De la bruiaj GPS la apărare colectivă – România între războiul hibrid și reziliența cibernetică

S-a impus România ca un actor strategic pe flancul estic al NATO, răspunzând la amenințările războiului hibrid? Cu baza militară Mihail Kogălniceanu și cu modernizarea apărării aeriene, țara poate fi un hub crucial. Amenințările de bruiaj GPS ridică provocări juridice și necesită un răspuns complex.

FOTO Profimedia

Recentul incident de bruiaj GPS deasupra
Bulgariei, care a afectat aeronava transportând-o pe președinta Comisiei
Europene, Ursula von der Leyen, a scos la lumină o realitate brutală a
secolului XXI: războiul electronic și cibernetic a devenit o componentă de
rutină a conflictelor, infiltrându-se chiar și în spațiile civile. Acest
eveniment, alături de noile documente strategice, cum ar fi Revizuirea
Strategică Națională din 2025 a Franței[1],
ridică întrebări fundamentale despre securitatea în Europa. În acest context,
România se poziționează nu doar ca un receptor pasiv al amenințărilor, ci ca un
actor strategic crucial, cu un rol tot mai important în arhitectura de apărare
a Alianței Nord-Atlantice.

Pilonii strategici ai României pe flancul
estic

Poziția României ca nod strategic pe
flancul estic al NATO este consolidată de o serie de investiții și decizii care
îi întăresc rolul. Primul pilon este reprezentat de prezența militară robustă
la Marea Neagră. România găzduiește Battlegroup-ul multinațional condus de
Franța (Mission Aigle[2]),
ce include sisteme de apărare aeriană SAMP/T MAMBA și contribuții din
partea Belgiei, Luxemburgului și Spaniei. Mandatul acestei forțe este
descurajarea și apărarea pe flancul sud-estic al Alianței, un rol esențial în
contextul creșterii tensiunilor în regiune.

În al doilea rând, țara a investit masiv în
modernizarea propriei apărări aeriene. România a operaționalizat sisteme de
rachete Patriot și a anunțat noi achiziții, consolidându-și capacitățile de
apărare. Donarea unei unități Patriot către Ucraina, deși condiționată,
subliniază solidaritatea strategică a României și dorința sa de a contribui
activ la securitatea regională, demonstrând, de asemenea, că este un partener
de încredere al Alianței. Aceste acțiuni nu sunt doar simbolice, ci reprezintă
o contribuție concretă la apărarea colectivă.

Un alt pilon esențial este Baza Aeriană
Mihail Kogălniceanu[3]
(MK). Prin extinderea sa, aceasta se va transforma în cea mai mare bază NATO
din Europa. Proiectul include o nouă pistă de aterizare și un “oraș
militar” pentru aproximativ 10.000 de militari și familiile lor,
consolidând prezența SUA și a aliaților la Marea Neagră și transformând România
într-un hub logistic și strategic de necontestat, capabil să susțină operațiuni
de mare amploare. Această bază devine un punct nevralgic al întregii regiuni,
facilitând mobilitatea și capacitățile de răspuns ale forțelor aliate.

Complementar, Centrul european de
training F-16 de la Fetești[4]
consolidează rolul României ca centru de instruire regional, contribuind la
interoperabilitatea și la creșterea capacităților de luptă ale piloților români
și ucraineni. Acesta nu este doar un simplu centru de pregătire, ci un simbol
al cooperării și al transferului de expertiză între aliați, esențial în
contextul modernizării flotelor aeriene în regiune.

Noile frontiere ale conflictului: Războiul
cibernetic și hibrid

Incidentul[5]
cu avionul Ursulei von der Leyen a ridicat din nou problema dacă un atac
cibernetic poate fi considerat un act de război în sens clasic. Conform NATO,
un atac cibernetic sever poate declanșa Articolul 5, însă pragul legal este
atins doar dacă efectele sunt comparabile cu cele ale unui atac cinetic, cum ar
fi pierderi de vieți omenești sau distrugeri masive de infrastructură. Bruiajul
GPS, deși ostil, se încadrează de obicei în “zona gri” a
războiului hibrid, unde răspunsul este gradual și implică sancțiuni,
contra-măsuri tehnice și consolidarea rezilienței.

FOTO Arhivă

Spre deosebire de războiul clasic,
conflictul hibrid cu actori nestatali nu are o declarație formală. Din punct de
vedere juridic, se aplică noțiunea de Conflict Armat Ne-Internațional (NIAC[6]),
în funcție de organizarea grupului armat și de intensitatea violenței.
Răspunsul statului se bazează pe dreptul penal și pe politicile anti-terorism,
cu excepția cazurilor în care atacul depășește un anumit prag, permițând
autoapărarea. Aici, însă, apar complicații legate de atribuirea atacului și de
doctrine precum “unwilling or unable” (Art 51 din Carta ONU)[7],
care ridică întrebări de suveranitate.

