EXCLUSIV. Mai este România un jucător viabil în bătălia geostrategică de la Marea Neagră? INTERVIU cu contraamiralul (rtr.) dr. Constantin Ciorobea
Situată pe flancul estic al NATO, România constituie un bastion
militar semnificativ pentru Alianță în contextul războiului din Ucraina și a
presiunilor constante exercitate de Federația Rusă în bazinul Mării Negre.
În
acest sens, contraamiralul în retragere dr. Constantin Ciorobea mi-a declarat,
într-un interviu acordat în exclusivitate, că România trebuie să dezvolte un
nou model de cooperare bazat pe implicarea directă a NATO și a UE la Marea Neagră, o zonă care cuprinde o serie
de aspecte nerezolvate, aflată multă vreme sub influența echilibrului de putere
dintre Rusia și Turcia. Potrivit acestuia, România
trebuie să pledeze pentru stabilirea unei misiuni de patrulare maritimă, sub
comandă NATO, în Marea Neagră, constituită în jurul unui grup naval regional,
pentru asigurarea securității maritime.
Contraamiralul
(rtr.) dr. Constantin Ciorobea
este președintele Asociației Clubului Amiralilor și a fost Locţiitor al
Şefului Statului Major al Forţelor Navale şi comandant al Componentei
Operaţionale Navale. Pe parcursul acestui interviu, mai puteți citi despre
Neptun Deep, înzestrarea Forțelor Navale Române, afacerea eșuată a corvetelor, programul
SAFE, războiul hibrid, înzestrarea cu submarine și rachetele antinavă Naval
Strike Missile (NSM).
Sebastian Rusu: Fostul președinte al României, Traian
Băsescu declara în septembrie 2005, că Moscova tratează Marea Neagră ca pe un
lac rusesc, iar pentru a stopa acest lucru era necesar „un task force operativ”
format din militari europeni și americani. Cum se vor poziționa Rusia și NATO
în Marea Neagră la încheierea războiului din Ucraina? Cum ar trebuie să joace
România în chestiunea strategică a Mării Negre?
Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Marea
Neagră, așa cum este subliniat în Doctrina maritimă a Federației Ruse, 31 iulie
2022, este considerată zonă importantă pentru asigurarea intereselor naționale
ale Federației Ruse. Ea reprezintă un obiectiv strategic cheie al Rusiei,
pentru că reprezintă o parte a zonei tampon dorită de Federația Rusă, dar și
pentru faptul că din acest spațiu Kremlinul poate construi și apoi proiecta
capacități în Caucaz, Balcani, Orientul Mijlociu și chiar în Estul Mediteranei.
Acționând astfel pentru a intimida statele învecinate și continuând în acest
fel războiul hibrid pentru influențarea politicii Ucrainei, Republicii Moldova
și a statelor din regiunea Caucazului, privind relațiile acestora cu NATO sau
UE.
Pe
de altă parte viziunea Turciei privind Marea Neagră este fundamentată pe
viziunea strategică a acesteia, care pune pe primul loc suveranitatea și
interesul național în fața oricărei alianțe, iar Convenția de la Montreux din
1936 nu este un simplu tratat, ci este considerată coloana vertebrală a
securității regionale. Turcia dorește să mențină și să impună propria viziune
privind securitatea în regiunea Mării Negre, care în trecut a avut la bază
echilibrul de putere între Rusia și Turcia.
Acest
model bazat pe echilibrul de putere la nivel regional a generat o serie de
inițiative de securitate ale unor organizații internaționale, pentru rezolvarea
situațiilor tensionate la nivel regional, cum ar fi Organizația pentru
Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Organizația de Cooperare la Marea
Neagră (BSEC). Dar aceste organizații au eșuat în realizarea securității
regionale și nu au putut descuraja sau preveni actele de agresiune ale Rusiei împotrivă
țărilor din regiune, în condițiile în care elementul central al proiectelor de
securitate regională a constat în rezolvarea tensiunilor fără implicarea NATO
sau UE, permițând în acest fel negocierile directe între Turcia și Federația
Rusă.
Regiunea
Mării Negre a reprezentat și reprezintă o zonă care cuprinde o serie de aspecte
nerezolvate, fiind de foarte multă vreme sub influența echilibrului de putere
dintre Rusia și Turcia, iar securitatea zonală aflată la discreția celor două
țări a devenit principala caracteristică a zonei. Menținerea statutului de mare
închisă a făcut posibil ca Rusia să aibă avantaj militar în Marea Neagră, iar
aceste interese comune ale Rusiei și Turciei, nu pot fi liniștitoare atunci
când vorbim despre securitatea din zonă. România, Ucraina, Georgia, chiar și
Bulgaria sunt interesate de o prezență mai mare a SUA, a NATO și UE în Marea
Neagră, pentru a realiza un mediu de securitate stabil în regiune, favorabil
dezvoltării.
Având
în vedere provocările curente din mediul de securitate internațional și
regional, trebuie folosite toate oportunitățile pentru asigurarea securității,
a dezvoltării durabile și a stabilității politice, dar toate acestea pot deveni
realitate doar prin angajarea NATO și UE în aceste procese regionale,
asemănător modelului de securitate dezvoltat în Marea Baltică. Fără o astfel de
abordare regiunea va rămâne o zonă de conflict, unde dezvoltarea economică și
bunăstarea cetățenilor se va face lent, sub ritmul de dezvoltare mondial,
aflată constat la cheremul și sub influența intereselor și amenințărilor celor
două puteri regionale.
