Forța uriașă care a învins și ocupat Rusia pentru aproape 3 secole. Mitul invincibilății rusești, spulberat de un cunoscut istoric

Rușii se mândresc cu faptul că nu au fost niciodată învinși și ocupați, chiar dacă au purtat războaie inclusiv cu marele Napoleon sau Germania nazistă a lui Adolf Hitler. Propaganda rusă a construit un mit al invicbilității, însă acesta e fals, susține cunoscutul istoric Tasin Gemil.

Vladimir Putin. FOTO Shutterstock jpg

Istoriografia rusă a reușit să
construiască mitul unei Rusii purtând o aură de invincibilitate, niciodată
învinsă într-un război important și niciodată ocupată. De fapt, lucrurile nu
stau chiar așa. Chiar dacă Rusia are un trecut important și a câștigat războaie
esențiale, provocându-i începutul sfârșitului lui Napoleon Bonaparte sau de-a
dreptul sfârșitul lui Adolf Hitler și Germaniei naziste, există și unele
episoade mai puțin cunoscute ale istoriei colosului din Răsărit, care contrazic
propaganda oficială de la Moscova.

Istoricul Tasin Gemil,
directorul Institutului de Turcologie din cadrul Universității Babeş-Bolyai din
Cluj-Napoca, reputat profesor și diplomat, cu șase decenii de studii consacrate
istoriei relațiilor internaționale, prezintă, într-un interviu pentru „Adevărul”,
amănunte mai puțin cunoscute, trecute în general sub tăcere de ruși, despre
înfrângerea din războiul cu o forță care a și ocupat vreme de aproape trei
secole cea mai mare parte a Rusiei.

„Într-adevăr, nici marele rege
al Suediei, Carol al XII-lea, în 1708-1709, nici inegalabilul împărat francez,
Napoleon Bonaporte I, în 1812, și nici cumplitul führer al celui de-al III-lea
Reich, Adolf Hitler, în al Doilea Război Mondial, nu au putut nicidecum să
îngenuncheze Rusia într-o bătălie decisivă și să o ia în stăpânire. Vastitatea
teritoriului Rusiei (cc.4 milioane de kmp.), sărăcia și „generalul Iarna” au
fost cauzele principale  ale nereușitelor
acestor armate care au atacat Rusia. Este adevărat! Dar nu este adevărat faptul
că Rusia nu ar fi fost niciodată învinsă și cucerită”, spune istoricul.

Cine le-a venit de hac rușilor

În realitate, Rusia nu doar că
a pierdut mai multe bătălii, dar a pierdut un război important, ceea ce a făcut
ca teritoriul său să fie ocupat pentru două secole și jumătate. Este adevărat,
acest lucru s-a întâmplat în Evul Mediu, acum aproape 8 secole, când Europa a
fost luată cu asalt în timpul Marii Invazii Mongole.

„Rusia a fost înfrântă în mai
multe bătălii, a pierdut războiul și a fost luată și ținută în stăpânire o
lungă perioadă de timp, mai precis vreme de peste 250 de ani, din 1223 și până
la 1480. Cei care au făcut această ispravă, într-adevăr nerepetată de atunci,
au fost tătarii, cunoscuți o vreme și sub numele de mongoli. Faptul că acest
adevăr istoric nu este cunoscut publicului larg este efectul străduințelor
înverșunate ale istoriografiei imperiale ruse, care de mai multe sute de ani
caută să falsifice istoria raporturilor tătaro-ruse și chiar să elimine tătarii
nu numai din istoria Rusiei, ci și din cea universală”, mai spune Tasin Gemil.

Totodată, Tasin Gemil face o
introducere în istoria Rusiei, iar în acest demers aruncă o privire adânc,
chiar până spre momentul constituirii acestui stat.

„Potrivit vestitei cronici
rusești Povest vremiannykh let (Povestea vremurilor trecute), statul Rus a fost
fondat în jurul anului 860 de varegul 
Rurik (m.879), căpetenia tribului scandinav Rus, care a pus stăpânire pe
slavii de răsărit și pe pământurile lor. Scandinavii Rusi au constituit pătura
dominantă a primului stat al slavilor răsăriteni. Conducătorii cei dintâi ai
acestui stat, cunoscut în istorie ca „Rusia kieveană/ruteană”, au purtat nume
scandinave, ca: Olaf (Oleg), Waldemar (Vladimir), Helga (Olga), Ingmar (Igor)
etc. Statul kievean s-a întins și s-a dezvoltat prin cotropirea teritoriilor
triburilor fino-slave, până ce acolo a ajuns puternicul neam turcic ale
kîpceacilor (cumanilor), în secolul al XI-lea. Luptele îndelungate cu polovții
(polovets)/cei din stepă, cum i-au numit rușii pe kîpceaci, au constituit o
problemă vitală pentru statul kievean”, adaugă expertul.

