasă. Am nevoie de un partener. Pentru că femeile au o
disponibilitate mult mai mare în a se dezvolta emoțional, bărbații nu. Și
atunci, femeia își dorește să fie cu cineva care-i la fel de dezvoltat ca și
ea. În momentul în care simte că bărbatul respectiv devine o povară, atunci
alege singurătatea în locul unei relații toxice. Și ceea ce am văzut și e
foarte des și foarte comun, chiar era și un studiu care spunea că femeile
singure sunt mai fericite decât bărbații singuri. Pentru că femeile singure au
capacitatea să-și creeze o comunitate de prietene. O comunitate. Se întâlnesc
împreună, sunt în suport emoțional, vorbesc, împărtășesc toate lucrurile, devin
vulnerabile, sunt autentice. Se simt că nu sunt singure. Pe când, bărbații nu
au aceeași disponibilitate de a vorbi cu bărbații din cercul lor. Nu să
vorbească, să spună despre problemele pe care le au. Să fie vulnerabil, în niciun
caz. Bărbații nu au fost învățați să fie vulnerabili. Ba, mai cu seamă dacă un
bărbat ajunge să fie vulnerabil, este luat peste picior. Și atunci, partenera
cu care era bărbatul, era suportul lui. Suportul la care el putea să se ducă să
facă toate lucrurile acestea. În momentul în care ea dispare, el rămâne singur
și izolat pe când ea are cercul ei de prietene cu care poate să vorbească
absolut orice și cu care poate să se simtă ea.

E o
emancipare a femeii evidentă, pe care poate unii bărbați nu o înțeleg. Au rămas
la un nivel pe care femeia deja l-a depășit și din punct de vedere profesional
și personal și stă acel bărbat în urmă și se gândește, stai, dar eu ce-am
greșit, eu ce-am făcut? Și poate nu au toate ustensilele necesare să treacă la
etapa următoare, să ajungă acolo unde a ajuns deja a femeia.

Andreea
Raicu: Oricum, cred că este un proces personal, pentru că identitatea
bărbatului a fost foarte mult construită pe ceea ce fac, ceea ce am și în
momentul în care e o problemă, el se raportează la lucrurile respective, doar că
femeia are nevoie de mai mult de atât. Așa cum spuneam mai devreme, despre o
conexiune, despre acel raport, despre acea intimitate pe care dacă bărbatul de
cele mai multe ori a investit, nu le are pentru că a investit foarte mult în „să
muncesc”, „să am, să fiu foarte bun”. Și sunt foarte mulți bărbați care ajung
să aibă niște imperii, să aibă niște companii, să fie multimilionari, să aibă o
situație financiară fantastică. Un aspect pe care l-au neglijat foarte tare
este partea emoțională și de aceea le este foarte greu să se vulnerabilizeze în
fața unei femei, să se arate exact așa cum este, pentru că nu este obișnuit cu
asta. Așa că dacă un bărbat vrea să aibă o relație cu o femeie matură,
emoțional și o femeie echilibrată, cred că singura soluție este să își îndrepte
atenția către el și să crească acel băiețel pe care l-a ignorat din punct de
vedere emoțional.

Apropo de
limbaj diferit, să am vs. să fiu. Și dacă tot vorbim despre interesul pentru
psihologie și pentru descoperirea sinelui, pentru terapie. Este evidentă
inclusiv pe rețelele sociale…sunt din ce în ce mai multe persoane, în special
tineri, care vorbesc despre vulnerabilitate, despre problemele cu care se
confruntă. E într-adevăr o tendință pe care o observăm și care e și susținută
în România, cum ți se pare, din acest punct de vedere, situația la noi? Terapia
și încercarea de a te descoperi. Suntem, poate, în urmă față de alte țări? Sau
poate e o anumită categorie care e cu un pas mai înainte?

Andreea
Raicu: În mod evident, această nevoie a făcut mulți oameni să meargă la
terapie. În continuare, este un subiect tabu. Sunt multe femei cărora le este
rușine sau frică să meargă la terapie și să nu poată comunica lucrul ăsta cu
partenerul. și atunci rămân în relație, pentru că nu a venit momentul, nu au
găsit forța necesară să meargă la terapie. Dar ce mi se pare senzațional este
că generațiile astea tinere se duc în terapie și au avut cumva norocul să
trăiască în familii în care s-a vorbit despre emoții, s-a vorbit despre vulnerabilitate,
despre autenticitate, e atât de multă informație peste tot, așa că accesul lor
este complet diferit față de accesul pe care noi l-am avut. Simt uneori că se
exagerează în zona cealaltă… Mergem la terapie pentru fiecare lucru care ni se
întâmplă. Totul este o traumă, totul este o dramă. Cred că viața trebuie
experimentată și trăită …analizată, dar nu chiar atât de mult cum am ajuns să o
analizăm.

Se
exagerează puțin, vorbim acum despre tot fel de termeni pe care îi foloseau
înainte doar psihologii, doar terapeuții: îi catalogăm pe oameni, e un
narcisist de nu știu ce fel sau e un tip de atașament… Mă rog, sunt cuvinte pe
care cu siguranță le auziți foarte des. E și asta o problemă?

Andreea
Raicu: Cred că am ajuns să analizăm mai mult decât să simțim. Și cred că e o
problemă.

Cum faceți
atunci când aveți nevoie de un moment pentru sine, de introspecție. Ca exemplu,
pentru cineva care poate nu are acest exercițiu?