Fără
a nega rolul special al Turciei în regiune și a prevederilor Convenției de la
Montreux, România trebuie să sublinieze foarte clar că nu mai poate fi vorba de
aranjamente de securitate reduse la nivel regional și că este momentul
dezvoltării unui nou model de cooperare la Marea Neagră, bazat pe implicarea
directă a NATO și UE și în care fiecare stat din regiune are rolul său.
Experiența anilor 2000 a arătat ineficiența inițiativelor regionale de
cooperare și creștere a încrederii și a fost scoasă în evidență necesitatea
realizării unei construcții de securitate, care să asigure o descurajare
credibilă a forțelor agresoare și revizioniste din întreaga regiune.
Privind
securitatea maritimă a Mării Negre, eu consider că România trebuie să pledeze
pentru stabilirea unei misiuni de patrulare maritimă, sub comandă NATO, în
Marea Neagră, constituită în jurul unui grup naval regional. Acest lucru poate
fi realizat prin extinderea misiunii Grupului operativ pentru combaterea
minelor marine în Marea Neagră – „MCM Black Sea”, prin promovarea la nivelul
NATO a necesității constituirii unei grupări permanente rotative NATO în
regiune, sub comandă NATO. De asemenea trebuie acționat pentru invitarea
statelor partenere din regiune să participe la această grupare.
Grupul Naval regional trebuie completat prin constituirea
unui comandament aflat în subordinea NATO Allied Maritime Command/
Comandamentul Maritim Aliat al NATO, responsabil cu activitățile de instruire,
planificarea, pregătirea și coordonarea tuturor activităților militare aliate
și partenere din regiune.
Un
alt aspect important privind securitatea regională este determinat de faptul că
Marea Neagră are un specific aparte privind accesul (prevederile Convenției de
la Montreux), diferit de prevederile comune ale dreptului maritim
internațional. Prin urmare România trebuie să își promoveze propria viziune
privind modul de realizare a unei apărări credibile la litoral, în largul mării
și în mediul submarin. Pornind de la această viziune se pot integra
capabilități ale aliaților și partenerilor din regiune și mai ales se pot
dezvolta proiecte comune de construcții nave, submarine, elicoptere, dar și
promovarea dislocării în regiune a capabilităților fără pilot aliate destinate
supravegherii, luptei antinavă și antisubmarin.
Solicitarea
de sprijin pentru îmbunătățirea capacităților de supraveghere și identificare a
țintelor, continuarea asigurării prezenței forțelor aeriene aliate în regiune,
desfășurarea de capabilități de rachete antinavă, sisteme de apărare
antiaeriană stratificată, sisteme de rachete balistice, sisteme fără pilot
aeriene, navale și submarine. Aceste sisteme pot fi dislocate în România în
regim rotațional, pentru participarea la exerciții și trebuie subliniat că astfel
de sisteme nu se supun prevederilor Convenției de la Montreux.
O altă direcție de acțiune în domeniul apărării,
pentru sprijinul statelor aliate din Marea Neagră, poate fi realizată de SUA și
aliați prin asigurarea proiecției puterii maritime din Marea Mediterană sau de
la litoral, prin executarea misiunilor de supraveghere a spațiului maritim și
submarin, iar aliații NATO, din regiune să dețină platforme navale de pe care
pot opera în larg o gamă diversificată de drone aeriene, navale și submarine
(asigurate prin programe comune de către Alianță) și care nu se supun prevederilor
Convenției de la Montreux.
Dar
cel mai important lucru pentru România și Forțele Navale este reprezentat de
asigurarea unei descurajări credibile prin
dotarea cu: nave care să permită supravegherea și apărarea liniilor de
comunicație maritimă și a obiectivelor economice din ZEE, care pot acționa la
distanțe mari de litoral, dotarea cu rachete cu rază lungă de acțiune; diferite
sisteme de senzori și armament antisubmarin și împotriva navelor de suprafață,
poate chiar dispuse pe mijloace fără pilot;
achiziționarea de submarine capabile să lanseze rachete de croazieră sau
mijloace fără pilot. De asemenea având în vedere prevederile Convenției de la
Montreux, trebuie identificate modalități pentru implicarea directă a NATO la
întărirea sistemului de apărare regional. Prin urmare, pot fi aduse pe Dunăre
ambarcațiuni Aliate rapide și de dimensiuni mai mici (chiar fără pilot)
înarmate cu rachete navă-navă, sau rachete cu rază lungă de acțiune. Dunărea
de asemenea trebuie să fie privită de către NATO ca o cale logistică viabilă
pentru asigurarea transporturilor.
Sebastian Rusu: De ce a îngropat statul român
procedura pentru dotarea Forțelor Navale cu patru noi corvete în perioada
2017-2020, deși în urma licitației organizată în 2019, asocierea dintre grupul
Naval Group (Franța) și Șantierul Naval Constanța a ieșit câștigătoare?
Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Pentru
a explica epopeea programului de înzestrare cu nave necesare apărării
intereselor României la Marea Neagră și a protejării infrastructurii maritime
critice se impune prezentarea principalelor etape.
Astfel
în 2007, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condus de președintele
Traian Băsescu, urmare a informării făcută de Statul Major General, declara că
programul de înzestrare „Corvetă multifuncțională” este de importanță
strategică pentru România. De asemenea trebuie subliniat că în condițiile în
care România era membră NATO, acest program era destinat inclusiv respectării unor
angajamente asumate de România față de NATO.
Până
în anul 2016, nu a fost aprobată finanțarea programului, moment în care Guvernul
condus de premierul Dacian Cioloș a luat hotărârea de a atribui direct firmei
olandeze DAMEN contractul de construcție a celor patru corvete și modernizarea
fregatelor T22.
Dar
la sfârșitul anului 2016 au loc alegeri parlamentare, câștigate de PSD, iar
noul parlament a anulat hotărârea fostului guvern. Moment în care fostul
prim-ministru Dacian Cioloș spunea că motivul blocării contractului cu DAMEN ar
fi fost unul strict politic.
În
2018, avem o hotărâre de guvern care prevedea achiziția corvetelor să se
realizeze printr-o achiziție publică deschisă, licitație câștigată de
„Asocierea Naval Grup Franța și Șantierul Naval Constanța”. În 2023, Ministerul
Apărării a anunțat că a anulat licitația pentru construcția și achiziția a
patru corvete în condițiile în care firma franceză Naval Group, nu a semnat
acordul-cadru în termenele solicitate.
În
concluzie, politicienii decid bugetul și prioritățile la nivel național, banii
pot fi direcționați către sănătate, învățământ, dezvoltare economică, alte
proiecte sau dotarea armatei. De aceea poate că cea mai bună explicație
privind situația programului „corvete” a fost oferită de fostul ministru al
Apărării, care la solicitarea Europei Libere să explice renunțarea în 2018 la
funcția de ministru al Apărării și eșecul dotării Forțelor Navale, Mihai Fifor
a declarat doar: „Nu vreau să comentez!”
Sebastian Rusu: România a semnat în decembrie 2025 un
contract de peste 200 de milioane de euro pentru achiziția unei corvete ușoare
din clasa HISAR, produsă în Turcia de ASFAT, pentru a moderniza Forțele Navale?
Care ar fi miza reală a acestei achiziții în contextul în care planează
suspiciuni că nu ar putea fi compatibilă cu sistemele de rachete americane de
ultimă generație Naval Strike Missile (NSM), cumpărate de România?
Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Achiziția
corvetei ușoare din Turcia a fost necesară pentru asigurarea în timpul cel mai
scurt a unei nave capabile să asigure în mod credibil descurajarea acțiunilor
hibride din domeniul maritim. Nava va ajunge în România până la mijlocul verii,
iar până la sfârșitul anului va fi gata de acțiune. Trebuie de asemenea
subliniat faptul că nava va costa 265 milioane de euro, iar cele două nave de
patrulare maritimă din programul SAFE costă 700 milioane euro.
Echipamentele aflate la bordul navei sunt
interoperabile NATO, sistemul de propulsie este produse în Germania și echipamentele
de comunicații sunt producție Marea Britanie. Nava are la bord sistemul
de luptă antisubmarin inclusiv torpile, de asemenea are în dotare un tun
principal MKE 76/62 mm și un tun antiaerian Aselsan GOKDENIZ calibru 35 mm,
ambele turcești.
Privind acțiunile împotriva acțiunilor hibride
consider important că nava are la bord un sistem aerian fără pilot, un sistem
Bayraktar navalizat. Sistemul este integrat pentru a opera de la bord asigurând
posibilitatea executării misiunilor de supraveghere a spațiului maritim de
interes și protecția infrastructurii critice.
Privind rachetele anti-navă NSM, dotarea navei se
va face în țară, iar o cauză a acestei abordări poate fi reprezentată de faptul
că echipamentele necesare pentru instalarea sistemului la bordul navei nu pot
fi achiziționate în timp scurt urmând a fi achiziționate în perioada următoare,
iar până atunci nava va putea desfășura misiuni în spațiul maritim de interes. Privind
compatibilitatea, aceasta este asigurată în condițiile în care pentru
instalarea la bord se va folosi aceeași abordare ca în cazul modernizării
navelor purtătoare de rachete și a fregatelor T22.
Sebastian Rusu: Politicienii de la București s-au
lăudat recent în presă cu suma de 9,6 miliarde euro acordată prin programul
SAFE pentru înzestrarea Armatei Române. Cum ar fi trebuit împărțiți acești bani
astfel încât Forțele Navale să poate face față la Marea Neagră războiului
hibrid rusesc? De ce credeți că lipsesc dronele navale din bogata listă de
achiziții pentru Armată?
Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Pentru
a analiza modul cum pot fi folosite fondurile din Programul de Înzestrare/SAFE
pentru Forțele Navale trebuie menționat faptul că programele de achiziție
individuale trebuie semnate până la 31 mai 2026, iar până în 2030 toate sumele
alocate din SAFE trebuie să fie cheltuite.