Rusia mai și pierde războaie

Și asta nu este tot. Strămoșii
tătarilor, kîpceacii, au purtat războaie sângeroase cu rușii, reușind chiar
să-i învingă. Ceva mai târziu, urmașii lor au provocat o mare înfrângere
rușilor și au ocupat țara. De fapt, spune Tasin Gemil, singurele înfrângeri
importante din istoria Rusiei, care au dus și la pierderi teritoriale, au fost
cele suferite în războaiele cu kîpceacii, iar ulterior cu tătarii.

„În cea mai mare epopee
istorică a rușilor, Slovo o Polku Igoreve (Cântec despre oastea lui Igor), a
fost consemnat faptul că,  între anii
1061 și 1210,  kîpceacii ar fi desfășurat
mai mult de 50 de mari campanii militare împotriva Rusilor, cauzând în final
decăderea și fărâmițarea marelui stat kievean. După cum se știe, kîpceacii sunt
strămoșii de bază ai tătarilor de astăzi. Singurele înfrângeri mari din istoria
sa mai mult decât milenară, Rusia le-a suferit mai întâi din partea
kîpceacilor, apoi din cea a tătarilor. Aceștia din urmă i-au și stăpânit mai
bine de 250 de ani. Până astăzi, nici un alt popor nu i-a învins și stăpânit pe
ruși, în afară de tătari. Ultima mare victorie a tătarilor împotriva rușilor a
fost în 1571, când hanul Crimeei, Devlet Gheray I, a intrat cu oastea sa în
Moscova și a incendiat-o. Doar armata franceză, condusă de împăratul Napoleon
I, a mai intrat în Moscova, tot incendiată, în 1812. Nici o altă armată străină
nu a mai putut intra, cu forța, în Moscova”, subliniază istoricul.

Tătarii i-au ocupat, dar i-au și salvat

Mai mult, chiar dacă a fost
învinsă și subjugată de Hoarda de Aur, Rusia le datorează mult tătarilor. Tasin
Gemil susține că fără sprijinul tătarilor ar fi fost aproape imposibil ca Rusia
să devină un stat în adevăratul sens al cuvântului. Evident, propaganda rusă nu
menționează acest lucru.

„Istoricii ruși vechi și cei
din zilele noastre, ca și mulți specialiști străini în istoria Rusiei, acceptă
că „problema tătară” a constituit și continuă să constituie un „complex
istoric”, o adevărată obsesie pentru istoriografia rusă, dar și pentru conducătorii
Rusiei din trecut și chiar de astăzi. Statul unificat rus în jurul cnezatului
de Moscova nu ar fi fost posibil fără susținerea efectivă a puterii suzerane,
care era marele stat tătar Hoarda de Aur. Acesta a constituit și modelul de
organizare al noului stat rus, cu perspective imperiale. Rusia datorează mult
tătarilor, inclusiv în domeniul urbanistic și socio-economic. Dar orgoliul
imperial rus nu îngăduie rușilor să uite și nici să ierte umilința înfrângerii
și a supunerii îndelungate în relațiile cu tătarii”, menționează profesorul.

De altfel, tătarii au avut și
ulterior un rol important în istoria Rusiei, mai spune Tasin Gemil. Cu toate
acestea, ei ar fi și cea persecutată minoritate din Imperiul Țarist, iar apoi
din fosta URSS și chiar din actuala Rusie.

„Elita rusă neagă, chiar
împotriva evidenței, orice contribuție pozitivă din partea tătarilor în istoria
Rusiei. Perioada dominației tătare este socotită ca una neagră din istoria
națională rusă și se încearcă cu înverșunare falsificarea și chiar ștergerea
ei. Aici se află motivația complexului istoric rusesc și a tot ceea ce a făcut,
de-a lungul secolelor, puterea rusească împotriva tătarilor. Tătarii au fost și
sunt cea mai persecutată etnie din Imperiul rus. Cu toate acestea, în Federația
Rusă, tătarii continuă să fie pe locul doi, după slavi, ca număr și ca nivel de
educație și cultură. Deși biserica ortodoxă rusă
s-a bucurat de libertate și de mari privilegii din partea tătarilor stăpânitori
(un exemplu: aproape toate mănăstirile vechi din Rusia (peste 35)  au fost înființate și dotate cu domenii și
alte bunuri de către hanii tătari), cronicile medievale rusești (sec.XI-XVIII),
scrise de călugări, au lansat primele atacuri defăimătoare mai întâi împotriva
kîpceacilor, apoi constant împotriva tătarilor”, adaugă expertul.