Andreea
Raicu: Eu fac introspecție de foarte mult timp și meditez de foarte mult timp.
Cred că într-o primă fază, pentru că e foarte greu să te duci acasă și să te
așezi și să începi să te gândești, să-ți pui întrebări. Cred că este foarte
greu pentru că nefiind antrenat, ai o indisponibilitate și începe mintea și ai
tot felul de gânduri și te apucă tot felul de nervi. Sunt tot felul de instrumente
pe care le poți folosi pot să fie un jurnal. De exemplu, noi ne-am lansat în
urmă cu ceva timp un jurnal împreună cu doi psihologi, se numește Jurnalul
Emoților și atunci ai întrebări ajutoare care te ajută, mai ales în momentele
de criză. Cred că un lucru foarte bun este jurnalul sau terapia sau …fiecare
să-și găsească metoda cea mai potrivită. Nu cred că este o metodă universal
valabilă, dar cred că este vital să avem conexiunea cu noi.

ROOTS – Search for Self -. ROOTS – rădăcini, căutarea sinelui. Așa se numește acest
eveniment în octombrie. De ce ai ales să te implici în acest eveniment?

Andreea
Raicu: Am ales să mă implic pentru că îmi place foarte mult această invitație
pentru a te descoperi, pentru că e locul în care se întâmplă totul. Nu poți să
fii într-o relație, nu poți să îți iei un job, nu poți să faci absolut nimic
atâta vreme cât tu nu știi cine ești, pentru că dacă nu știi cine ești, nu știi
ce-ți dorești. Și pentru că, bineînțeles, este invitata Esther Perell pe care o
admir de foarte mulți ani și mă bucur să o revăd în România.

Și dacă e să
vorbim puțin despre rolul de moderator, pentru că va fi acel panel de experți
români. Ai pregătit deja o organizare pentru discuțiile respective? Cum vor
decurge ele?

Andreea
Raicu: Mai avem puțin timp, pot să vorbesc și cu organizatorii, avem niște
direcții, bineînțeles, direcția este de relația de cuplu, de comunicare, pentru
că, până la urmă, cred că și cele mai grele momente se rezolvă, nu înseamnă că
pozitiv sau negativ, adică n-aș vrea să-i dau… dar poți să ajungi la un
consens, să dezamorsezi toată furia și toate emoțiile care vin de-a valma
comunicând.

De ce e
important să avem și voci de aici, din România, și o voce precum Esther Perell,
de care pomeneai?

Andreea
Raicu: E foarte important să fim expuși la cât mai mulți oameni cu care
rezonăm, pentru că de fiecare dată, chiar dacă tu știi lucrurile, știi atât de
multe încât n-ajungi să faci niciunul. Și la o astfel de conferință, descoperi
foarte multe și despre tine și, în general, despre ce ar putea să te ajute să
ai o relație mai bună cu tine și cu ceilalți. Sau, dacă deja le știi, îți sunt
reamintite și poate îți va fi mai ușor să le aplici. Pentru că, cu cât ești mai
mult expus la informațiile respective, cu atât deschiderea ta este din ce în ce
mai mare să le integrezi în viața ta.

Ce crezi că
vor duce acasă participanții la eveniment? Pentru că e și informația pe care o iei din discuția pe care o
ai cu cei care participă, cei care sunt pe scenă, dar și modul în care te
raportezi tu.

Andreea
Raicu: Cred că fiecare, pentru că pot fi expuși 300 de oameni la același lucru
și fiecare să aibă lecția cu care pleacă, pentru că noi avem un background
diferit, avem o educație diferită, cum spuneam și atunci același lucru pe noi
toți poate să ne atingă într-un mod diferit. Eu ceea ce-mi doresc foarte tare
este să devină cât mai mulți oameni conștienți atât în relație cu ei, cât și cu
cei din jur, pentru că asta n-ar face decât să trăim într-o lume mai frumoasă
și mai echilibrată cu oameni care se bucură mai mult de viață, pentru că în
ultima vreme văd foarte mulți oameni care sunt numai cu ochii în telefon… fără
contact vizual cu oamenii din jur și cred că asta creează o lume mult mai greu
de trăit în ea.

Și dacă e să
vorbim pentru final despre vulnerabilitate, că am început cu acest cuvânt,
vulnerabilitate, cum crezi că ar putea cineva să transformă vulnerabilitatea (pe
care mulți o consideră o slăbiciune, că așa am fost învățați de când eram mici
și băieții să nu plângă că nu-i frumos, nu-i așa?), să transformi
vulnerabilitatea într-o putere?

Andreea
Raicu: În primul rând, ai nevoie cumva să-ți recreezi noi căi neuronale, iar
asta se poate face doar prin experiență, nu prin teorie, ceea ce înseamnă că ar
fi de preferat să-ți creezi niște grupuri sau niște oameni cu care, încet
încet, să-ți exprimi vulnerabilitățile, să-ți arăți vulnerabilitățile și când
vezi că, de fapt, nu se întâmplă nimic din ceea ce-ți imaginai tu, să prinzi
curajul să fii din ce în ce mai vulnerabil pe măsură ce trece timpul, cu
cercuri din ce în ce mai multe. Nu recomand să te apuci să devii vulnerabil
acum pe Facebook, pe Instagram. Adică cumva e foarte important să înțelegem că
vulnerabilitatea nu este exibiționism. Vulnerabilitatea este să te arăți așa
cum ești, într-un spațiu în care știi că nu o să ți se întâmple nimic. Pentru
că dacă există posibilitatea să ți se întâmple, te vei retraumatiza sau vei
ajunge exact acolo… în credința pe care tu ai avut-o. Deci încet, încet și pe
măsură vezi că nu se întâmplă nimic, capeți mult mai multă forță. Acea
slăbiciune pe care tu o creezi se transformă într-o forță și îți dă puterea.

Într-un cerc
securizat să faci asta.

Andreea
Raicu: Într-un cerc securizat, într-o primă fază, și pe măsură ce trece timpul să
lărgești cercul.