Programele navale de înzestrare de regulă se derulează
pe perioade mari de timp. Spre exemplu Programul strategic de înzestrare „Corvetă
multifuncţională” aprobat de guvern în 2016 și abrogat de guvernul Grindeanu,
în martie 2017, prevedea construcția primei corvete în interval de 3 ani și a
tuturor celor 4 corvete într-o perioadă de maximum 7 ani. Trebuie avut în
vedere că la momentul respectiv toate detaliile privind echipamentele și
sistemele de armament erau clarificate, inclusiv sursele de aprovizionare.
Având
în vedere limitările prezentate un astfel de program „Corvetă multifuncţională”
sau de înzestrare cu submarine nu pot fi incluse.
Personal consider că programele de înzestrare pentru
Forțele Navale (2 nave de patrulare maritimă/OPV, 2 vedete de intervenție
pentru scafandrii, 7 sisteme de rachete navale/ NSM, 2 sisteme navale de
apărare aeriană cu rază foarte scurtă) incluse în SAFE sunt necesare, dar cel
mai important pot fi duse la îndeplinire.
De
asemenea trebuie subliniat faptul că producția în țară a acestor nave poate fi
influențată de modul în care va fi clarificat litigiul nesoluționat, dintre
statul român și Grupul olandez Damen, privind datoriile. Șantierul Damen este
singurul, care în acest moment fără investiții suplimentare, este în măsură să
construiască nave militare.
Privind
dronele destinate Forțelor Navale, acestea sunt incluse în cele 56 Sisteme de
drone pentru supraveghere și culegere de informații aflate în programul SAFE.
Iar, pe de altă parte, marina română are în atenție dotarea cu drone de
diferite tipuri pentru toate mediile: drone aeriene, drone de suprafață și
dronele submarine.
Astfel, anul acesta va fi primit, până în sfârșitul
anului, primul sistem V-BAT (4 aparate per sistem) din SUA. Dronele MQ-35A
V-BAT sunt drone de ultimă generație, cu lansare și aterizare pe verticală,
dezvoltate de compania americană Shield AI. Dronele au fost folosite și în
Ucraina și au arătat o rezistență sporită la tentativele de bruiaj ale forțelor
rusești. Dronele vor fi folosite de la bordul navelor și au o rază de acțiune
de peste 150 Km, iar operarea de la bordul navelor permite executarea misiunilor
de cercetare, de supraveghere, de lovire la distanțe foarte mari, în toată zona
economică exclusivă. De asemenea, Forțele
Navale au în dotare drone MCM (destinate luptei antimină), drone de cercetare
și de descoperire a minelor derivante, care deja au fost identificate în zona
de responsabilitate.
Privind
contracararea războiului hibrid în mediul maritim, navele de patrulare maritimă
și vedete de intervenție pentru scafandrii aflate în programul SAFE se pot
adăuga necesarului de capabilități destinate îndeplinirii acestor misiuni.
Sebastian Rusu: Avem moștenire din perioada Pactului
de la Varșovia un submarin diesel cumpărat de Republica Socialistă România în 1986 din URSS, care din diferite motive nu
a putut fi modernizat după revoluția din decembrie 1989. Mai este acesta util
în pregătirea marinarilor în contextul în care a devenit un muzeu plutitor?
Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Submarinul
Delfinul a ieșit din operativitate în anii 90, când trebuia să intre în
reparații capitale, iar la momentul respectiv n-a fost posibilă modernizarea.
Nava a rămas în dotarea Forțelor Navale din mai multe considerente printre care
aș sublinia un prim aspect ce este reprezentat de nevoia menținerii prezenței
în luarea deciziilor la nivel internațional privind mediul submarin. Adică se
pot lua decizii privind activitățile submarine și tot ce înseamnă mediul
submarin, fără a participa la luarea deciziilor cacă nu ai mijloace submarine.
De
asemenea, prin păstrarea navei s-a avut în vedere menținerea antrenamentului
pentru desfășurarea acțiunilor în mediul submarin, astfel a fost păstrată o
adevărată școală pentru submariniști.
Poate că ar fi important să subliniez faptul că
antrenamentul la bordul submarinului Delfinul este completat cu perioade de
pregătire la bordul submarinelor aparținând țărilor membre NATO. Astfel, în
perioada septembrie-octombrie 2023, opt militari din Forțele Navale Române au
participat la Programul de Instruire pentru Submariniști la Școala de Instruire
pentru Submariniști din cadrul Divizionului de Submarine a Forțelor Navale
Portugheze, iar în perioada 27 octombrie – 5 decembrie 2025, au participat trei
tineri ofițeri.
În
cadrul cursului, marinarii militari români au parcurs module complexe de
instruire care au cuprins operații sub apă, suportul logistic și mentenanța
submarinului, comunicații, elemente constructive a platformei, evaluarea
pagubelor și salvare din submarinului avariat. De asemenea, reprezentanții
Forțelor Navale Române au executat un modul de instrucție în imersiune la
bordul submarinului portughez- NRP „Arpao”, în Oceanul Atlantic.