De ce nu sunt iubiți tătarii în Rusia

În plus, mulți importanți
istorici ruși n-au făcut decât să hrănească aceste sentimente la adresa
tătarilor.

„Istoriografia imperială rusă
modernă, începând cu clasicii: Karamzin, Ustrialov, Aristov, Kunik, continuând
cu istorici de seamă din timpuri mai apropiate, ca: Cicerin, Smirnov,
Kliucevski, Kostomarov, Hrushevski, Popov, Miliukov, Novoselskii, Kudriașov
ș.a., iar acum cu istorici din noua școală naționalistă rusă, condusă de
Frojanov, Maiorov ș.a., au dus campania antitătară la un nivel sistematizat,
perfid și cu țintă occidentală, acuzându-i pe tătari de toate relele posibile
și i-au caracterizat în cel mai întunecat mod, ca: „rasă inferioară a
omenirii”, „răufăcători neobosiți”, 
„sunt în afara istoriei”, „jugul tătar” etc. Elita rusă s-a raportat mai
întâi la tătari ca puterea de care depindea situația ei politică și materială,
apoi pentru a susține programul imperial rusesc de cotropiri și asupriri, care
viza în principal întinsele teritorii ocupate de tătari”, susține el.

Pe fondul islamofobiei din
Europa medievală și nu numai, Rusia s-a erijat într-o apărătoare a
creștinătății în fața tătarilor, afirmă Tasin Gemil.

„Islamofobia din Europa
creștină a constituit un teren fertil pentru promovarea propagandei antitătare
(și antiturce), desfășurată nu numai de istoricii ruși, ci și de oamenii
politici, de unii scriitori, muzicieni, pictori, cineaști ruși. De fapt, cred că
aici este cazul unei psihoze colective, care durează de peste o jumătate de
mileniu. Pe măsura creșterii puterii Rusiei, istoricii ruși au declarat Rusia
drept „forța de bază”, „pavăza”  Europei
creștine împotriva nomazilor polovți (kîpceaci) și a prădătorilor tătari. A
fost răspândită cu obstinație ideea că „sabia slavă” i-ar fi izgonit pe polovți
și ar fi salvat Europa de cotropitorii musulmani turco-tătari, apoi și de
germani”, mai spune istoricul.

El apreciază și că rușii au
influențat din plin și pozițiile și istoriografia din alte state est-europene,
cu precădere cele ortodoxe.

„Această campanie rusească a
influențat și istoriografiile statelor ortodoxe din Balcani, inclusiv din
România, care au preluat „complexul 
tătar” rusesc și au adaptat-o ca „problema turcă” din propriile
istoriografii naționale. Abia în ultimele decenii au început să apară lucrări
fundamentate pe cercetări multiple și susținute de surse istorice temeinice
care resping tezele de bază ale istoriografiei medievale și imperiale rusești
împotriva tătarilor și a strămoșilor lor kîpceaci (cumani)”, mai spune experul.

Istoricii care au spus lucrurilor pe nume

În ultima vreme, mai mulți
istorici au încercat să aducă la lumină detalii importante cu privire la rolul
tătarilor în istoria universală. Iar de cele mai multe ori aceste informații
vin în contrast evident cu ceea ce menționează istoriografia rusă și o contrazic
în multe puncte importante.

„Lucrările profesorului
american Peter Golden au marcat progrese remarcabile în cunoașterea rolului
adevărat al kîpceacilor în istoria multor popoare din Eurasia. A apărut și
tendința de a accepta „cumanologia” ca o nouă ramură de specialitate a turcologiei
(Stojanov). Iese tot mai mult la iveală 
și istoria reală a tătarilor, prin străduințele unor importanți oameni
de știință din diferite țări, inclusiv din Federația Rusă (Kazan). Istoricul
american Charles J.Halperin se numără printre primii cercetători onești care au
demonstrat netemeinicia acuzațiilor rusești la adresa tătarilor din Hoarda de
Aur și au subliniat contribuția majoră a acestora la fondarea și consolidarea
statului unitar rus”, sunt câteva exemple date de Tasin Gemil.

Istoricul Tasin Gemil. FOTO: Arhivă Adevărul

Nu în ultimul rând, istoricul
amintește faptul că rușii au câștigat bătălii importante în istorie pentru că
au beneficiat de sprijinul tătarilor. În plus, tătarii i-au ajutat  și pe polonezi să stopeze ofensiva teutonă.