Implicații practice și viitoarele provocări

În fața acestor noi tipuri de amenințări,
România trebuie să continue să investească în reziliența sa strategică. O primă
direcție este consolidarea rezilienței GNSS[8]
pentru aviație și infrastructuri critice prin adoptarea unor sisteme multi-constelație
și proceduri de rezervă non-GNSS. De asemenea, integrarea capabilităților de
război electronic și cibernetic în sistemele de apărare aeriană, precum Patriot
și SAMP/T[9],
este crucială pentru a detecta și a contracara sursele de bruiaj.

Continuarea investițiilor în
infrastructurile de la Mihail Kogălniceanu și Fetești este vitală, deoarece
acestea nu doar că susțin prezența aliată, dar transformă România într-un
furnizor de securitate. Nu în ultimul rând, este esențială valorificarea
cooperării politice cu state europene 
cheie precum Franța, Germania și Marea Britanie, pentru a participa la
proiecte comune de apărare și a-și consolida poziția în lanțul decizional
european.

Implicațiile juridice: O re-evaluare a
dreptului internațional

Emergența conflictelor hibride și a
războiului cibernetic a pus la încercare paradigmele tradiționale ale dreptului
internațional, în special cele definite de Carta ONU și de Convențiile de la
Geneva. Această “zonă gri” dintre pace și conflict armat ridică
întrebări fundamentale despre definirea actelor ostile, pragurile de răspuns
și, cel mai important, aplicabilitatea Articolului 5 din Tratatul NATO.

Definirea unui “atac armat” în
spațiul cibernetic

Conform dreptului internațional clasic, un
stat poate invoca dreptul la autoapărare (Articolul 51 din Carta ONU) doar în
cazul unui “atac armat”. Extinderea acestei noțiuni în spațiul
cibernetic este subiect de dezbatere intensă:

Ø  Pragul de intensitate: Doar un atac cibernetic ale cărui efecte
sunt comparabile cu cele ale unui atac cinetic (cinetic-fizic) poate fi
considerat “atac armat”. Manualul de la Tallinn[10],
un document doctrinar de referință în materie de drept cibernetic, stipulează
că un atac cibernetic care cauzează moartea, rănirea gravă a personalului,
distrugeri majore ale infrastructurii sau pierderi economice masive poate
atinge acest prag.

Ø  Bruiajul GPS: Incidentul cu aeronava Ursulei von der
Leyen, deși un act ostil și periculos, nu a îndeplinit acest prag. El a cauzat
o perturbare, dar nu o distrugere comparabilă cu un atac armat. Astfel de
acțiuni se încadrează în “zona gri” și necesită un răspuns juridic și
diplomatic, nu unul militar direct.

Răspunsul la acțiunile din “zona
gri”

Dacă un atac hibrid nu atinge pragul unui
“atac armat”, un stat poate recurge la o serie de contra-măsuri
graduale, cum ar fi:

Ø Atribuirea publică: Identificarea și acuzarea publică a
actorului responsabil.

Ø Sancțiuni economice și diplomatice: Impunerea de restricții asupra
entităților sau persoanelor implicate.

Ø Contra-măsuri cibernetice proporționale: O ripostă în spațiul cibernetic care nu
depășește amploarea atacului inițial și care respectă principiile dreptului
internațional.

Aceste acțiuni evită escaladarea la un
conflict militar deschis, menținând în același timp presiunea asupra actorului
ostil.

Războiul hibrid cu actori nestatali

Un alt aspect complex este conflictul cu
grupări non-statale, precum “hacktiviștii” sau rețelele criminale
folosite ca proxy. În aceste cazuri, dreptul internațional al
conflictelor armate (DIU) se aplică doar dacă se îndeplinesc două condiții:

Ø Organizarea grupului armat nestatal: Grupul trebuie să aibă o structură de
comandă și control clară.

Ø Intensitatea violenței: Actele de violență trebuie să aibă o
frecvență și o gravitate care să le diferențieze de simple acte de terorism sau
de criminalitate organizată.

În absența acestor condiții, un stat
acționează în baza legislației interne de ordine publică și antiterorism. Cu
toate acestea, doctrina “unwilling or unable” (ne-dispus sau
ne-capabil) permite unui stat să acționeze militar pe teritoriul altui stat
care nu dorește sau nu poate controla grupările nestatale de pe teritoriul său,
o doctrină intens contestată, dar tot mai des utilizată în contextul luptei
împotriva terorismului.

Implicații pentru România și viitorul
dreptului internațional

Pentru România, în calitate de stat de
frontieră NATO, aceste implicații juridice sunt vitale. Capacitatea de a face
față atacurilor hibride necesită nu doar un răspuns militar și tehnic robust,
ci și o solidă fundație legală. Un atac asupra infrastructurii critice a
României ar putea, teoretic, să invoce Articolul 5. Recunoașterea acestui fapt
de către Alianță, dar și de către dreptul internațional, consolidează poziția
strategică a României. În final, evoluția constantă a amenințărilor din
“zona gri” impune o continuă adaptare și clarificare a dreptului
internațional, o provocare pe care comunitatea internațională trebuie să o
abordeze.