Submarinul reprezintă o capabilitate importantă pentru
asigurarea unei descurajări credibile la Marea Neagră, iar România trebuie să
acorde atenția cuvenită dotării cu submarine. Forțele Navale au datoria de a
menține un nucleu de militari care pot opera în timpul cel mai scurt o astfel
de navă, dacă factorul politic va aproba o astfel de achiziție.
Sebastian Rusu: În mai 2023, oficialitățile de la
București anunțau că statul român va cumpăra 2 submarine Scorpene de la Naval
Group pentru circa 2 miliarde de euro. Ce se mai întâmplă cu această achiziție?
Este acest tip de submarin din clasa Scorpene o alegere utilă pentru Forțele
Navale, dacă achiziția va fi finalizată?
Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Privind
necesitatea dotării cu submarine a Forțelor Navale aș începe prin a prezenta
cadrul legislativ al Mării Negre, din punct de vedere a normelor
internaționale. Convenția de la Montreaux, prevede unele limitări privind
accesul navelor militare aparținând statelor care nu sunt riverane, dar cel mai
important aspect este reprezentat de faptul că submarinele țărilor din afara
regiunii nu pot intra în Marea Neagră nici în timp de pace.
Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a
demonstrat utilitatea angajării în luptă a submarinelor în condițiile în care
Rusia s-a apropiat cu submarinele de litoralul ucrainean și au ocupat poziții
de lansare a rachetelor din imersiune fără a fi atacate.
Pornind de la aceste aspecte consider că România
trebuie să se doteze cu submarine pentru a obține o descurajare credibilă în
domeniul maritim. Trebuie avut în vedere că principalul atu al unui submarin
este reprezentat de faptul că se poate afla undeva în Marea Neagră, fără ca
poziția acestuia să fie ușor de descoperit. Practic adversarul știe că un
submarin a fost dislocat pe mare, dar nu știe unde se află, ce obiective și ce
misiune are de îndeplinit la un anumit semnal.
Privind
submarinele Scorpene, ele sunt în dotarea forțelor navale din Chile, Malaiezia,
India, Brazilia și au capabilități moderne inclusiv posibilitatea lansării de
rachete din imersiune. Aceste submarine sunt eficiente în executarea misiunilor
de cercetarea pentru recunoaștere și culegerea de informații la nivel operativ
– strategic, pot executa acțiuni de luptă împotriva navelor de suprafață și
submarinelor inamice, dar și a obiectivelor de la litoral, departe de bazele
navale proprii.
Privind
stadiul programului, ca orice program de investiții în economie sau înzestrare
militară, se află sub direcționarea directă a politicienilor, și mă rezum la a
prezenta poziția domnului Marcel Ciolacu în toamna lui 2023, atunci premier al
României: „ Eu, ca premier, nu sunt unul dintre cei care consideră că e o
urgență înzestrarea Armatei României cu cele două submarine (…) Nu consider
în acest moment că România are nevoie de două submarine. Cred că altele sunt
prioritățile”. Politicul gestionează bugetul, iar dacă voința politică
va continua să considere prioritar panseluțele, bordurile și parcurile lângă păduri
nu putem vorbi de investiții care să genereze progres sau achiziții necesare
armatei României.
Din
păcate achiziția de submarine nu poate fi inclusă în Programul de Înzestrare
(SAFE/Fondul European de Apărare) în condițiile în care fondurile trebuie
cheltuite până la finalul lui 2030, iar în acest context consider că reluarea
discuțiilor privind o astfel de achiziție poate avea loc după 2030.
Dar
datoria noastră, a analiștilor militari este de a prezenta analize privind
situația din regiune, necesitatea elaborării unei Strategii la Marea Neagră și
a capabilităților necesare dotării Forțelor Navale pentru a răspunde
amenințărilor hibride, dar cel mai important pentru a realiza o descurajare
credibilă în regiune. Submarinele, vorbesc de cele franțuzești, au
capabilitatea de a lansa rachete navă-navă și bineînțeles navă-obiective de la
litoral. În aceste condiții, gândiți-vă că se pot poziționa oriunde în Marea
Neagră și pot alege aproape nestingherite obiectivele care vor fi lovite.
Pe
de altă parte, prezența unor submarine, la o distanță față de litoralul
românesc, poate asigura identificarea anumitor ținte care să fie după aceea
lovite de aviație sau de rachetele de la bordul navelor sau de la litoral, în
condițiile în care nu toate țintele care sunt pe mare pot fi descoperite până
la bătaia maximă a rachetelor de coastă, spre exemplu. În aceste condiții, da,
submarinele pot reprezenta un plus pentru forțele navale.
Submarinul reprezintă principalul mijloc care asigură
dislocarea în adâncimea dispozitivului inamic, departe de litoralul României,
pentru identificarea mișcărilor de forțe și mijloace, pentru a permite
alertarea forțelor proprii și asigurarea un răspuns adecvat pe mai multe
aliniamente defensive dacă situația strategică o va impune.
De
asemenea submarinele reprezintă capabilități deosebite pentru prevenirea
acțiunilor hibride asupra infrastructurii critice din mediul maritim. Deci, din
aceste considerente, submarinele reprezintă o capabilitate importantă pentru
România, dar și pentru UE și NATO având în vedere specificul Mării Negre.