„De pildă, se știe prea bine
că bătălia crucială dintre ruși și teutoni, din 1242, de pe Neva, a fost
câștigată de ruși (Aleksandr Nevski), dar prea puțini știu că această victorie
s-a datorat susținerii militare decisivă din partea puterii suzerane a
tătarilor din Hoarda de Aur. Această victorie istorică este acceptată ca actul
de naștere al poporului rus. Dominația, mai bine zis protecția marelui stat
eurasiatic Hoarda de Aur i-a apărat pe ruși de agresiunea politică și
religioasă a statelor și forțelor catolice (cavalerii teutoni, livonieni). După
cum și bătălia fundamentală dintre polonezi și teutoni, din 1410, de la Grünwald,
s-a soldat cu triumful polonezilor,  dar
tot cu ajutorul hotărâtor al tătarilor”, explică istoricul.

Spre deosebire de ruși,
polonezii au apreciat ajutorul primit din partea tătarilor.

„Ca un gest de recunoștință
față de ajutorul militar tătar în apărarea Poloniei, la aniversarea acelei
încleștări cruciale, în 2010, polonezii au ridicat o statuie ecvestră a
ostaşului tătar, chiar pe locul acelei mari bătălii, invitând la înalta ceremonie
de inaugurare delegații de tătari din mai multe țări, inclusiv din România. Cu
acel prilej, președintele din acea vreme al Poloniei a exprimat gratitudinea
poporului polonez față de tătari, iar unități reprezentative ale armatei
poloneze au dat onorul monumentului oșteanului tătar. În schimb, rușii nu numai
că neagă cu îndârjire contribuția majoră a tătarilor la apărarea și evoluția
Rusiei, dar i-au izgonit pe aceștia și din țara lor strămoșească, Crimeea.
Ăștia sunt rușii, mai bine zis conducătorii lor, fie că au fost țari, secretari
generali bolșevici sau președinte  de
federație!”, spune Tasin Gemil.

Și tot el susține că cea mai
mare parte a Rusiei se află pe teritoriul strămoșilor tătarilor, mai afirmă istoricul.

„Cea mai mare parte a
Imperiului țarist, a URSS și a Federației Ruse actuale este constituită din
ceea ce în trecut a fost teritoriul kîpceacilor (Deșt-i Kîpceac/ Stepa
Kîpceacă) (sec.XI-XIII), pe care s-a format ulterior marele stat tătar
(kîpceac) Hoarda de Aur (sec.XIII-XVI) și hanatele tătare moștenitoare
(sec.XVI-XVIII). Așadar, o mare parte din suprafața actuală a Federației Ruse
aparține de drept (istoric și, multă vreme, etno-cultural) turco-tătarilor și
strămoșilor lor kîpceaci. Imensitatea teritoriului pe care l-au cotropit rușii
în timp a fost, într-adevăr, un factor deosebit de important în apărarea Rusiei
împotriva cotropitorilor străini, dar condițiile războiului actual fiind cu
totul altele decât cele de până acuma, cred că acest factor nu mai poate fi o
garanție pentru Rusia.”

De unde vine în realitate pericolul pentru ruși

Cu toate acestea, detaliul
amintit s-ar putea întoarce chiar împotriva Rusiei, crede Tasin Gemil. El
amintește de faptul că China ar avea anumite pretenții teritoriale asupra unei
părți importante a Rusiei, dar Beijingul evită deocamdată să pună problema pe
tapet. Însă nu pentru că ar fi de acord să-l lase Rusiei, ci pentru că așteaptă
o ocazie potrivită, pe viitor.

„Este posibil ca acest factor
să reprezinte acum chiar un pericol major pentru ea. Având în vedere densitatea
mică a populației ruse din acel spațiu uriaș (sub 20%) și marile bogății
naturale de acolo, acest teritoriu larg poate fi o atracție deosebit de mare
pentru China vecină, care are și va avea mari probleme în viitor cu creșterea
ei demografică. Teritoriul de la Ural la Pacific ar putea fi un spațiu vital
ideal pentru o parte însemnată din cei 1,5 miliarde de locuitori ai Chinei
actuale. Am spus și am scris chiar și înainte de invazia rusă în Ucraina, că
pericolul cel mare pentru Rusia nu este nici NATO și nici SUA, ci China
vecină”, punctează expertul.

Rușii sunt cât se poate de
conștienți de acest pericol, consideră Tasin Gemil. De altfel, mai spune el, un
conflict deschis cu Occidentul ar reprezenta cea mai mare eroare pentru o țară
ca Rusia sau China.

„Nu cred că cei din Kremlin
ignoră această primejdie, care nu este de dată recentă, dar nu dovedesc încă în
mod concret că țin seama de ea. Probabil se bazează pe raționamentul că
Occidentul nu va permite nicidecum căderea Rusiei în stăpânirea Chinei. Nici
Rusia și nici China nu-și pot permite greșeala extrem de gravă de a intra în
conflict direct cu Occidentul, în primul rând cu SUA. Dar nici acestea nu
intenționează să distrugă Rusia”, conchide Tasin Gemil.