Contextul geo-strategic extins și rolul
României în NATO și UE

Pentru a înțelege pe deplin rolul României,
este esențial să plasăm situația sa într-un context geo-strategic mai larg.
Conflictul din Ucraina și acțiunile destabilizatoare ale Rusiei în regiune au
reconfigurat prioritățile de securitate la nivelul NATO și al Uniunii Europene.
În acest nou peisaj, România a devenit un punct de referință, nu doar din punct
de vedere militar, ci și economic și diplomatic.

Țara este un coridor de transport esențial
pentru asistența militară și umanitară către Ucraina, ceea ce îi conferă o
importanță strategică majoră. Infrastructura sa, inclusiv porturile de la Marea
Neagră și rutele terestre, este vitală pentru fluxul de provizii. Astfel,
România nu este doar un simplu membru al alianței, ci un nod logistic
crucial pentru întreaga operațiune de sprijin a Ucrainei.

Pe lângă contribuțiile militare și
logistice, România joacă un rol activ în dialogul politic european. Mesajele de
la Bruxelles despre reziliența civilă și cooperarea de securitate cu Marea
Britanie, alături de inițiativele franco-germano-britanice (“E3[11]“),
sporesc greutatea României în procesul decizional al flancului estic. Prin
participarea la aceste formate de cooperare, țara își poate promova interesele
și poate contribui la modelarea politicilor de securitate ale Europei.

În concluzie, România a depășit statutul de
simplă țară-gazdă pe flancul estic și a devenit un pilon strategic activ.
Adaptându-se la noile forme de conflict hibrid și investind masiv în
securitatea sa, țara nu doar că își apără propriile interese, dar contribuie în
mod esențial la stabilitatea și securitatea întregii Europe.

Pentru a naviga
însă cu succes prin aceste provocări, România trebuie să se concentreze pe
consolidarea unei strategii de reziliență cibernetică pe mai multe niveluri.
Aceasta include investiții continue în reziliența GNSS a infrastructurilor
critice, prin adoptarea de sisteme multi-constelație (GPS/Galileo/GLONASS) și
de tehnologii anti-bruiaj, care să asigure continuitatea operațională chiar și
în scenarii de bruiaj sever. Integrarea capabilităților de război electronic și
cibernetic în sistemele de apărare aeriană, precum Patriot și SAMP/T, este la
fel de crucială, deoarece permite detectarea și neutralizarea amenințărilor din
spectrul electromagnetic.

Un alt aspect
esențial este colaborarea internațională, care depășește alianțele
tradiționale. În contextul global actual, România trebuie să valorifice
parteneriatele strategice cu statele europene, cum ar fi inițiativele
franco-germano-britanice (“E3”), pentru a participa la proiecte de
apărare comună și a-și consolida poziția în lanțul decizional european. De
asemenea, participarea activă la organisme specializate precum Centrul European
de Competențe în Securitate Cibernetică (ECCC), Echipa de Răspuns la Incidente
Cibernetice a UE (CRRT) și Centrul de Excelență NATO pentru Apărare Cibernetică
(CCDCOE) este vitală pentru a menține un nivel ridicat de expertiză și
interoperabilitate.

Problema războiului
cibernetic reprezintă o amenințare critică pentru România și regiunea sa, chiar
și în contextul unor noi alianțe globale și al unui suport potențial mai puțin
direct din partea SUA. Vulnerabilitatea infrastructurii, necesitatea de a reconfigura
alianțele și riscul unui efect de domino impun o abordare proactivă și robustă.
Capacitatea de a dezvolta o apărare cibernetică solidă, de a investi în
reziliența infrastructurilor critice și de a coopera cu parteneri de încredere
devine la fel de importantă ca investițiile în sisteme militare tradiționale.
Prin adaptarea continuă la dinamica geo-strategică și prin dezvoltarea
capacităților sale hibride, România își poate consolida rolul de furnizor de
securitate, asigurând stabilitatea pe flancul estic al NATO și contribuind la
securitatea Europei în ansamblu.

[1] https://www.info.gouv.fr/actualite/revue-nationale-strategique-preparer-la-france-a-leventualite-dune-conflit-majeur-en-europe

[2] https://www.defense.gouv.fr/sites/default/files/operations/20240219_CABCEMACOM_DP_AIGLE_UK_.pdf

[3] https://www.defenseromania.ro/baza-57-aeriana-de-la-mihail-kogalniceanu-va-deveni-hub-strategic-regional-pentru-nato_633355.html

[4] https://news.lockheedmartin.com/2023-11-13-Lockheed-Martin-to-Partner-with-Multiple-European-Companies-on-F-16-Training-Center-in-Romania

[5] https://apnews.com/article/europe-leyen-plane-radar-russia-jammed-51fa78294c2d0464dce5fd24dd4f273b

[6] https://cyberlaw.ccdcoe.org/wiki/Non-international_armed_conflict

[7] https://legal.un.org/repertory/art51.shtml

[8] https://www.rompos.ro/index.php/informatii-tehnice/sisteme-gnss

[9] https://meta-defense.fr/ro/2024/07/19/samp-t-ng-plus-performant-que-patriot/

[10] https://ccdcoe.org/research/tallinn-manual/

[11] https://www.chathamhouse.org/2025/07/after-brexit-e3-new-treaty-puts-uk-germany-and-france-back-heart-european-security