Sebastian Rusu: Naval Strike Missile este o rachetă de
precizie, cu rază lungă de acțiune, capabilă să neutralizeze ținte maritime sau
terestre aflate la peste 100 de mile nautice distanță. Cum vor putea fi
utilizate aceste rachete de forțele noastre navele în contextul în care nu avem
încă nicio navă modernizată, iar sistemele de pe acestea sunt de fabricație
sovietică?
Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: ra
este o rachetă anti-navă, care poate neutraliza și ținte terestre, dezvoltată
de compania norvegiană Kongsberg Defence & Aerospace (KDA). NSM este o
rachetă de generația a cincea, cu o semnătură radar scăzută și care poate evita
radarele și sistemele de apărare inamice prin manevre performante de evitare și
zbor la nivelul mării.
Această
rachetă a fost inițial produsă în varianta navă-navă, iar ulterior au fost
produse sisteme pentru rachetele de coastă, rachete care pot fi lansate de pe
submarin, iar în prezent Spania analizează posibilitatea lansării de pe
elicopter.
Privind
dotarea Forțelor Navale ale României în cursul acestui an începe livrarea
sistemelor de rachete de coastă, dar și inițierea modernizării navelor
purtătoare de rachete și a celor două fregate T22.
În
cadrul procesului de modernizare navele vor fi dotate cu sisteme radar
compatibile cu această rachetă și un centru de comandă pentru a permite
prelucrarea datelor de lansare, executarea focului, dar și prelucrarea datelor
primite de la alte mijloace de supraveghere (nave, elicoptere).
Același
proces va fi urmat și pentru dotarea corvetei ușoare, produse în Turcia, care
va intra în dotarea Forțelor Navale în această vară.
Sebastian Rusu: Este România capabilă potrivit
dreptului mării și-n baza articolului 5 din tratatul NATO să își securizeze
perimetrul Neptun Deep unde ar fi gaze estimate la circa 4o miliarde de dolari
în fața unui posibil război hibrid rusesc în această zonă economică a Mării
Negre?
Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: În
conformitate cu prevederile Convenției Națiunilor Unite privind dreptul
mării/1982, statul riveran are dreptul de a construi, exploata și utiliza
insule artificiale și instalații. De asemenea statul riveran poate să
stabilească în jurul acestor insule artificiale sau instalații, zone de
securitate de până la 500 m.
Privind
Tratatul Atlanticului de Nord, acesta nu acoperă acțiunile hibride și în aceste
condiții nu se poate face apel la articolul 5 în cazul acțiunilor hibride în
Zona Economică Exclusivă. În schimb, se poate invoca articolul 4, solicitarea
de consultări în momentul în care „este amenințată integritatea teritorială,
independența politică sau securitatea vreuneia dintre Părți”. Dar este
important de subliniat și prevederile articolului 3, care prevede „Părțile,
acționând individual sau colectiv, prin dezvoltarea propriilor lor mijloace și
prin acordarea de sprijin reciproc în mod continuu și eficace, își vor menține
și dezvolta capacitatea individuală și pe cea colectivă de a rezista unui atac
armat.”
Iar
modul în care acționează țările în regiunea Mării Baltice este relevantă, unde
în perioada 2014-2024, au fost documentate peste 200 de incidente în care a
fost implicată Rusia. Cele mai multe acțiuni au fost destinate colectării de
informații despre infrastructura subacvatică, s-au executat atacuri care au
vizat cablurile și conductele submarine și atacuri hibride asupra
infrastructurii critice a Europei. Ca răspuns la astfel de acțiuni hibride o să
prezint acțiunile țărilor din regiunea baltică, dar și alte modalități de
acțiune destinate monitorizării și intervenției, astfel
–
În Marea Baltică a fost constituită
o Forță Expediționară Comună (JEF), dar în același timp se execută și monitorizarea
navelor rusești care fac parte din “Flota Fantomă” în apele Europei de Nord, în
timp real, pentru a proteja infrastructura submarină critică. Această forță
expediționară ajută la protejarea platformelor, cablurilor și conductelor
subacvatice atât împotriva actelor deliberate de sabotaj, cât și a cazurilor de
neglijență extremă. Astfel în vederea protecției infrastructurii critice
autoritățile finlandeze au confiscat petrolierul rus „Eagle S“ după ce
autoritățile locale au deschis o anchetă penală în ceea ce ei consideră un act
criminal agravat. Autoritățile consideră că nava a tăiat un cablu de transmisii
date prin târârea ancorei pe fundul mării.
–
Se poate executa
monitorizarea traficului maritim și blocarea accesului navelor suspecte în
apele teritoriale, astfel autoritățile din Germania au inspectat petrolierul
„Arcusat” (statul de pavilion al navei era neclar după mai multe schimbări),
apoi au forțat nava suspectată că face parte din Flota Fantomă, să nu se
apropie de apele teritoriale, invocând nereguli în documentația și identitatea
acesteia.
–
O altă inițiativă
importantă, pentru monitorizarea traficului maritim, poate fi reprezentată de
blocarea accesului navelor suspecte și impunerea aplicării prevederilor UNCLOS,
inițiativă lansată în ianuarie 2026 de statele riverane Mării Nordului și Mării
Baltice (14 state mai puțin Rusia).
Inițiativa reprezintă un ghid comun pentru operațiunile de interdicție. Statele
solicită întregii comunității maritime internaționale să se asigure că membrii
echipajului sunt pregătiți și capabili să folosească abilitățile tradiționale
de navigație atunci când navigația prin satelit este inoperabilă sau bruiată.
De asemenea armatorii flotei din umbră sunt avertizați că trebuie să respecte
convențiile Organizația Maritimă Internațională (International Maritime
Organization/IMO), că pot folosi doar un singur pavilion și că navigația sub
două sau mai multe pavilioane este același lucru cu operarea ca o navă
apatridă, potrivit articolului 92/2 al Convenției Națiunilor Unite asupra
Dreptului Mării United (Nations Convention on the Law of the Sea/UNCLOS), (o
nava care navighează sub pavilioanele mai multor state, de care se folosește
după cum dorește, nu se poate prevala, față de orice stat terț, de nici una
dintre aceste naționalități și poate să fie asimilată unei nave fără
naționalitate).
–
Executarea controlului la
bord (dreptul de vizită) și arestarea navei, în conformitate cu prevederile
Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării (”… o nava de război care
întâlnește în marea libera o nava străină, …, nu o poate supune controlului
decât dacă are motive serioase de a bănui că această navă: … d) este fără
naționalitate ”). Intensificarea acțiunilor de control la bord și arestare a
navelor aflate sub sancțiuni reflectă intenția de aplicare directă și fermă a
sancțiunilor, dar și protecția intereselor maritime ale statelor respective.
Navele arestate au fost monitorizare, iar aceste practici au fost bine
documentate și astfel a rezultat faptul că ele manipulau sau opreau
transponderele Sistemului de identificare automată (Automatic Identification
System/AIS), pentru a ascunde mișcările navelor dar și numerele de identificare
maritimă. De asemenea au fost situații în care navele au navigat sub pavilion
fals fiind în mod evident apatride. Dacă toate aceste elemente converg,
intervenția directă devine posibilă în condiții specifice, documentabile, fără
a putea fi considerată o escaladare sau o încălcare a prevederilor Convenției
ONU asupra dreptului mării.
–
O altă măsură poate fi
reprezentată de pregătirea capabilităților destinate intervenției pentru
remorcare. Această măsură care devine tot mai importantă pentru țările care au
ieșire la mare în condițiile în care navele din Flota Fantomă au o stare
tehnică tot mai precară, iar posibilitatea unor catastrofe ecologice nu pot fi
excluse. De asemenea trebuie să luăm în calcul posibilitatea ca invocând
probleme tehnice o navă să fundarisească ancora (să o lase la apă) în mod
intenționat, apoi să lase ancora să derapeze (ancora nu este fixată de fundul marii),
deteriorând astfel în mod intenționat infrastructura maritimă critică
(cablurile sau conductele submarine), dar fără ca statul de pavilion să suporte
consecințele acestor acțiuni hibride, dar nici proprietarul navei nu poate fi
tras la răspundere în condițiile în care aceste nave nu au asigurări. Dacă
autoritățile nu intervin eficient în astfel de cazuri comunitățile din zona de
coastă și contribuabilii vor suporta costurile de reparare a infrastructurii
critice sau de curățare a poluării. Pentru a evita o astfel de situație în 9
ianuarie autoritățile din Germania au fost obligate să intervină. Petrolierul „Eventin”
parte a Flotei Fantomă, potrivit unei liste întocmite de organizația de
protecție a mediului Greenpeace, a suferit o pană la motor și se afla în derivă
pe Marea Baltică. A fost necesară intervenția autorităților germane și nava a
fost remorcată în portul Sassnitz.
Prin
analizarea măsurilor luate de alte state aliate și implementarea acțiunilor
prezentate România poate securiza investițiile din Zona Economică Exclusivă și
a infrastructurii critice aflate în domeniul maritim. De aceea România trebuie
să acționeze pentru a preveni, dar și pentru a asigura capabilitățile necesare
pentru a răspunde corespunzător unor astfel de acțiuni hibride.
Un
prim pas, care poate asigura implementarea modelelor folosite în Marea Baltică,
poate fi reprezentat de înființarea unui centru de monitorizare destinat
supravegherii permanente a situației din zona maritimă de interes, asemănător
Centrului de luptă antimină. Acesta va face o analiză în timp real a traficului
maritim și un schimb de informații despre navele de transport cu aliații sau
partenerii, identificarea poziției infrastructurii critice, integrarea
senzorilor de pe fundul mării proprii sau ai companiilor de exploatare și
transport gaze, fiind în măsură să acționeze pe mai multe direcții pentru
protecția infrastructurii critice și a intereselor naționale în mediul maritim.
O altă măsură importantă este reprezentată de
necesitatea dotării Forțelor Navale cu nave capabile să acționeze timp
îndelungat pe mare și în măsură să opereze de la bord drone de diferite tipuri,
pentru a asigura supravegherea unui spațiu maritim extins și intervenția rapidă
a forțelo
- Sebastian Rusu: Cum se vede
viitorul geostrategic al României la Marea Neagră dacă aceasta avantajează
Rusia, iar Marea Baltică NATO?
Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Acum
mai mult decât oricând a apărut o diferență evidentă între situația strategică
a Mării Baltice și a Mării Negre. Marea Baltică a devenit practic o mare NATO
urmare a atacului Federației Ruse asupra Ucrainei și a aderării la NATO a
Finlandei și Suediei.
Privind situația din Marea Neagră, Rusia
indiferent de modul în care se va termina războiul declanșat împotriva
Ucrainei, va continua să considere Marea Neagră ca un element critic pentru
menținerea legăturii cu oceanul planetar, dar și în realizarea unei zone tampon
de siguranță strategică, în realizarea obiectivului geopolitic propus, de a
proteja flancul sudic al Rusiei. De aceea, eu consider că în momentul angajării
serioase în negocierile pentru încetarea focului sau pentru un armistițiu,
Rusia va pune în discuție accesul și rolul viitor a Ucrainei în Marea Neagră,
inclusiv statutul orașului Odesa.
Astfel
în mod evident rolul Rusiei în Marea Baltică este diminuat, iar celelalte țări
riverane, care sunt toate membre NATO și UE vor acționa pentru realizarea unui
mediu de securitate corespunzător, obligând Rusia să accepte modelul propus.
Privind
Marea Neagră, în afară de interesele Federației Ruse trebuie analizată și
viziunea strategică a Turciei, care pune pe primul loc suveranitatea și
interesul național în fața oricărei alianțe, punând accent pe conceptul „Marea
Neagră pentru riverani”, o doctrină care are la bază inclusiv echilibrul de
putere între Rusia și Turcia.
De
aceea în această zonă situația este diferită, iar în analiza securității
regionale pe lângă interesele Rusiei și Turciei trebuie inclusă și influența mai
multor factori generați de intersectarea intereselor între NATO, UE, Federația
Rusă, Turcia, China și în viitor chiar India. Aceasta datorită faptului că în
regiune sunt două state UE, trei state membre NATO, două state partenere (dacă
includem Republica Moldova) și trebuie luată în calcul și China în condițiile
în care aceasta finanțează construcția portului de mare adâncime Anaklia, în
Georgia, investiție în valoare de 2,5 miliarde de dolari. Construcția acestui
port în Georgia, proiecție a intereselor geopolitice regionale ale Chinei,
parte din proiectul Coridorului de Mijloc (Middle Corridor) va influența
securitatea regională pentru că mărfurile care ajung pe coasta estică a Mării
Negre trebuie transportate pe coasta vestică, pentru a ajunge în Europa.
Analizând situația geostrategică doar din punctul de
vedere al Rusiei punem considera că aceasta va avea un rol mai important în
Marea Neagră față de rolul din Marea Baltică. De asemenea un alt model este
promovat de Turcia și constă în menținerea echilibrului de putere dintre Rusia
și Turcia, iar securitatea zonală să fie la discreția celor două puteri
regionale.
Dar
pentru a determina rolul real al Rusiei și Turciei în Marea Neagră trebuie să
luăm în calcul toți factorii prezentați anterior, iar reducerea securității
regionale la protejarea intereselor comune ale Rusiei și Turciei nu poate
constitui un proiect viabil.
Prin
construcția portului din Georgia și dezvoltarea rutei comerciale est-vest în
Marea Neagră, la care putem adăuga și proiectul strategic de coridor de
transport Ruta de transport „Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională”
(TRIPP – Trump Route for International Peace and Prosperity)
care va deveni un culoar major de transport, care va lega Azerbaidjanul de
Armenia și până în Europa, ce urmează să includă cale ferată, conducte de
petrol și gaze și rețele de fibră optică, poziția Turciei de control al
tranzitului în Marea Neagră prin strâmtori se reduce, astfel geografia și
interesele comerciale pot duce la o nouă viziune geostrategică regională.
România este interesată să asigure libertatea căilor
de comunicație în Marea Neagră pentru dezvoltarea comerțului, dezvoltarea și
protecția activităților economice desfășurate în Zona Economică Exclusivă a
Mării Negre, precum și dezvoltarea de proiecte care vizează diversificarea
accesului la resurse, creșterea capacității de interconectare și a
competitivității. Având în vedere aceste aspecte România va continua să susțină
permanent o implicare directă a UE și NATO în regiune.
În
contextul intersectării acestor interese geostrategice România poate juca un
rol de echilibru regional și de aceea trebuie să dezvolte o viziune proprie
privind securitatea în regiunea Mării Negre în cadrul NATO și UE, dar și prin
cooperarea cu Turcia, promovând o strategie comună a statelor riverane, să
devină vocea importantă a UE în Marea Neagră, să își crească influența în
domeniul securității energetice și în domeniul maritim. Dacă România folosește
această oportunitate istorică și va acționa inteligent, poate trece de la
statutul de țară din flancul estic, la cel de pivot central în regiunea extinsă
a Mării Negre.
România trebuie să profite de poziția unică în care se
află, riscurile sunt reale, iar oportunitățile sunt istorice. Dacă trece la
modernizarea accelerată a Forțelor Navale cu capabilități adaptate provocărilor
moderne din mediul maritim, declanșează investiții inteligente în domeniul
maritim, își consolidează parteneriatele și își asumă un rol activ în
securitatea Mării Negre, poate deveni un pilon important regional.
